Prietenia este o minune, iar lectura o călătorie printre minuni

Autorul Articolului: Alexia Condurachi, clasa a VI-a C

Dacă ar fi să aleg o carte care a avut un mare impact asupra mea, aș alege cartea Minunea, scrisă de R.J. Palacio. Această carte am citit-o în clasa a V-a și am avut-o ca lectură obligatorie. Este o carte pe care am citit-o cu plăcere și care m-a emoționat prin povestea de viață a protagonistului, August Pullman. Cartea ne atrage atenția că nu trebuie să judecăm o carte după copertă sau un om după chip.

August Pullman s-a născut cu o diformitate facială, iar din această cauză a avut parte de mult bulliyng de când era mic. Deoarece băiatul a fost afectat de toate replicile răutăcioase și de toate privirile îngrozite care erau ațintite asupra lui, părinții s-au hotărât să îl nu îl ducă la școală, ci să învețe acasă. Însă, când acesta împlinește zece ani, părinții săi hotărăsc că August este destul de mare încât să meargă la școală, astfel încât îl înscriu la școala unde a fost și sora lui mai mare în gimnaziu. August este foarte speriat de această schimbare bruscă, însă reușește să își facă un prieten, Jack, care este foarte amabil cu el. Într-o zi, când era Halloween și nimeni nu știa că August se ascundea în spatele unei măști din Star Wars, băiatul îl aude pe prietenul său negând faptul că cei sunt prieteni. August a fost foarte dezamăgit, însă Jack și-a cerut scuze și i-a demonstrat că nu îi este rușine cu faptul că sunt prieteni. Pe parcurs, cei doi se împrietenesc și cu Summer, o fată din grupul fetelor mai populare din școală.

Ceea ce mi-a plăcut la această carte este faptul că este scrisă din mai multe perspective. Cartea este scrisă din perspectiva lui August, a Viei, a lui Summer, a lui Jack, a Mirandei și a lui Justin. Via este sora mai mare al lui August, Justin este prietenul ei și Miranda este cea mai bună prietenă a Viei. Via povestește cum că ea este aproape invizibilă în casă, toată atenția fiind acaparată de August, deoarece are această diformitate. Ea știe că acesta nu are nicio vină, însă și-ar dori ca mama ei să mai stea din când în când și cu ea și să nu se mai simtă atât de singură. Miranda, prietena Viei, povestește despre faptul că, după divorțul părinților ei, și-a schimbat stilul, iar asta a făcut-o să aibă alt grup de prieteni și să se îndepărteze de Via. Până la urmă, cele două s-au împăcat atunci când Miranda i-a oferit Viei locul ei în piesa de teatru a școlii, știind că și-l dorește așa mult. Justin povestește despre relația lui cu Via și despre impactul pe care l-a avut când l-a văzut prima dată pe August. Summer spune că, după ce a început să stea cu August, toate fetele au râs de ea și au îmtrebat-o cum ar putea să stea cu un monstru, apelativ pe care fata nu l-a agreat. Jack relatează mai multe întâmplări despre prietenia dintre el și August. Mi-a plăcut foarte mult ideea de a vedea punctul de vedere al fiecărui personaj important din carte, deoarece ne permite să privim povestea din mai multe unghiuri diferite.

M-au impresionat foarte tare Jack, Summer, Miranda și Justin, deoarece nu l-au judecat după aparențe, ci au încercat să îl descopere așa cum este el și pentru că nu au încercat să stea cu el din milă, ci l-au tratat ca pe orice copil normal, ignorându-i problema.

Paragraful meu preferat este acela în care August se prezintă și spune: Nu vă voi descrie cum arăt. Indiferent ce grozăvie v-ați imaginat, probabil că este mai rău. Îmi place acest paragraf, deoarece spune acest lucru cu fermitate, ca pe un fapt simplu, nu cu părere de rău sau îndemnându-ne la compasiune, deoarece tot ce vrea August este să fie tratat ca orice copil normal.

În opinia mea, este o carte foarte bună și o recomand tuturor, fără limită de vârstă, căci ne dezvăluie două mari adevăruri: prietenia este o minune, iar lectura îți permite să te bucuri de toate minunile lumii.

Articole asemănătoare

Răspunsuri

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *