“Prințul din negură” de Carlos Ruiz Zafon – un dar de vacanță

Autorul Articolului: Matei Florin Enăchescu, clasa a 8- a C

Nici nu începuse vacanța mult așteptată, pentru care îmi făcusem atâtea  planuri cu prietenii mei, planuri referitoare la ture cu bicicleta prin tot orașul, aventuri prin păduri și multe sesiuni de jocuri pe calculator, când mama mi-a dat o carte primită ca premiu din partea doamnei diriginte la sfârșitul clasei a VII-a, cu mesajul  ”Doamna dirigintă așteaptă o recenzie frumoasă din partea ta. Spor la lecturat!” Așa am făcut cunoștință cu ”Prințul din negură”. 

Este un roman scris de Carlos Ruiz Zafon în tinerețe, dedicat publicului tânăr, care m-a captivat încă de la primele pagini sau, mai bine zis, de la titlu – care mă ducea cu gândul la ceva mistere macabre și de la coperta – care mă făcea să cred că voi descoperi multe aventuri  între paginile acestei cărți.

Romanul ne transportă  în anul 1943, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, pe coasta Angliei, unde cunoaștem familia Carver, cu cei cinci membri ai săi, tatăl – ceasornicar de meserie, mama și cei trei copii, Alicia, Max și Irene. Aceștia, înspăimântați de efectele din ce în ce mai vizibile ale războiului, aleg să se mute într-o vilă nelocuită de pe malul Atlanticului. Deși totul părea perfect, de cum au ajuns în gara micuțului oraș, au început să se întâmple tot felul de lucruri ciudate, aparent fără nicio legătură între ele: au întâlnit o pisică cu ochi galbeni care zâmbea și părea că le citește gândurile, un ceas care mergea invers, statuia unui clovn care-și schimba poziția și multe altele. Atunci când clovnul-statuie și-a schimbat poziția, ca și cum i-ar invita în grădina plină de mister, Max ”fu străbătut de un fior din cap până-n picioare și făcu un pas înapoi. …Pentru o clipă simți cum aerul rece al dimineții îi arde gâtul și-și putu simți bătaia inimii în tâmple”.

Cu toții ne maturizăm mai devreme sau mai târziu, unii mai ușor, într-o trecere mai lentă, iar alții își pierd copilăria brutal, așa cum i s-a întâmplat lui Max, care în momentul mutării avea 13 ani și a fost nevoit să-și abandoneze universul cunoscut, ”prietenii de la școală, gașca de pe stradă și chioșcul cu benzi desenate din colț”.

Pe lângă toate astea, alte lucruri stranii avea să descopere micul refugiat. Noua lor casă de pe plajă a fost cândva martorul naufragiului navei Orpheus, care s-a scufundat cu tot cu pasageri, ale căror trupuri nu au mai fost recuperate niciodată. Singurul supraviețuitor era paznicul farului.

Într-una dintre plimbările lungi pe plajă, pe care le făcea zilnic, Max face cunoștință cu Roland, un adolescent localnic, pasionat de scufundări, nepotul adoptiv al celui ce păzea veșnic lumina farului. Acesta îi propune într-una din zile o escapadă până la epava scufundată în urmă cu un sfert de secol. La această aventură este părtașă și sora mai mare a lui Max, Alicia, o fată nemulțumită veșnic și mereu bosumflată, dar care datorită inteligenței și perseverenței l-a făcut pe Roland să se îndrăgostească de ea, iar pe Max să o admire mai mult. Între cei trei se leagă o prietenie puternică, facilitată și de dorința de a dezlega misterele casei în care locuiesc, ocupată înaintea lor de familia Fleishman, al căror fiu, Jacob, a murit înecat în împrejurări mai mult decât ciudate.

Cei trei prieteni pleacă într-o aventură pe viață și pe moarte, din care unul dintre ei nu se va mai întoarce, în care adulții nu sunt deloc prezenți, iar personajul negativ este răul absolut. Forțat de împrejurări, bunicul lui Roland le spune ceea ce știe despre trecut, despre mistere macabre pe care ar fi vrut să le uite, despre întâlnirea traumatizantă cu Prințul din negură – care întruchipează răul absolut. ”Cu foarte mult timp în urmă, când eram de vârsta voastră, destinul a făcut să-mi iasă în cale unul dintre cei mai mari trișori care au existat vreodată pe fața pământului. Niciodată n-am ajuns să îi cunosc adevăratul nume. În cartierul sărac în care locuiam, toți copiii de pe stradă îl cunoșteau drept Cain. Alții îl numeau Prințul din negură fiindcă, după cum zicea gura lumii, întotdeauna ieșea dintr-o negură deasă care acoperea străduțele pe timp de noapte și, înainte de răsărit, dispărea din nou în întuneric.”

Pisica cu ochii galbeni se arată a fi atât de malefică pe cât te-ai aștepta. Din cauza ei, Irene are un accident și intră în comă, iar părinții, în disperarea lor, o însoțesc pe micuță la spital. În lipsa lor, se întâmplă lucruri din ce în ce mai stranii și mai tulburătoare, într-un crescendo ce pare să anunțe că ceva teribil e pe cale să se întâmple. Secretele din trecut rămân foarte rar acolo, mai ales dacă promisiunile nu au fost respectate și tributul rămâne neplătit. Prințul din negură, alias Cain, alias clovnul malefic din grădină, alias Necuratul se trezește tocmai atunci, dintr-un motiv necunoscut, la viață, pentru a-și primi răsplata în urma îndeplinirii unei dorințe din trecut. În a doua parte a cărții m-am simțit ca-ntr-un film de groază, în care eroii pe care ajunsesem să-i îndrăgesc se vor lupta, fără prea mari șanse de izbândă, împotriva acestui personaj malefic și răzbunător.

În concluzie, mie mi-a plăcut cartea și cred că e o lectură de vacanță perfectă pentru cei de vârsta mea (13-14 ani), pentru că are tot ce-i trebuie: mister, prietenie, aventură, personaje de aceeași vârstă cu noi, suspans, acțiune horror, empatie și tristețe datorate morții lui Roland.

Romanul ”Prințul din negură” a câștigat mai multe premii, printre care Premiul literar Edebe pentru ficțiune pentru tineri și Premiul CCII în anul 1994.

Prestigiosul ”The Guardian” spune despre acest roman că ”efectele pe care le obține Zafon înlănțuind trecutul și prezentul, realul și fantasticul au ceva din atmosfera misterioasă a sălii de cinematograf.” Părerea celor de la ”Publishers Weakly” este că ”Prințul din negură este o extraordinară poveste cu accente soft-horror, care arată cum hotărârile părinților pot influența imaginația copiilor.”

Toate acestea mi-au stârnit curiozitatea și mi-am propus să citesc și celelalte două romane ale lui Carlos Ruiz Zafon dedicate copiilor- ”Palatul de la miazănoapte” și ”Luminile din septembrie”.

Articole asemănătoare

Răspunsuri

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *