Rocanotherworld și zâmbetele prețioase

Autorul Articolului: Alexia –Gabriela Roman

Încă îmi amintesc cum făceam curățenie prin casă în timpul pandemiei, cu boxele la volum ridicat și cu muzică rock/metal pe fundal. Ei bine, situația nu s-a schimbat și obiceiurile (bune) rămân. 2020 a fost anul apogeului covid, în care am realizat cât este de important să zâmbim unul altuia, să ne îmbrățișăm la plecare și eventual să ne bucurăm de lucrurile pe care deja le avem. Majoritatea nu au făcut-o până când nu au văzut roșu în fața ochilor, la propriu. Peste tot îmi captau atenția știri la radio și TV, afișe, reclame care avertizau oamenii în privința acelui cod roșu. În mintea mea de elev din an terminal la gimnaziu, mi-am spus că s-a terminat cu ieșirile, concertele și bucuria de a socializa la maxim.

Am fost surprinsă să aflu că normalitatea de altădată a revenit când am văzut întâmplător un articol despre un festival rganizat la Iași. Din simplă curiozitate, mi-am aruncat toate grijile într-un sac și am plecat în căutare de informații pe cărările internetului. Iașiul are nevoie de locuri special amenajate în natură de care oamenii să se bucure. Totuși, pe lângă Grădina Botanică ,,Anastasie Fătu’’, în jurul lacului Ciric există o multitudine de locuri în natură destinate ieșenilor și oaspeților veniți din alte localități. Să aud că festivalul ,,Rocanotherworld’’ se desfășura exact la Ciric, într-o mică pădure la terasa ,,The Secret’’, a fost elementul declanșator pentru mine. După cum sugerează și numele festivalului, totul se rezuma la muzică rock de calitate și la voie bună. Entuziasmate la același nivel, eu și colega mea am spus „Da” acestei provocări mult așteptate – de a merge pentru prima dată la un concert.

În urma ediției din vara anului 2020 și a ediției online din iarnă, organizatorii au reușit să ajute peste 500 de familii din comuna Lungani cu produse alimentare, materiale sanitare, produse de curățenie și lemne. Ediția din 2021 se îndreaptă către educație, prin modernizarea și reabilitarea școlii gimnaziale din satul Zmeu, comuna Lungani, județul Iași (informații oficiale de pe site-ul https://rocanotherworld.com/index.html). Dacă prin prezența noastră puteam contribui la crearea unei vieți mai bune pentru persoanele sărace și ajuta în scopuri nobile o instituție de învățământ, la ora 18:00 eram la punctul de control pentru a intra la concert. Numărul de locuri era limitat din cauza măsurilor de protecție, dar chiar și așa, Gabi și-a pus brățara neagră la mână, și-a pus aparatul foto în gât, apoi a ocupat un bean bag umăr la umăr cu prietena sa.

În ziua a patra, au cântat trupele Melting Dice, Grimus și Implant pentru refuz. Ce m-a surprins cel mai mult a fost trecerea treptată de la ritmul liniștit la cel agitat, unde adrenalina lucra cel mai mult în corp. Trebuie să precizez că atunci când mă apropiam de scenă să capturez momentul, simțeam sunetul cum îmi perfora stomacul, în cel mai ciudat și plăcut mod. Simțeam că trăiesc. Era plăcut să vezi, pe la orele 19:00-20:30, cum toată lumea stătea jos, relaxată, privind într-un loc fix, către scenă.

Melting Dice a creat definiția pentru adverbele  „plăcut”, „liniștitor” și ne-a pictat pe față un zâmbet inocent. Acompaniată de melodiile lor, căutam cu privirea potențiale subiecte pentru fotografiile mele. Mă simțeam așa de mică pe lângă cei cu obiective mari și scumpe, profesioniștii care lucrau în domeniu de ani buni. Mai apoi, Grimus au reușit să ne scoată din starea de amorțeală. Am rămas fără suflu la părțile în care luminile pâlpâiau haotic pe ritmul chitarelor.  

În cele din urmă, Implant pentru refuz ne-a eliminat orice gând pe care îl aveam în plus, și, de asemenea, ne-a aruncat într-o piscină de adrenalină. Nimeni, dacă nu a fost vreodată la un concert, nu poate explica experiența ireală de a auzi oameni cântând live.  Chiar și așa , unele controverse nu au ezitat să apară. Fanii rock & metal luptă din greu să elimine potențiale stereotipuri legate de genul acesta muzical.

Totuși, sunt mândră de comunitatea din care fac parte, pentru că de trei ani explorez tainele diverselor trupe. Corpul meu se mișcă involuntar la fel cum degetele bat ritmul pe melodii greu de ascultat pentru majoritatea oamenilor. Cred că pentru starea noastră de bine, e necesar să descoperim cât mai multe genuri muzicale și să participăm la cât mai multe festivaluri, concerte. Așa că, dacă în vacanța aceasta nu ai fost la un eveniment în aer liber, ia-ți inima în dinți, fă-ți timp în program și bucură-te de vară, vibrează în ritm cu muzică, fii cu prietenii tăi sau, pur și simplu, ieși din casă pregătit pentru surprizele plăcute ale vieții!

Articole asemănătoare

Răspunsuri

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *