O călătorie prin labirintul știrilor științifice

Autorul Articolului: Alexandru Dascălu, clasa a 8-a C

Am citit de curând o pagină a unui ziar din 1997, care spunea ca microundele au fost inventate în anii 1950, pentru a încalzi hamsterii în laboaratoare, dar mi s-a părut lipsit de veridicitate, așa că m-am hotărât să investighez, mai ales că vacanța îmi oferea un timp liber pe care să îl investesc cu folos.

Aparent, primul cuptor cu microunde a fost inventat cu puțin după Al Doilea Război Mondial de un inginer britanic, pe nume Percy Spencer, în timp ce lucra cu un radar folosit de armata britanică și a realizat că o ciocolată pe care o avea în buzunarul lui de la spate s-a topit.Totuși, la acea vreme, nu era o surpriză că radiațiile electromagnetice puteau încalzi diferite obiecte, la acea vreme acest tip de radiații erau folosite chiar și în diferite terapii medicale, căci diferite frecvențe aveau efecte benefice asupra corpului.

Revenind la Percy Spencer, acesta a realizat că puteai găti eficient cu frecvențele emise de un radar și că ai putea sa vinzi o așa mașinărie,  apoi a înțeles că putea transforma această invenție într-un produs utilizabil în masă.

Acum, să vorbim despre construcția unui cuptor cu microunde. În interiorul acestuia, în partea neaccesibilă, este un generator de microunde, numit un magnetron, care trece un curent electric peste un magnet cu o gaură în el și, din cauza unui fenomen fizic, acest proces generează radiații electromagnetice, iar prin schimbarea dimensiunii orificiului din interiorul magnetului se ating frecvențe diferite. O analogie pe care am gasit-o pentru acest proces m-a amuzat! Este ca atunci când sufli aer peste niște sticle și poți schimba sunetul produs pe baza cantității de apă din interiorul sticlei. Pe scurt, un magnetron transformă curenții electrici în radiații electromagnetice, iar dacă trimiți acele radiații în mediu și aștepți să fie ricoșate de pe obiecte înapoi ai un radar simplu. Sau poți pune un magnetron într-o cutie ce nu lasă radiațiile să scape și schimbi frecvențele, ca radiația să poată fi absorbită de apă și ai obținut un cuptor cu microunde ce îți poate găti prânzul.Termenul tehnic pentru acest fenomen este încălzire diatermică, dar îmi vine să adaug că nu e bine să experimentați când sunteți singuri acasă!

După un an de la incidentul cu ciocolata gătită în buzunar, o companie pe nume Raytheon a lansat primul cuptor comercial cu microunde, iar acesta a fost numit ,,Radarange’’ și era la fel de mare ca un frigider,  trebuia să fie răcit activ și constant și era incredibil de scump. A fost gândit pentru bucătării industrial, iar anul era 1947. Cuptorul cu microunde pe care îl cunoastem în forma lui de astăzi a aparut mai târziu, în anii 60.

Totuși, în toată povestea asta lungă, nimeni nu menționeaza ceva de hamsterii din laboratoare, așadar am continuat să caut. Foarte repede am găsit documente din anii 50 despre reanimarea șobolanilor și a hamsterilor în laboratoare, iar aceste documente au fost scrise de oameni de știință, care lucrau la Institutul pentru Cercetare Medicală. Un laborator al guvernului englez situat în Mill Hill, în suburbia de nord-est a Londrei. În anii 50, activitatea acestui laborator includea criobiologie (o ramură a biologiei ce testa efectele frigului extrem supra țesutului si organismelor).

 Metoda de tester era înghețarea hamsterilor sub temperatura la care aceștia ar muri, pe scurt până deveneau ca niște statuete, iar la acel punct animalul este mort fără puls, nicio respiratie,  temperature internă în jur de un grad Celsius și undeva între 10 si 50% din apa din organismul animalului transformată în gheață solidă. Apoi, cercetătorii plasau spatule încinse peste pieptul hamsterilor sau foloseau raze intense de lumină și câteodată chiar funcționa. Evident, multe dintre animale rămâneau cu arsuri.

În anul 1950, unul dintre cercetători are ideea de a folosi un magnetron, deoarece considera ca este mult mai normal să încălzească tot animalul deodată decât sa riște să îl ardă. Acest om de știință se numea James Lovelock și multe dintre inovațiile lui sunt acum pe Marte și colectează probe de pe solul planetei.

Unul dintre primele lui proiecte a fost în anii 50, la Institul de Cercetare Medicală din Mill Hill. Așadar, am început să caut interviuri cu el (James Lovelock este în viață si astăzi, la 102 ani, fiind născut pe 26 iulie 1919). După ceva căutări, am găsit un interviu de anul trecut, în care acesta descria aparatura folosită în laborator. Acest ,,cuptor cu microunde’’ era doar o cutie de metal cu un magnet lipit de ea. Savantul mai spunea în interviu că, atunci când pornea magnetul, becurile din cameră se aprindeau, deoarece filamentul lor folosea aceeași frecvență ca si magnetul, așadar acestea absorbeau radiațiile si se aprindeau.

În zilele noastre știm că este imposibil sa îngheți pe cineva și sa îl aduci la viață, dar atunci aceasta era o întrebare fără răspuns, iar savanții vremii se întrebau daca funcționează pe hamster, căci atunci putea funcționa pe mamifere și apoi pe primate și apoi oameni, dar din păcate au descoperit că e imposibil.

Pentru că o pagină de ziar m-a purtat printr-o călătorie științifică minunată, vă împărtășesc această bucurie. Și ca să vă conving că orice text, chiar și unul aparent banal, îți poate oferi incredibile aventuri.

Articole asemănătoare

Răspunsuri

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *