Urechi gigantice și mutre simpatice

Autorul Articolului: Alexia Cătălina Matei

În pădurea „Animalia”, chiar în strada „Iepurești” din cartierul „Morcovești”, într-o casă importantă cu influențe mari asupra tuturor ființelor cu caracter animalier (și nu numai), la orice moment al zilei și al nopții se poate auzi vorbindu-se despre el. Cine este el? Nu-l cunoașteți? Este Bulgăraș. Deși acum se poate spune că știrile despre el s-au disipat demult ca urmare a faptului că aproape toți cei ce-i știau povestea s-au stins, nu am putut să fiu impasibilă la propunerea de a vă prezenta în câteva rânduri cine este el și ce a făcut acest erou temerar.

Cu mulți ani iepurești în urmă, la curtea regelui iepurilor, Blăniță, într-o noapte au dispărut din curte toți morcovii de platina, special concepuți pentru ”ciorba fatală”, care avea să fie servită la nunta fiicei celei mari a regelui, Prințesa Țup-Țup. Suveranul era distrus și nu știa ce să facă pentru a rezolva problema mare care se ivise. Nunta era peste fix trei zile, iar respectivilor morcovi le-a luat treizeci de ani ca să ajungă la performanța de a se platina. Nu știu ce era mai grav: faptul că semințele portocaliilor legume trase în platină erau aduse de peste trei țări și trei mări sau costurile imense investite în sera special turnată în aur pentru creșterea morcovilor?

Totuși, regele se sfătuiește cu consilierul său, iese la balconul castelului și decide să dea șfară în țară, citind de pe o fițuică:

– Cine reușește să vină la castel în trei zile cu morcovii, primește abonament la sala regală de fitness și hamburgeri nelimitați de la McDonald’s.

– Sire…foaia greșită…! se aude șoptind consilierul regal. Aia e lista mea cu servicii care mi-ar plăcea să fie adăugate în plus la salariu! adaugă el cu tremur în glas.

– Netrebnicule! spune regale, având aproape spume la gură și smulgându-i foaia din mână. Am vrut să zic faptul că…va primi jumate din cochilie și mâna ficusului meu cel mic!

– Majestate…de fapt…e jumătate din împărăție și mâna fiicei cele mici..

– Morcovi fierți! Scrii urât! În fine…popor…ați auzit.. jumătate din împărăție și mâna fiicei celei mici! Acum că am rezolvat…să îl taie cineva pe consilierul ăsta și să gătească o tocăniță de iepure!

Printre tinerii care au auzit propunerea suveranului, se afla și Bulgăraș – un iepure tânar, dar voinic, cu ochii de culoarea valurilor mării când se sparg de stabilopozi și cu o blăniță alba ca sufletul unui copil neprihănit.

– Jumătate din împărăție și mâna fiicei cele mici…nu sună rău…deși…mi-ar fi plăcut mai mult un abonament la sala regală de fitness și hamburgeri nelimitați de la McDonald’s! Dacă îmi pun acum codița la treabă…nu va mai trebui să îmi mai fac griji pentru nimic și voi trăi bine toată viața!

Zis și făcut. Bulgăraș decide să plece de acasă, refuzând insistențele bunicii sale de a lua cu el zacuscă de morcovi și morcovi murați sau două cojoace cu blană pentru a nu-i fi frig.

– Iarbă găsesc peste tot de mâncare, bunico, iar de frig…am blăniță..nu-s ca mâțele alea chele ciudate de la televizor! De ce să îmi rup spatele cu bagaje?

Se duce la locul faptei și începe să investigheze. Folosindu-și mirosul…nu descoperă nimic. Erau prea mulți iepuri care încercau să facă același lucru și tot ce reușeau era să dea nas în nas sau „să se descopere unii pe alții” drept infractori.

Eroul nostru neerou însă se duce acasă și îi cere sfatul bunicii sale ( vorba aceea ,,dacă nu ai bătrâni, să ți-i cumperi”), cum să facă pentru a găsi făptașul.

– Du-te la Iepurele Antic! spune ea. Sigur îți va da un răspuns..

Bulgăraș salută și pleacă iar, de data asta comandând un Uber ca să îl ducă până pe Muntele Vârful Iepureanu. Pe drum adoarme de două ori, purtat pe arimpile lui Mos Ene de poveștile plictisitoare ale șoferului, dar, aproape ajuns, bagă sprint direct către bârlogul Iepurelui Antic. Înauntru era întuneric total.

– Bună ziua…Aș dori..

– Știu ce vrei..ieși din cameră!

– Dar…

– Ieși! Îi repede bătrânul.

Bulgăraș iese năucit, gandindu-se la ce să facă cu privire la morcovii de platină și la drumul spre casă, întrucât se afla în pustiu. Deodata cineva îi întrerupe gândurile:

– Hei, tu, dințatule! se aude o voce.

– Ești băiatul de la Uber! Cum de ai știut că vreau să mă aștepți?

– Intuiția…și nu mi-ai plătit…Am parcurs aproape toată țara până aici…doar nu te lăsam să scapi fără să-mi plăteși!

Bulgăraș urcă, plătește traseul dus-întors și se gândește la ceea ce i-a spus Iepurele Antic…trebuie să fi avut vreun sens vorbele lui…

– A spus …„ieși din camera”! Asta era.. camera… dar care camera…?

– Poate camera de anvelopă…sau de hotel…sau de filmat! spune entuziasmat șoferul.

– Asta era! Camera de filmat…nu cred că a verificat-o nimeni!

Odată ajunși înapoi, Bulgăraș intră în castel fără a-i spune nimeni nimic (paznicii dormeau, mâncau sau jucau Pokemon Go și Minecraft) și reușește să ajungă în locul unde se aflau toate înregistrările castelului.

– Ia să vedem…filme cu Jackie Chan…desene animate cu Bugs Bunny…Înregistrări curte interioară castel…nu e bun…nu găsesc nimic relevant…sau…asta era! Curtea interioară! Am descoperit!

Bulgăraș bagă repede caseta în DVD și vede că Prințesa Țup-Țup, fiica cea mare a regelui, furase morcovii și îi ascunsese după o piatră secretă care se putea scoate din zidul castelului. Curajosul iepure detectiv se duce la zid, caută piatra, o scoate și, bucuros de izbândă, ia morcovii de platina. Merge la suveran înconjurat de oamenii de la curte, le arată tuturor legumele portocalii și îi convinge să vină să vadă filmarea.

– Îți mulțumesc, tinere temerar! Cineva să o cheme pe Țup-Țup.

Aceasta vine, iar regele o întreabă:

– De ce ai făcut asta?

– Păi…nu voiam să mă căsătoresc. Știam că fără ciorba cu morcovi de platină se va anula nunta…și acesta era scopul meu..Mi-ar fi ieșit planul dacă nu erai tu, iepure băgăcios! spune ea pe un ton supărat, aruncându-i lui Bulgăraș o privire tăioasă.

– Luați-o de aici! exclamă regele. Iar ție îți sunt dator cu jumătate din împărăție și cu mâna fiicei mele mici…

– De fapt… nu ar fi mai convenabil pentru amândoi dacă mi-ați da un abonament la sala regală de fitness și hamburgeri nelimitați de la McDonald’s, Majestate?

– Desigur!

Și astfel, eroul nostru a trăit mulți ani iepurești, devenind în timp supraponderal, din cauza mâncării fast food și a nefolosirii abonamentul la sala regală de fitness, dar scăpând totuși de multele griji pe care i le-ar fi adus stăpânirea jumătății de regat și căsătoria cu fiica regelui (care…probabil…i-ar fi mâncat la rândul săi din anii de viață), ducând un trai simplu și obișnuit.

Articole asemănătoare

Răspunsuri

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *