Mă vei ierta?

Autorul Articolului: Daria Dăniloaia, clasa a 7-a C           

“Inima a fost făcută pentru a fi frântă.” – Oscar Wilde

Mi-e dor de tine. Mi-e dor de timpul petrecut împreună. Mi-e dor de zâmbetul din ochii tăi de atunci când privirile ni se intersectau. Mi-e dor de poveștile tale greu de înțeles despre ceea ce îți plăcea și de entuziasmul cu care le spuneai. Mi-e dor de liniștea dintre noi, aceea liniște plăcută, confortabilă, odihnitoare. Mi-e dor de râsul tău, mult prea gălăgios pentru cei ce nu credeau că glumele noastre sunt amuzante, dar care îmi lumina sufletul de fiecare dată când îl auzeam. Mi-e dor de lacrimile tale sincere, de copil. Mi-e dor de culoarea ochilor tăi cameleonici în lumina soarelui. Mi-e dor de mâinile tale calde. Mi-e dor de vocea ta blândă. Mi-e dor de vorbele tale mici, ce-mi umpleau inima de bucurie. Mi-e dor de cuvintele ce reușeau să-mi aducă zâmbetul pe buze chiar și în cele mai negre zile. Mi-e dor de fericirea noastră.

Dar chiar și acum, când e deja prea târziu să merit…

Iartă-mi egoismul. Iartă-mi rigiditatea. Iartă-mi indiferența. Iartă-mi tristețea. Iartă-mi superficialitatea. Iartă-mă că am uitat. Iartă-mă că te-am învinuit. Iartă-mă că te-am rănit. Iartă-mă că te-am subestimat. Iartă-mă că am crezut că vei fi mereu acolo. Iartă-mă că am dat cu piciorul la tot. Iartă-mă că ai plâns. Iartă-mă că m-am întors prea târziu. Iartă-mă că ți-am știrbit fericirea. Iartă-mă că m-am schimbat. Iartă-mă că ți-am dat drumul. Iartă-mă că am mințit. Iartă-mă că ne-am iubit.

       Iartă-mă că mi-e dor…

Articole asemănătoare

Răspunsuri

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *