Model de viață, deschizătoarea de drumuri pentru avocatele europene – Sarmiza Bilcescu

Dan C. Mihăilescu superb spunea în „Castelul, biblioteca, pușcăria. Trei vămi ale feminității exemplare” –  „Într-o Românie (și-o lume) a deriziunii, mârlăniei și pustiitorului relativism postmodern, iată că avem cui ne pleca frunțile cuminte și recunoscător, cu buna-cuviință datorată celor care ne pot fi (ar trebui să ne fie) oricând modele de viață…” -, iar eu nu pot decât să subscriu acestei viziuni, exprimându-mi la rândul meu profunda stimă și gratitudinea pentru munca și realizările revoluționare ale doamnei avocat Sarmiza Bilcescu – figură emblematică a secolului al 19-lea.

La 25 aprilie 1867, în capitală, apărea, în familia șefului Controlului Finanțelor de la acea vreme și a Mariei Bilcescu, Sarmiza, cea botezată de inspirație geto-dacă. Se spune că boierul Dumitru Bilcescu ar fi vrut ca Sarmiza să fi fost băiat, iar că această umbră asupra copilăriei ei ar fi întețit flacăra insurecțională a dreptății în sufletul Sarmizei, care a luptat timp de o viață pentru idealul egalității de șanse.

A absolvit cu brio, în 1884, renumitul Colegiu „Sf. Sava” din București, visând, mai departe, să-și aprofundeze înclinațiile literare la Paris. Cu toate acestea, Sarmiza a decis să se înscrie la Facultatea de Drept de la Sorbona, alegere care i-a conturat destinul. Avea, mai mult sau mai puțin surprinzător, sprijinul parental și respectul colegilor ei exclusiv bărbați, dar curajul ei de a face primul pas spre o carieră juridică nu a fost la fel de apreciat de chiar profesorii francezi. Se credea că urma să perturbe ordinea și buna desfășurare a cursurilor și avea interdicție de a participa la activitățile educaționale, spre deosebire de ceilalți studenți. Folosindu-se de umilința aceasta ca de un combustibil, însă, tânăra româncă a adresat nenumărate scrisori profesorilor și conducerii, indicând chiar spre dictonul poziționat mândru la intarea, unde ei îi nu îi era permisă trecerea: „Liberté, égalité, fraternité”. Demersurile ei neobosite, apărarea cu tact a drepturilor sale și ambiția neștirbită de standardele societății, au făcut-o nu doar să partcipe la cursurile juridice, ci chiar să exceleze în domeniu, ieșind în evidență în rândul studenților și demonstrând că o femeie are capacitatea de a fi și mai mult decât frumoasă…

Trei ani mai târziu, obținuse deja licența în Drept și viitorul îi era din ce în ce mai promițător. Neînfricată, sclipitoare și dedicată justiției, Sarmiza și-a susținut și teza de doctorat – „Despre condiţiunea legală a mamei în dreptul român şi francez“ – fiind prima juristă cu titlul de doctor în științe juridice din lume. Teza ei se constituie într-un veritabil manifest pentru egalitatea soților într-o căsnicie și promovează, în egală măsură, drepturile copiilor.

Întorcându-se pe plaiuri mioritice, pornește pe un drum previzibil, având în vedere pregătirea sa, și își înaintează candidatura pentru profesia de avocat în cadrul Baroului Ilfov. Cererea ei vine ca un cutremur în lumea exclusiv masculină a avocaților români și nu poate fi respinsă din motive obiective, astfel că i se acceptă înscrierea în barou. Decizia lipsită de precendent de a acorda dreptul de liberă practică unei avocate a fost o premieră la nivel global, a stârnit valuri de admirație și a aprins lumina speranței în multe inimi de femei cu aspirații mai înalte decât ar fi fost anterior așteptat din partea lor.

În 1897, s-a alăturat marital inginerului Constantin Alimănişteanu, anul următor aducându-l pe lume pe Dumitru, cel care va deveni centrul preocupărilor ei și căruia îi va oferi o educație de excepție.

În aceeași perioadă, Sarmiza Bilcescu-Alimănișteanu – model ireproșabil de feminitate, de inteligență și voință – se asociază printr-o nobilă prietenie Reginei Maria – de asemenea, femeie puternică, hotărâtă, naturală, grațioasă –  pe care o ajută să își perfecționeze limba română.

Cariera care s-ar fi ridicat la înălțimea abilităților doamnei Bilcescu-Alimănișteanu nu i-a fost hărăzită, căci, oricât de respectată ar fi fost pentru bravura ei și pentru faptul că a adus cinste României, ea era ocolită de clienți. A fost, totuși, un om cu mare influență socială, punând bazele unor societăți de protejare a drepturilor femeilor și implicându-se cu ardoare în conservarea tradițiilor românești și în salvarea și popularizarea portului național. Obișnuia să trimită peste hotare părți din spiritul românesc (costume populare, tablouri cu peisaje tipice pentru țara noastră, obiecte de artă folclorică), contribuind la îmbunătățirea imaginii României pe plan internațional. 

După o viață jertfită pe altarul dreptății, inegalabila Sarmiza Bilcescu-Alimănișteanu a trecut pragul eternității la finele verii lui 1935, într-un loc drag inimii sale – Românești-Muscel.

Astăzi, trăind într-o lume în care avocatura este o profesie cât se poate de accesibilă pentru tinere, dar în care femeile încă înfruntă neajunsurile inegalității de gen, putem doar să ne întoarcem cu venerație către personalitatea doamnei Sarmiza Bilcescu, pentru a-i mulțumi, în primă instanță, și pentru a ne încărca cu forța ei de a se zbate în slujba echității.

Articole asemănătoare

Răspunsuri

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *