Provocări paideice în realități pandemice

Iar dimineață vor veni rușii – o distopie și o poveste fără sfârșit

Autorul Articolului: Prof. Mona Coțofan

Cum zilele acestea stăm cu privirile îndreptate spre ceea ce se întâmplă în Republica Moldova după votul masiv în favoarea PAS (Partidul Acțiune și Solidaritate) și după învestirea noului guvern, condus de Natalia Gavriliță, un guvern care, la prima vedere, pare promițător, m-am întors și eu spre un scriitor basarabean care a fost oaspetele revistei noastre într-un interviu dens, pe care îl recitesc mereu cu bucurie și în care afirma: ”Prefer finalurile care conţin un soi de ambiguitate, de incertitudine, care îl pun pe gânduri pe cititor”. Tocmai un asemenea final motivează și Provocarea mea de astăzi, un final deschis, care impune o analiză și oferă o temă de meditație. Mai întâi, pentru cei care au ratat interviul (la care pot ajunge ușor răsfoind numărul 21), Iulian Ciocan nu este doar prozator, ci și publicist şi critic literar, debutul confirmându-i viziunea critică (Metamorfoze narative, Editura Arc, Chișinău, 1996), pentru ca mai apoi romanele (Înainte să moară Brejnev, Polirom, 2007, Tărîmul lui Saşa Kozak, Tracus Arte, 2011, Iar dimineaţa vor veni ruşii, Polirom, 2015, Dama de cupă, Polirom, 2018, Clovnul, Polirom, 2021) să îi definească arta narativă, perspectiva subiectivă asupra realității.

Iar dimineața vor veni rușii este cel de-al treilea roman, în ordinea apariției, propunând receptorului un titlu incitant, cu o întreagă istorie a așteptării înfrigurate, pe malul Prutului, care se dezvăluie din replica grăbită a unei femei despletite:”Dragii mei, v-a ramas numai o noapte în care puteți să faceți ce doriți sau ce n-ați mai făcut, o singură noapte, iar dimineață vor veni rușii…” O primejdie care intensifică viața și îi dă sensuri noi.

Lectorul este purtat, într-un ritm narativ care curge liniștit, prin două povești ce se construiesc paralel, unite printr-un cronotop – un Chișinău atemporalizat, deși foarte ancorat în cronologia anului 1995 și a ultimelor decenii, un oraș amenințat, și în realul narativ și în ficțiunea inserată, de o primejdie cețoasă. Un oraș degradat, “devorat de o tranziție nemiloasă”, cu oameni care se luptă să existe, cu drumuri închise și destine implacabile, care își întinde umbra peste realitate, curgând imprevizibil  peste locuitori și peste aspirațiile lor. Aici se construiesc personajele primului nivel ficțional, Marcel Pulbere, proaspăt întors din România, de la studii, cu un manuscris în a cărui publicare își pune întreaga speranță, mama, Olga Leonovna, un model de continuă adaptare, din dragoste maternă, la realitatea sumbră a noilor vremuri, Boris Aurelovici, tatăl, emblema unei lumi apuse, căzut în patima beției și a neputinței, construind o umanitate tristă, apăsată de povara existenței cotidiene. Drumurile lui Marcel Pulbere duc și către lumea culturii locale, cu intrigile ei, cu scindarea clasică între nou și vechi, către viața academică, privită iscoditor din culise, Și peste toate, doar o iubire neîmplinită, pierdută,  mai dă sens existenței fără ieșire a tânărului scriitor eșuat într-o realitate absurdă.

În același timp, alternând cu firul narativ principal, urmărim o altă poveste. În ziua de 26 iunie 2020, profesorul de latină  Nicanor Turturică, posesorul unei existențe de rutină, fuge din Chişinău, după ce armata rusă invadează Republica Moldova. La graniță constată că i-a expirat pașaportul. Întors la Chişinău, trăiește o poveste ireală, de război, îngustată într-un  deznodământ meschin. Prizonier într-un subsol, latinistul Nicanor Turturică trebuie să accepte să predea limba moldovenească, să se supună, deci, noii norme care îi anulează aspirațiile profesionale și umane. Tot așa cum, în alt plan, Marcel Pulbere pierdut în cavernele din ochii anchetatorului, înțelege amar că “anii pe care îi trăise nu conținuseră nimic notabil, absolut nimic”.

Lumea aceasta imaginară, terifiantă și grotescă, a anului 2020, crescută dintr-o teamă istorică necontenită, este, de fapt, lumea imaginată de tânărul Marcel Pulbere, în realitatea anului 1995, o distopie capabilă să declanșeze mari mișcări sociale, construită  kafkian. Primind cheia de lectură în ultimul capitol, cititorul poate lega proiecțiile între ele, poate reașeza poveștile în logica pe care o dorește, poate deconstrui scene și poate ordona sensuri. O directoare dominată de învelișul autorității, regizoare a unei mascarade culturale politizate, translează spre imaginea tragică în ridicol a bibliotecarei obligate să își incendieze cărțile, vânzătoarea care stăvilește mica afacere a familiei Pulbere se oglindește în bufetiera Raia, iar lumea academică se construiește bipolar, în ambele temporalități. Procesul ultim dezvăluie un posibil înțeles al textului:”În realitate, așa-zisa ficțiune conține îndemnuri clare la uzurparea puterii de stat. Ficțiunea e doar un înveliș îndărătul căruia se ascunde trădarea.”

Dincolo de atmosferă, cartea lui Iulian Ciocan se zidește prin personajele ei, în acord cu viziunea mărturisită de autor: „Cred că un personaj de ficțiune poate fi mai uşor conceput dacă are ca punct de plecare un om real. Realitatea este o trambulină pentru ficțiune. Îmi este mai uşor să povestesc despre lucrurile pe care le-am trăit. Dar, fireşte, în roman sau în proză realitatea şi fantezia creează un amestec indiscernabil. Pot să-i atribui unui protagonist al naraţiunii calităţi pe care le-am remarcat la trei oameni reali, de pildă”. Suspendate în timpurile lor, aceste personaje nu se pot sustrage unui război care se poartă la nivelul mentalităților, între două spații ipostaziind simbolic Binele și Răul, într-un Isarlâk basarabean,” Într-o zi de var și ciumă/Cuib de piatră și legumă”

Pentru cititorul matur, înarmat cu o perspectivă istorică, romanul Iar dimineaţa vor veni ruşii nu este doar o lectură de vacanță, ci prilejul unei călătorii dincolo de Prutul idilic încărcat de flori, în spațiu, dar și în timp. Pentru că ziua de 25 iunie 2020, dispărută banal din realitatea noastră cronologică, în realitatea cărții încă nu s-a încheiat, ea își trăiește frica, eternizată, în cavernele în care se pierde, ca un fir călăuzitor, finalul cărții.

Articole asemănătoare

Răspunsuri

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *