Sting și Orchestra Filarmonică Regală: O experiență din altă galaxie

Autorul Articolului: Alex Asoltanei. Sociolog si Criminolog

Absolvent în promotia 2010

Ce ar putea decurge rău? Faptul că n-ai fost și tu acolo. Noroc de online că poate fi văzut concertul. Două ore și puțin, de o măiestrie aparte.

Cu voia dumneavoastră, piese ca Englishman in New York, Desert Rose sau Roxanne sunt știute de la adolescenți până la seniori. Dar ce a propus Sting și trupa sa.. ei, aici este altceva. Orchestra Filarmonică Regală a Londrei nu are nevoie de mari introduceri, sunt acolo, în elita acestei nișe. Iar colaborarea a ieșit de excepție.

Concertul s-a ținut în faimosul Mercedes-Benz Arena din Berlin, o locație care a găzduit nenumărate evenimente muzicale de calibru prin prisma acusticii pe care o poate oferi. Iar pentru o producție de asemenea anvergură, acustica înseamnă 50% din magie. Nimic nu a fost întâmplător.

A thousand years deschide recitalul, o piesă nu foarte cunoscută, o piesă lentă de dragoste, dar care semnalizează din primele secunde că urmează un spectacol elaborat. A fost aleasă perfect pentru nebunia ce urmează, cu Every little thing she does is magic, Englishman in New York și Roxanne, cum am menționat deja. A fost calmul dinaintea furtunii, un setlist atent gândit care nu te lasă nicio secundă să îți iei privirea de la artiștii de talie mondială din față. Uneori te emoționezi când Sting povestește despre tatăl său prezentând piese triste, alteori uiți că asculți o orchestră și îți vine să țopăi (la propriu) de energie.

Poate fi spus, fără vreo îndoială, că avem de-a face cu o avalanșă de instrumente: chitări acustice, chitări electrice, percuție și tobe, saxofon, viori, contrabass, harpă, clarinet, muzicuță, trompetă, și cred că nu am enumerat nici măcar jumătate din ce veți urmări desfășurându-se pe scenă. Totodată, avalanșa continuă cu naționalitățile adunate de Sting să ducă la capăt nebunia sa frumoasă, muzicieni profesioniști din diferite colțuri ale acestei planete a diversității. Este, dacă mă gândesc la un nivel romantic, un carnaval al diversității din orice punct de vedere. Deci, o misiune deloc ușoară.

Am încercat să îi găsesc slăbiciunile. La momentul când am recitit articolul, am avut noroc că începuse o ploaie torențială. Așa, ca în Londra. Sau ca în Berlin, căci nici nemții nu se pot lăuda cu o climă mai strălucită. Și mi-a picat fisa: luminile. Efectele pirotehnice lipsesc, evenimentul fiind indoor și este oricum discutabil dacă s-ar fi pretat ca printre dirijor și orchestra acestuia să vedem flăcări și mici artificii.

Însă luminile în sine, deși au un joc destul de plăcut, simplist și de efect, nu compensează (și aici nu îmi dau seama dacă este de vină echipa de la montaj sau regizorul show-ului) faptul că de suficient de multe ori scena este prea întunecată. Și acest lucru este un minus, pentru că Sting are o lumină fantastică în concertul de colinde din catedrala gotică din Durham (cu un an înainte), deci profesioniștii ar fi trebuit să îl ajute. Când ridici standardul la un anumit nivel, așteaptă-te ca cei ce te îndrăgesc să îl vrea numai și numai mai sus.

Acum că am fost cârcotaș, trebuie să recunosc, performanța artiștilor a fost impecabilă. Sting și formația sa au fost absolut toți cu vocile și instrumentele la cel mai înalt nivel posibil și sincronizarea cu orchestra vă va arăta cu ușurință că dincolo de foarte multă muncă, a existat o chimie puternică între ei. Ai, pe alocuri, impresia că piesele au fost compuse împreună. Țin să menționez acest lucru (fără a fi cârcotaș iar!) pentru că am văzut, auzit, colaborări… să le spunem nefaste. Reinterpetări care au ieșit ca o bormașină duminică dimineața, acompaniată de slujba de peste drum. Oricum ai încerca, nu se leagă.

Ei, aici s-a înnodat de-a dreptul. Audiție plăcută!

Sursa Imaginii: amazon.com

Articole asemănătoare

Răspunsuri

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *