Provocări paideice în realități pandemice

Călătorii scandinave cu Sigrid Undset

Autorul Articolului: Prof. Mona Coțofan

Fascinantele ținuturi nordice transmit, cred, o chemare, pentru toți cei care aspiră să le cunoască misterele, fie prin legendele tulburătoare, fie prin locurile stranii, reci, învăluite în luminile boreale. Le-am descoperit cândva și m-am întors mereu la ele, într-o carte vie, fluidă, profundă, Kristin Lavransdatter, a scriitoarei Sigrid Undset. Premiată în 1928 de Academia Suedeză cu Premiul Nobel pentru literatură, Sigrid Undset este o scriitoare norvegiană, născută în Danemarca și crescută de mama ei daneză în cultul folclorului scandinav.

Unul dintre motivele admirației față de această femeie exemplară, care a convins într-o lume închisă multă vreme pentru femei, este forța ei extraordinară de a lupta cu viața. Când a început să scrie trilogia care i-a adus consacrarea, Sigrid Undset avea 37 de ani, se despărțise de soțul ei, era însărcinată și îngrijea cinci copii, dintre care doi erau oligofreni. Sigrid scria toată noaptea, iar dimineața, după ce se ocupa câteva ore de copii și de gospodărie, se așeza în pat și descifra documente laice și religioase din Norvegia medievală și catolică a secolului al XIV-lea, scrise în latină și în norvegiana veche, documentare absolut necesară pentru lucrarea sa. Măcar și pentru aceste detalii merită să vă alocați un timp pentru lectura unei cărți la fel de puternice ca și autoarea ei, iar motivația juriului concentrează această esență – „în special pentru descrierea plină de forță a vieții Nordului în timpul Evului Mediu

Forța autoarei se transferă forței personajului, Kristin, fiica lui Lavrans, tânăra care înfruntă mentalități și schimbă prejudecăți, care se luptă cu viața și o învinge în numele iubirii, pe care o trăiește în nenumărate feluri, de la iubirea pentru tatăl său, apoi pentru Erland Nikulausson, iubit și soț, pentru copii, pentru Dumnezeu și pentru patria sa.

Povestea simplă ne poartă prin Norvegia medievală: Kristin, fiica moșierului Lavrans, un om blând, cald, încercat de drama uneii fiice infirme, crește sub aripa ocrotitoare a tatălui ei la Jorundgard, o moșie din sudul Norvegiei, înconjurată de munți. Deși este ursită unui tânăr prețuit de familia ei, viața fetei ia o turnură neașteptată când, nesigură dacă vrea să se căsătorească cu Simon, logodnicul ales de tată, merge la Oslo să petreacă un an într-o mănăstire. Acolo îl întâlnește pe frumosul, dar nechibzuitul Erlend Nikulausson și se îndrăgostește de el, cu o dragoste intensă, de care nu se va vindeca niciodată.

Trilogia cuprinde trei cărți – Cununa, Stăpâna casei și Crucea– și urmărește viața lui Kristin din copilărie și până la căsătorie, apoi familia și ambițiile politice ale soțului ei, pentru a-i surprinde, în final, moartea. Trilogia este condimentată cu descrieri ale naturii norvegiene, cu  munții și fjordurile, cu tradiții și superstiții pierdute, cu intrigi politice și romantice, dar mai ales cu oameni puternici, croiți sufletește în tăria de stâncă a naturii septentrionale.

În anii 1306, când e proiectat începutul diegezei, Kristin descoperă nu doar frumusețea lumii ei și a tradițiilor domestice, ci și urzeala politică a vremii, dar, mai ales, urzeala iubirii. Îndrăgostită de Arne, prietenul ei din copilărie, cu o dragoste adolescentină, pură, se va simți sfârșită când acesta este adus acasă mort, împlinind soarta crudă a multor bărbați din acele vremuri zbuciumate. Mai târziu, îl va cunoaște pe Erland și, odată cu el, iubirea pasională, puternică, mistuitoare.  Erland are și el o poveste deloc obișnuită. Este scos în afara legii și trebuie sa plătească scump pentru a dobândi pace și iertare, căci la optsprezece ani se îndrăgostise de  soția altui bărbat, o femeie mai în vârstă, avea cu ea doi copii și îi fusee alături zece ani. Trebuie să își ispășească pacatul tinereții, iar Kristin, neînduplecată în iubirea ei, învinge toate obstacolele care i se ridică în cale.

Ca orice tânără crescută în rigorile medievale, se luptă între  nevoia de pace sufleteasca dată de respectarea obiceiurilor, a cutumelor, a dogmelor și sentimentele sale năvalnice, firea puternică și orgolioasă. Înfruntând stigmatul pe care i-l proiectează mentalul epocii, Kristin devine soție, asumându-și un destin de la care nu se va abate.

 Cea de-a doua carte ne-o prezintă pe Kristin ca femeie căsătorită, ce naște în decurs de 13 ani 7 fii, își face datoria de mamă, e gata să-si piardă soțul în urma unor conspirații politice, se vede implicată în intrigi de curte și parcurge cu abilitate drumul maturității sale. Împresionant e modul în care Kristin se transformă, din tânăra exuberantă, curioasă, într-o femeie a vremii ei, încorsetată fără cusur în rigorile timpului, așa cum aflăm din secvența în care Erlend îi așteaptă în exil veștile de acasă: ”Nu prea avusese multe vești în anii aceștia – două scrisori de la soție, cu vești care se învechiseră până să ajungă în mâinile lui. Părintele Eiliv  le scrisese pentru dânsa; deși știa să scrie bine și frumos, totusi Kristin nu voia să scrie ea, socotind că nu era tocmai cuviincios pentru o femeie fără învățătură.” Ultima carte încheie destinul lui Kristin Lavransdatter, purtându-ne prin războaie, conflicte, o atmosferă din care nu lipsesc descrierile istorice, obiceiurile, de la cele vestimentare la cele culinare, devenind o cronică veridică a istoriei scandinave. Desi e un roman istoric, scriitoarea nu ne poartă prin fastul romanțat al scrierilor de acest tip, ci prin cotidianul viu al unei lumi trecute, dar care invadează cu viața ei lumea cititorului. Descrierile convingătoare, poveștile alerte, dialogurile credibile, personajele puternice și atmosfera extraordinară fac din acest roman o carte canonică, în cel mai bun înțeles al cuvântului.

Articole asemănătoare

Răspunsuri

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *