Primii pași în trenul de deportare spre Siberia ai doamnei Nina Șaptefrați – mărturii cutremurătoare din gulag

Autorul Articolului: Iulia Rotaru

Astăzi vă voi spune o poveste reală, pe care am amânat-o un pic, pentru că îmi era teamă de faptul că nu o voi putea spune la adevărata ei valoare. În cadrul proiectului transfrontalier Locuri, oameni, fapte – istorii și istorisiri, doamna profesor Daniela Vacarciuc, director și profesor de istorie la Liceul „Vasile Alecsandri”, din Chișinău, Republica Moldova, a pregătit un interviu cu doamna Nina Șaptefrați, fost profesor de chimie la această instituție. Întâlnirea cu doamna profesoară Șaptefrați, care a trăit drama deportării familiei sale în Siberia, a fost prezentată în direct, iar noi, liceele partenere din Iași, Suceava și Chișcăreni, Republica Moldova, am participat on-line. Întrebările i-au fost adresate de două eleve care au terminat clasa a X-a B, Lavinia și Elena, și, înainte de a începe, mentorul nostru, doamna Nina Șaptefrați,  ne-a spus că „este fericită că încă mai există copii care înclină capul la ce a fost”.

Ei bine, eroina interviului direct s-a născut în anul 1948. Deși este greu de crezut, copilăria dumneaei a durat doar un an, deoarece a fost deportată în Siberia, în 1949. În acel tren cu care a fost transportată, oamenii stăteau pe paie, în zdrențe și foloseau drept toaletă olița Ninei. Totuși, în acel tren ea a făcut primii pași. Mergea la oamenii de acolo și le spunea: „Nu pânge. Nu pânge.”. Trebuiau să meargă într-o localitate din centru, cunoscută, dar pe ultima sută de metri, s-a decis să fie duși într-o regiune de la periferie, în Siberia.

Din cauza vârstei fragede, ea nu mai ține minte cum a fost noaptea în care au fost luați de acasă, dar fratele ei mai mare, Valentin, știe. El i-a povestit că la ora două dimineața și-au luat câteva haine, o pâine, un bănuț și au fost urcați în mașini. Au mers până la gară, unde au fost urcați în trenuri și au fost duși departe. Bărbații stăteau împreună cu femeile și copiii. Din când în când mai făceau opriri pentru a ieși oamenii afară. La aceste opriri primeau terciuri, pâine și ceapă, dacă mai era. Știind că sunt și copii în vagoane, o singură dată a fost adus și lapte.

Când au ajuns la destinația potrivită, după un timp lung de mers cu trenul, se aflau în satul Letneia. Localnicilor de acolo li s-a spus că vin „dușmanii poporului”, dar după ce aceștia au văzut că oamenii deportați au copii care fac primii lor pași în Siberia și nu pe pământul natal, că sunt harnici și gospodari, teama li s-a mai domolit. Au fost cazați în casele oamenilor, dar nu vă gândiți că stăteau în sufrageriile sau dormitoarele lor, ci în hambarele în care stăteau găinile sau alte animale.

Când a venit iarna, au fost duși în altă localitate, unde au stat șapte ani în niște barăci care aveau o sobă de metal. Pentru a-și domoli foamea, mâncau cartofi. Li se spunea zilnic că ei au venit aici pentru totdeauna, așa că încercau pur și simplu să supraviețuiască.

După trei ani de stat acolo, au avut acces la curent electric. În ceea ce privește igiena, doamna Nina spune că se spălau cu un săpun de rufe făcut de părinții ei din untura purceilor. În acele momente, ea și-a dat seama că vrea să se facă chimistă, pentru a face un săpun mai aromat, ceea ce a și reușit mai târziu, devenind profesoară de chimie . Pe lână multe altele, acolo a învățat limba rusă și a făcut clasa întâi.

Chiar dacă pare de necrezut, și în acele condiții își sărbătoreau zilele de naștere. Le făceau  restrânse, părinții cântau și fiecare cântec se termina cu plânsete. Preferatul ei era: „Fie pâinea cât de rea, tot mai bună-i  în țara mea”. Doamna Șaptefrați  ne-a povestit că a  avut loc chiar și o nuntă a deportaților, oamenii continuând să aibă sentimente și să își ducă viața mai departe. Ei îi lăsau și pe localnici să vină la sărbătorile lor, deoarece aceștia erau curioși și au apreciat bucuria moldovenilor. Atunci au aflat cei de acolo de sarmale și de mămăliguță, mâncărurile tradiționale ale moldovenilor. Când au plecat de acolo acasă, unii săteni chiar au plâns.

Doamna Nina mai ține minte că într-o seară, pe când era micuță, tatăl ei era plecat la tăiat de lemne (muncea mult, ziua și noaptea, și pentru mama ei ca aceasta să poată sta cu copiii, fiindu-le frică să-i de ape aceștia în grija altcuiva) și cineva a bătut tare la ușă. Mama ei a deschis și în casă au intrat trei infractori eliberați prin amnistie: doi bărbați și o femeie. Au vrut să îi ducă într-un cătun, dar după ce s-au uitat la Nina din pătuț, la fratele ei din colț și la mama cu ochii în lacrimi, i-au lăsat în pace, spunându-le că vor reveni. Nu s-au mai întors. În următoarele zile, au auzit că în satele vecine au fost omorâți mulți oameni. Chiar și acum, doamna Șaptefrați îi mulțumește lui Dumnezeu pentru că i-a lăsat în viață.

În altă amintire, apare o prietenă bună de-a dumneaei din anii de școală în Siberia, pe nume Elena. Tatăl ei era membru al partidului care i-a deportat. Deoarece mama Ninei era o fire directă, i-a spus că ei nu îi place prietenia dintre cele două. Fetița i-a spus că Elena este prietena ei, așa că ce treabă are tatăl acesteia. Tatăl doamnei Șaptefrați a fost mecanic de zbor pentru avioane, o persoană foarte instruită, care a zburat în perioada interbelică la Paris, București, Londra, ca să repare avioane. Când a auzit conversația dintre mama și fiică, a intervenit, spunându-i mamei  că următoarea dată când îi va impune o interdicție fiicei lor, să îl consulte și pe el.

        

 Din cauza vârstei pe care o avea când a început totul, doamna Nina recunoaște că nu a avut sentimentul de dor de casă. Oarecum acesta exista, dar subconștient. De abia atunci când s-a întors în Moldova, după șapte ani de deportare în Siberia,  a simțit că a mai mers pe acele străzi, chiar dacă asta nu s-a întâmplat.

Din toate aceste experiențe, ea îi este foarte recunoscătoare lui Dumnezeu, deoarece a adus-o înapoi acasă, în curtea părinților ei și pentru că, de fiecare data, a știut să îi protejeze familia. Au fost preveniți că atunci când se vor întoarce acasă le va fi greu, ceea ce s-a și întâmplat. Verișoarele ei îi spuneau „rusoaica” și a trebuit să treacă ceva timp până să o accepte, deși ea știa limba română. Același lucru s-a întâmplat și în clasă. Părinții ei au ajutat-o să treacă prin această perioadă, încurajând-o mereu: „Tu nu ești mai slăbuță ca ei. Tu ești pregătită. Tu ești fată deșteaptă”. În poza de familie, pe care ne-a arătat-o și pe care au păstrat-o în deportare, doamna este fetița micuță cu botoșei și căciuliță. Un alt sfat pe care i l-a dat mama ei  ulterior și care are legătură cu imaginea ei din fotografie este acesta: „Draga mea fată, fetița trebuie să-și păstreze piciorușele și capul la cald, iar inima oleacă mai la rece”.

Poate vă întrebați de ce a avut loc această deportare. Ei bine, noua putere sovietică a confiscate bunurile deținute de oamenii întreprinzători (familia doamnei Șptefrați avea restaurante) și au îndepărtat, chiar lichidat, intelectualii și oamenii valoroși, care au făcut lucruri mărețe pentru țară. Așa s-a întâmplat că familiile acestor persoane pregătite în școlile din Europa, cu o cultură vastă și un comportament nobil, au fost urcate în trenuri care i-au dus în Siberia, pentru a tăia păduri. Greu de imaginat acest lucru în vremea noastră, dar istoria vorbește!

Mă bucur foarte mult că am avut ocazia să ascult mărturisirea doamnei Nina Șaptefrați, o eroină care a învins gulagul și a rămas senină, demnă, i-a iertat pe cei care i-au pus viața în pericol și se roagă pentru ei. Am mai citit cărți care prezentau viețile deportaților din Siberia, dar auzind toate acestea live, de la o persoană care le-a trăit pe pielea ei, este cu totul diferit, chiar dacă a fost printr-un ecran. Important este ceea ce ne-a făcut să simțim. Pe tot parcursul întâlnirii, în care ne-a povestit trecutul său dureros, doamna Nina a trecut prin nenumărate emoții, făcea pauze, medita a nu știu câta oară la cele trăite și povestite, dar sentimental dominant era optimismul, însoțit de  zâmbetul unui om înțelept, care s-a împăcat cu toate și nu regret nimic din ce a trăit. Este mândră de familia în care s-a născut și de educația pe care părinții ei i-au dat-o!

Cu adevărat o lecție de viață și de istorie memorabilă pentru noi!

Articole asemănătoare

Răspunsuri

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *