Paşii către noi orizonturi

Autorul Articolului: Săndulachi Sandra Ionela şi Ciobanu Iasmina Maria , clasa 8-a B

Sfârşitul clasei a opta este doar finalul unei etape din viaţa de elev. O altă etapă, sperăm la fel de fascinantă, stă să înceapă, şi anume viaţa de licean. Suntem nerăbdători să facem primii paşi în liceu! Dar, cu siguranţă, nu vom uita niciodată momentele frumoase din şcoala generală.

Fiecare sfârşit de an aduce deopotrivǎ bucurie şi tristeţe în sufletele tuturor celor obişnuiţi sǎ vinǎ zilnic la şcoalǎ. Mai trişti par însǎ absolvenţii, cei care au crezut cǎ abia aşteaptǎ sǎ termine şcoala.

Când am păşit pragul acestei şcoli, în faţa noastră se deschidea un drum frumos, pe care l-am parcurs cu încredere, îndrăzneală şi chiar timiditate, uneori. Am avut şansa să descoperim în cadrele didactice nişte prieteni, în cărţi, biblioteci şi internet o sursă de cunoaştere, în familie, un sprijin necondiţionat şi o sursă de iubire.

Festivitatea clasei a VIII-A B a Liceului Teoretic ,, Vasile Alecsandri ” a fost deschisă cu discursul  domnului professor, director Gheorghiţă Nistor, şi al doamnei  profesor, director adjunct Mihaela Ionescu, care i-au felicitat pe absolvenți  pentru rezultatele obținute. Aceştia au fost urmaţi de domnii pofesori  ai clasei, care le-au transmis elevilor gânduri despre viitor.

Ceremonia a continuat cu strigarea catalogului pentru ultima data într-un cadru festiv. Doamna dirigintă, profesor Mihaela Ciocan, le-a transmis absolvenților câteva gânduri de suflet.

În continuare, au fost premiați cei care au obţinut rezultate bune și foarte bune la învăţătură: Curpăn Maria Alexandra;  Săcăleanu Gabriel Alexandru; Opăriuc Bogdan Gabriel; Nacu Maria Anastasia; Ciobanu Iasmina Maria; Chelea Anamaria şi Ciobanu Ioana Miruna.

Eleva Curpăn Maria Alexandra s-a menţinut pe primul loc al clasamentului  în decursul celor patru ani.

Cursul festiv s-a incheiat prin zecile de fotografii făcute alături de foştii profesori şi colegi, ce vor dăinui în timp şi vor menţine vie perioada celor patru ani de gimnaziu petrecuţi împreună.

Pe doamna dirigintǎ nu o vom  uita niciodatǎ! A fost cea care ne-a  încǎlzit sufletul încǎ din prima zi, când ne liniştea şi ne spunea sǎ nu ne fie fricǎ. Câteodatǎ o necǎjeam, dar tot noi, elevii dumneaei, o fǎceam fericitǎ, mândrǎ prin implicarea şi rezultatele noastre.

Acum, la final de clasa a opta, ne gândim cǎ a fost ca un film care s-a sfârşit brusc. Parcǎ nici nu ne-am cunoscut aşa bine pe cât credeam. În fiecare clipǎ câte o amintire se strecoarǎ şi parcǎ ne pare rǎu cǎ ne vom despǎrţi. Am trecut prin atâtea situaţii ciudate, amuzante şi chiar copilǎreşti, de care ne  aducem aminte cu plăcere…

Articole asemănătoare

Răspunsuri

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *