Provocări paideice în realități pandemice

Cum să nu faci nimic – o incursiune în „arta” statului degeaba

Autorul Articolului: Cristina Vameșu, Prof. consilier școlar, CJRAE – Liceul Teoretic „Vasile Alecsandri” Iași

  • Hei, ce mai faci?
  • Nimic!

De câte ori nu ai răspuns așa atunci când te-a întrebat cineva ce mai faci? Mai ales acum, în vacanță! Te trezești când vrei, mergi unde și când vrei, vorbești cu prietenii, te uiți la un film pe Netflix, navighezi pe internet, stai pe Instagram sau Facebook, scrollând plictisit cu zecile de minute… Este tentant să numești „nimic” toate aceste activități. Așa să fie, oare?

Nu, lucrurile nu sunt atât de simple cum par la prima vedere. Toate activitățile de mai sus presupun acțiuni exterioare, observabile, care, în ansamblu, sunt denumite „comportamente”. Dacă includem aici și acțiunile interioare, mentale, vorbim de „conduită”. Conduita este, după Pierre Janet (creatorul psihologiei acționale și a conduitei), „ansamblul acțiunilor unui individ, de la cele mai simple (mișcări) la cele mai complexe (raționamente)” (Janet, apud Zlate, 2000). Orice conduită, orice activitate este încărcată cu semnificație și se îndreaptă spre un scop către care converg toate acțiunile componente. Specific activității este consumul energetic.

De ce este atât de greu să nu faci nimic? Pentru că este în natura omului să facă tot timpul câte ceva. Omul nu este o ființă contemplativă pasivă, ci o ființă activă și dinamică, inițiază, organizează, planifică, explorează, se implică, participă, asimilează informații, produce și creează, depune efort. Iată motivele pentru care conceptul de a nu face nimic pare utopic. Și poate tocmai de aceea a făcut obiectul unor dezbateri intense de-a lungul timpului. Încă în antichitate, celebrul filosof roman Seneca spunea că „a-ți îngădui să faci nimic înseamnă a-ți da posibilitatea de a medita la tine însuți, la ceilalți și la lume – un ideal de înțelepciune, un privilegiu al înțeleptului”. Tot în antichitate a apărut și conceptul taoist wu wei, tradus uneori ca „inacțiune”, al cărui sens poate fi înțeles prin expresia paradoxală „acțiunea non-acțiunii”, care nu înseamnă să nu acționezi, ci să acționezi natural, fără efort, spontan (Slingerland, apud D’Ambrosio, 2018), un fel de „a te lăsa în voia sorții”. Mai aproape de timpurile noastre este celebra sintagmă italiană dolce far niente, a cărui posibilă traducere în limba română ar fi „plăcerea de a nu face nimic”. Desigur, și alte culturi au expresii consacrate pentru idei similare (să ne amintim doar de daydreaming, stillness sau commensalité). Să nu faci nimic și să te bucuri din plin de momentul prezent. Să nu simți nici cea mai mică vină că nu faci nimic. Să nu te gândești la ceva anume. Doar să fii prezent în prezent. Iată cum s-ar putea descrie aceste concepte. Sună bine, nu-i așa? În teorie, da, dar în practică nu sunt chiar așa ușor de transpus.

Conversațiile în jurul conceptului a nu face nimic au fost repornite de curând, odată cu apariția cărții „Niksen: arta olandeză de a nu face nimic”, scrisă de către jurnalista și scriitoarea poloneză Olga Mecking. Niksen este un verb care înseamnă „a nu face nimic” sau „a fi inactiv” sau „a face ceva care nu este de niciun folos”. În accepțiunea autoarei, niksen înseamnă să-ți asumi că nu faci nimic, adică să faci o pauză conștientizată. Și să-ți lași gândurile să contemple în voie „aici și acum”[1], fără a face ceva ad literam. Însă, niksen nu înseamnă să rămâi inactiv cu orele sau să procrastinezi. Procrastinarea presupune o evidentă intenție de a evita realizarea unor sarcini sau luarea unor decizii importante, în vreme ce îți ocupi timpul cu lucruri neimportante, dar mai plăcute sau (măcar) mai puțin solicitante. Niksen, însă, propune un stat degeaba, la fel de asumat precum munca și fără urmă de vinovăție. Este, întrucâtva, un concept similar cu mindfulness („minte plină”, „cu toată mintea”). Ambele împărtășesc o anumită calitate a liniștirii mentale, dar spre deosebire de mindfulness, niksen nu este despre efortul de a fi în totalitate prezent, nu este despre înțelegerea și acceptarea propriilor trăiri, gânduri și senzații corporale și despre utilizarea acestora pentru a obține/menține o stare de calm, de bine și de înțelegere cu sine și cu ceilalți. Ci este despre a te lăsa pe tine însuți și de a-ți permite să nu faci nimic. Despre a-ți lăsa mintea să zboare acolo unde dorește, fără a simți vreo vină sau a avea vreo așteptare. Niksen nu cere nimic, în afară de disponibilitatea de a include relaxarea în rutina zilnică.

De ce să alegi să nu fac nimic? Iată în continuare câteva motive care ar putea să te convingă să faci o pauză, inclusiv de la tehnologie și device-uri.

Știi deja că navigarea pe internet nu înseamnă „pauză”. Și nu e doar neproductivă, ci poate fi și nocivă dacă exagerezi. De ce? Pentru că afectează capacitatea de concentrare a atenției. Și stabilitatea atenției este modificată în mod considerabil, mobilitatea se modifică și ea, din reorientare intenționată, riști să ajungi la una neintenționată. Și perseverența, adică menținerea în timp îndelungat a efortului voluntar, este mult mai scăzută iar distractibilitatea mult mai mare. Nu devii doar dependent de device-ul care-ți facilitează accesul la internet, ci devii mai distrat, mai împrăștiat, așa că simți o nevoie și mai mare de a te calma cu ajutorul acestuia. Un cerc vicios, desigur! Mai mult, în loc să privești în interiorul tău, să fii capabil să te liniștești singur, cauți soluții în afară, astfel că locul controlului[2] nu mai este intern, ci extern. De aceea, în loc să scrollezi pe rețelele de socializare, să verifici ultimele aprecieri primite sau să tot verifici căsuța de e-mail, lasă device-ul deoparte și relaxează-te. Se pare că după o pauză în care nu facem nimic (a se înţelege nimic „util”), rezultatele muncii sunt mult mai bune decât dacă nu am fi avut acel moment de relaxare. Devenim mai productivi, mai creativi, găsim mai rapid soluții la probleme. De asemenea, se pare că momentele de inactivitate totală contribuie la scăderea distresului (adică a stresului negativ) și prevenirea burnout-ului (adică a epuizării mentale, fizice și emoționale care apare ca urmare a stresului excesiv). Vorbind la modul general, stresul este un răspuns al organismului la schimbare. Pentru a da acest răspuns, organismul consumă energie. Și lucrul acesta este benefic, ne face să creștem. De aceea, această componentă a fost numită eustres (de exemplu, atunci când ne ajută să ne concentrăm mai bine la un examen). Când însă organismul face prea mult efort să răspundă, este solicitat continuu și nu mai are timp să se odihnească, atunci intră într-o altă zonă, de distres, când începe să ne epuizeze energia, să ne obosească.

Te-am convins? Hai, în final, să vedem ce să faci… ca să nu faci nimic!

  • Planifică-ți anumite momente cu scopul bine definit de a nu face nimic. În vârtejul obligațiilor și al responsabilităților, uităm să ne planificăm un timp în care să nu facem absolut nimic. Este sănătos și productiv să te îndepărtezi ocazional de ceea ce ai de făcut și să faci pauze.
  • Limitează-ți distragerile! Tehnologia este, fără îndoială, cea mai mare distragere a atenției din societatea modernă iar faptul că ești înconjurat de dispozitive zumzăitoare și intermitente te poate împiedica să te relaxezi cu adevărat.

Te gândești „mare lucru să mă uit doar 30 de secunde!”. Ei bine, dacă nu reziști impulsului de a verifica notificările, vei pierde mai mult de 30 de secunde, pentru că e posibil să găsești acolo 5 mesaje fără importanță, dintre care unul conține un filmuleț amuzant, altul te trimite pe un site cu nu știu ce ofertă și așa mai departe. Un studiu (Mark, Gudith & Klocke, 2008) arată că este nevoie de aproximativ 23 de minute pentru a reveni la ceea ce făceai după ce ai fost întrerupt. Dacă ești ușor de distras, lasă telefonul în altă cameră sau dezactivează-ți notificările și stabilește-ți intenția pentru ceea ce vrei să realizezi. După ce te concentrezi timp de 45 de minute, oferă-ți 10 minute de pauză și relaxare, în care să nu faci nimic.

  • Caută activ oportunități pentru a nu face nimic. Gândește-te la toate situațiile în care ești obișnuit să stai pe rețelele de socializare on line ca să scapi de plictiseală. Ai putea să folosești aceste momente pentru a-ți lăsa gândurile să umble hai hui.
  • Rezistă tentației de a procrastina. Procrastinarea este „arta” de a pierde timpul făcând altă treabă decât ceea ce ai de făcut. Încearcă să aplici Regula de 5 secunde (decid și acționez în primele 5 secunde), stabilește-ți obiective și termene (atât timp trebuie să rezist ca să finalizez o anumită sarcină) și pune-le în aplicare. Asta te va purta spre o „spirală” a succesului, care te ajută să ai mai multă încredere în tine și să perseverezi (Steel, 2013), dar și să intri în pauză fără a te simți vinovat.

Integrarea unor astfel de obiceiuri în rutina zilnică nu e, cu siguranță, ușoară. Dar, odată ce te obișnuiești să te bucuri, din când în când și fără nicio vină, de plăcerea de a nu face nimic, îți vei da seama că „ancorarea” în momentul prezent este unul dintre cele mai frumoase daruri pe care ți le-ai fi putut face vreodată. Succes!

Bibliografie:

  • D’Ambrosio, P. (2018). [Review of the book Trying Not to Try: The Art and Science of Spontaneity, by Edward Slingerland]. Philosophy East and West 68(1), 298-301. http://doi.org/10.1353/pew.2018.0019
  • Germer C.K. (coord.), Siegel R.D., Fulton P.R., (2016). Mindfulness în Psihoterapie. Trei. București.
  • Mark G., Gudith D. & Klocke, U., (2008). The Cost of Interrupted Work: More Speed and Stress. https://www.ics.uci.edu/~gmark/chi08-mark.pdf
  • Mecking, O., (2020). Niksen: arta olandeză de a nu face nimic. Editura Publica. București
  • Steel, P., (2013). Arta de a (NU) pierde timpul. Editura Litera. București
  • Teodorescu, S., (1972). Psihologia conduitei. Editura Științifică. București
  • Zlate, M., (2000). Introducere în psihologie. Editura Polirom. Iași

[1] Concept al psihologiei gestaltiste, cu sensul de experiență imediată, ce accentuează ceea ce facem, gândim şi simţim în momentul prezent.

[2] Locul controlului este o expectanță generalizată cu privire la posibilitatea de a atinge obiectivele dorite, este gradul în care individul atribuie comportamentului său o cauzalitate internă sau externă.

Articole asemănătoare

Răspunsuri

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *