Standardele secolului 21

Autorul Articolului: Daria Turbatu

Motivul pentru care  cred că acest articol se potrivește bine la rubrica de sănătate mentală și este esențial chiar, este că, fie că vrem să acceptăm sau nu, suntem crescuți să credem că trebuie să arătăm într-un anumit fel, să ne îmbrăcăm sau, dimpotrivă, să nu ne îmbrăcăm într-un anumit fel, să ne încadrăm într-o categorie, să avem toată lista de calități vizată, pentru că dacă nu, nu suntem destul de buni. Deși se cunoaște că perioada copilăriei și adolescenței este esențială pentru sănătatea și starea de bine a viitorului adult, tot ce vezi, tot ce auzi și tot ce ți se arată este șablonizat, începi să te gândești că poate aceasta este norma în care trebuie să te încadrezi. Când ți se spune că nu poți face lucruri din cauza a ce și cine ești, deși trăiești într-o țară în care nu ar trebui să fie moral sau legal să discriminezi, iar singurul mod prin care poți găsi persoane care arată sau sunt ca tine este online, în alte țări, e timpul să recunoaștem că avem o problemă.

Comportamentul de tip bullying la elevi reprezintă o problemă de sănătate publică care poate afecta starea de bine socială şi emoţională, motiv pentru care se încearcă atât de tare ca bullying-ul din școli să fie redus. Concluziile unei cercetări realizate de „Salvați Copiii” în 2016, arată că 84% dintre copiii care au participat la studiu afirmă că au fost martorii unei situații în care un copil amenință un altul, 29% dintre copii au afirmat că s-a întâmplat ca alți copii să îi amenințe că îi lovesc sau îi bat, 24% că au fost umiliți sau făcuți de rușine în grupul de egali iar 37% că au fost răspândite zvonuri despre ei. Dar când ne gândim la un motiv viabil pentru care aceasta există, ajungem tot la standardele societății. 

Din cauză că în media predominantă nu se prezintă diversitate, de orice fel, este de așteptat ca atunci când adolescenții, copiii, până și adulții văd ceva care nu e ,,normal” în concepția lor (sau a părinților, în cazul copiilor), tind să nu respecte, râdă de sau să urască respectivul lucru, dar normalul este ce îl facem noi să fie. Până la urmă nu există o definiție universală, și a fost inventat pentru a categoriza comportamente; de asta multe argumente împotriva minorităților/grupurilor defavorizate încep cu ,,nu e normal”, este o reacție la ceva excentric.

Un paradox al generației Z, numită, nu întâmplător, generația digitală, este faptul că tehnologia ne oferă șansa de a economisi timp, însă cel mai mult timp ni-l ocupă chiar ea. Această preocupare are consecințe majore la nivelul sistemului psihic uman, ca sistem dinamic și autoreglabil. „Device-urile” devin adesea extensii psihosomatice, iar utilizarea lor excesivă afectează relațiile interpersonale, capacitatea reală de conectare interumană, mergând până la amânarea autonomiei personale și a responsabilizării, la creșterea izolării, efecte care vin la pachet cu abilități de socializare mai scăzute și dificultăți de comunicare verbală. Efecte sunt și la nivelul imaginii de sine, generația digitală este preocupată de propria imagine și manifestă tendinţe mai accentuate de a-şi supraestima propriile abilităţi, cunoştinţe sau competenţe. Situaţia este amplificată de coexistenţa unui sentiment de non-valoare personală în lipsa recunoaşterii și confirmării sociale. Astfel încât, tehnologia nu a făcut mai mult decât să faciliteze alt mod prin care oamenii pot fi discriminați, iar asta vine de la cineva care e pro Social Media. Într-o cultură obsedată de imagine, presiunile care au în vedere aspectul exterior sunt exercitate în special asupra adolescenţilor. Fotografiile editate au făcut ca această generație să își pună piedici, să se autosaboteze, să aibă cea mai mare rată de anxietate și depresie din lume. Spre exemplu, conform OMS(2020), la nivel mondial, depresia reprezintă principala cauză care provoacă dizabilitate în rândul celor cu vârste cuprinse între 10 și 19 ani, fiind principala cauză de boală care afectează această grupă de vârstă. Poate avem mai multe oportunități și toată înțelepciunea lumii în buzunarul din spate, am crescut odată cu motoarele de căutare și avem toată informația „la un click/touch distanță”, dar cu ce preț? Ce facem cu toate aceste informații? Generația aceasta este considerată cea mai norocoasă, dar oare așa să fie? Suntem presați să fim cei mai buni, cei mai deștepți și cei mai frumoși pentru că ,,ce motiv ai să nu fii?”. Atunci când ne setăm standarde interne foarte ridicate, rigide şi inflexibile, când dezvoltăm o nevoie puternică de admiraţie, de a corecta sau a ascunde aspecte considerate a fi imperfecte și ne gândim la operații estetice (sau și mai rău, suntem încurajați) încă din liceu sau chiar gimnaziu sau când ne luptăm cu bulimia sau anorexia,.. atunci suntem considerați a fi prea emoționali. Când ne trece prin cap gândul că ,,oare ne-ar simți cineva lipsa?” și ne gândim dacă ceilalți ne consideră o povară, sau dacă ne prefacem pentru atenție (pentru că asta ni se spune când încercăm să vorbim cu alții, ,,toată lumea trece prin faza asta, ești doar timid(ă), vrei să câștigi ceva din asta”) deși știm în interiorul nostru că uneori nu mai vrem să ne mai trezim, dar ne spunem în sinea noastră să trecem de ziua de azi și putem fi mândri de noi înșine.. am mai rezistat o zi. 

Într-o țară în care sănătatea mentală este atât de stigmatizată, în care mersul la psiholog este asimilat cu ,,nebunia” și în care toată viața ni se spune să ne pese mai mult de părerile altora decât de ale noastre, nu mai suntem persoane, ci stafii, trecem prin viață fără să o simțim.

Articole asemănătoare

Răspunsuri

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *