Provocări paideice în realități pandemice

”Cititorul din peșteră” sau adevărul despre lume noastră

Autorul Articolului: Alla Apopei

Înainte de a scrie despre cartea autorului portughez Rui Zink „Cititorul din peșteră”,  pe care am găsit-o pe raftul din biblioteca nepoatei mele Anastasia, elevă la gimnaziu, m-am gândit dacă este sau nu o alegere potrivită pentru „Provocările paideice” ale revistei noastre. Nu cumva să creadă cititorul instruit și serios de liceu că îi prezentăm povești cu monștri care citesc cărți și se ,,scobesc între dinți cu oase de oameni”. Dar autorul cărții, fiind prevăzător, a rezolvat această dilemă, încheind scrierea sa prin răspunsul la  întrebarea „Este aceasta o carte pentru tineri sau pentru adulți?” în acest mod: „..cititorul e suveran, dar îmi permit o sugestie: ca adultul să o citească de parcă ar fi o relatare pentru tineri, iar tânărul ca și cum ar fi o nuvelă pentru adulți”.

Rare au fost cărțile editate la Humanitas, în seria „Raftul Denisei” (sub îngrijirea Denisei Comănescu), care nu m-au captivat și pe care le-am abandonat, după mai multe pagini de lectura, în speranța că va veni un timp în care voi fi mai pregătită pentru a le pătrunde miezul. Aceasta este una dintre cărțile pe care o citești în câteva ore, fără să le lași din mână.

Deși nepoata mea de clasa a V-a mi-a prezentat-o cu entuziasm ca pe o poveste despre un copil ai cărui părinți nu se înțeleg, fapt care îl determină să plece de acasă și să își petreeacă timpul pe străzile Lisabonei, într-o gașcă rău famată, ajungând din întâmplare pe o corabie pregătită să navigheze spre insula monstrului care citește cărți într-o peșteră și mănâncă oameni, cu scopul de a-l prinde și a-l închide la grădina zoologică pentru deliciul publicului, „Cititorul din peșteră” este mai mult decât o poveste de aventuri pentru copii. Este una dintre acele cărți valoroase în care se regăsește fiecare, de la copilul de 10 ani până la seniorul ajuns la vârsta înțelepciunii, precum „Micul prinț” sau „Alice în țara minunilor”. Recenzia de pe site-ul iOnline apreciază romanul, insistând asupra obligativității lecturii acestuia în școli: „Cititorul din peșteră  nu e carte mare, ci o mare carte, care ar trebui să devină lectură obligatorie în școli”. Cum altfel poate fi prezentată o operă care scrutează realitatea în care trăim și pune în valoare elementele esențiale care definesc viața noastră și ne-o fac mai frumoasă, cum ar fi prietenia, libertatea, cunoașterea, adevărul, familia?

Apărută în 2006, cu prilejul Zilei Mondiale  Lecturii, cartea lui Rui Zink este, în primul rând, o pledoarie pentru lectură. Protagonistul, un adolescent rătăcit pe drumul vieții, care nu prea dădea pe la școală, preferând gașca micilor infractori care furau și vindeau produsele astfel obținute pentru a se întreține, ajunge în peștera lui Anibalector – nume simbolic, ce sugerează apetitul uriașului pentru citit – este forțat de acesta să citească cărțile recomandate de monstru ca să rămână în viață. Anibalector, care învățase singur să citească în mai multe limbi, avea nevoie de un partener de discuție pe tema cărților lecturate și în modul acesta băiatul de cincisprezece ani ajunge să îndrăgească lectura, citind necontenit și descoperind lucruri interesante despre țara sa și oamenii care au i-au creat faima, ambiționat de orgoliul că un „animal, pierdut pe o insulă la capătul lumii, să știe mai bine ca mine felul în care, în țara mea, oamenii lucraseră, trudiseră și se jucaseră cu limba mea”.  

Vom găsi pasaje admirabile și pline de sens despre lectură, care ne vor impulsiona să închidem televizorul și să luăm o carte în mână: ”Cititul însemnă să faci lucrurile să se întâmple în capul tău. Nu să stai ca o rumegătoare să te zgâiești la un perete vorbitor.” Sau acesta, care descrie atât de frumos relația dintre cititor și carte, prietena însuflețită care ne poartă prin lumi și epoci, ne invită să fim alături la bucuria și suferința personajelor, ne face liberi, cultivați și visători: ”Totuși, este adevărat că cititorul trebuie să știe să încerce a vorbi limba cărții. A vorbi limba cărții, a se abandona în voia melodiei ei, a se lăsa dus de curent, în loc să-și risipească forțele vâslind contra mareei. Nu spun că trebuie să ne supunem, doar că trebuie să fim disponibili. Cartea, prin faptul că este scrisă, a făcut deja un pas mare către noi: e un dar. Acum ne revine nouă să mulțumim pentru amabilitate și să facem un pas către carte.”

A început vacanța de vara, avem mai timp pentru pasiunile noaste! În speranța că lectura ocupă un loc important printre acestea, împreună cu părinții elevilor mei, la evenimentul de premiere,  le-am oferit acestora ultimele apariții de la Editura Polirom.  Cu o seară înainte, am așezat toate cărțile pe masa mare din sufragerie, pregătindu-mă să le scriu învingătorilor acestui an greu mesaje personalizate. Mă uitam cu nesaț la cele 30 de cărți frumos ordonate și inspiram extaziastă mirosul cernelii de tipografie când mi-a venit să strig, precum animalul cititor la adulmecarea cărților de pe corabia care a acostat la țărm pentru a-i întinde o cursă: „Cărți! Cărți proaspete! Sute de cărți proaspete!”   

Fiți la adăpost! Intrați în peșteră! Citiți!

Articole asemănătoare

Răspunsuri

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *