Viața ca un dans

Autorul Articolului: Bianca Asiei, clasa a 8-a A

Am stat și m-am gândit cu ce să încep…. e mai greu la început, până așterni primele două trei cuvinte, căci imediat după aceea ești asaltat de zeci de idei. Așa că am să le aranjez cumva și am să fac un post coerent și, sper eu, interesant.

În acest univers al timpului limitat, al relațiilor tensionate și al încordării, dansul devine o cale către optimism, bună-dispoziție, relaxare și recreere.

Pentru mine, dansul este o formă de artă exprimată prin mișcare. Apoi mișcarea capătă valoare estetică și simbolică, interpretată în mod propriu de fiecare dansator, dar și de privitori, în cadrul unei culturi. Dansul poate fi liber, de improvizație sau poate urmări un tip de coregrafie. Cele mai cunoscute forme de dans sunt dansul teatral, în care dansatori evoluează pentru un public sau o audiență specifică și dansul de societate, practicat de oricine, solo sau în grup, în cadrul unor evenimente precum diferite adunări, reuniuni, nunți, festivaluri. Comunicarea este atât de importantă în viața noastră de zi cu zi, iar capacitatea de a vorbi, a citi și a scrie este esențială. Dar te-ai întrebat vreodată ce limbaj are dansul? Corpul tău transmite o poveste, scrisă în fiecare zi a vieții tale, și, uneori, chiar dacă încerci să ascunzi complet ceea ce simți, remarci că nu reușești de fiecare dată.

Nu este de mirare că cei care au intrat in lumea dansului nu mai renunță niciodată la această pasiune. Studiile arată că, în timpul dansului, crește secreția de endorfine la nivelul creierului. Endorfinele sunt supranumite și „hormonii fericirii”, fiind răspunzători de starea de bine.

Chiar dacă îmi place să dansez aproape orice stil de dans, am încercat să mă axez pe un anumit stil,hobby despre care o să vă vorbesc în continuare, acela fiind dansul sportiv.

De-a lungul timpului acesta s-a cristalizat în două secțiuni, în funcție de caracterul și proveniența dansurilor: secțiunea standard sau europeană (vals lent, tango, vals vienez, slow fox și quick step) și secțiunea dansurilor latino-americane (samba, cha-cha-cha, rumba, paso doble, jive).

Dansul sportiv implică toată masa musculară, oferă rezistență și vitalitate, dorința de a câștiga, și, desigur, aduce un sentiment de sublim!

Astăzi se ia în considerare dansul sportiv competitiv, ca „sportul artistic.” De ce dansul poate fi considerat sport? Deoarece necesită de la dansatori calități care sunt inerente în cele mai multe dintre sporturile „reale”….

Rezistență fizică. Dansul sportiv, după intensitatea sa și toate elementele care se pun în aplicare poate fi comparat cu patinajul artistic (multe nuanțe din patinajul artistic provin din dansurile obișnuite).

Flexibilitate și coordonare. Aceste calități sunt necesare pentru a manevra pe ringul de dans și a duce la îndeplinirea figurilor de dans și a liniilor corpului. Calități similare sunt și în  aceste tipuri de sport, cum ar fi scufundările, surfing, baschet și fotbal chiar, dar acest lucru este cel mai aproape de gimnastica artistică.

Muzicalitate. Toți concurenții din dansurile sportive trebuie să demonstreze o înțelegere a muzicii și ritmului, la fel cum este necesar în gimnastica ritmică.

Rezistență. Competițiile  sportive se petrec în mai multe runde – de la preliminare în semifinale și finale. În fiecare rundă dansatorii trebuie sa execute cinci dansuri a câte două minute. Un studiu efectuat în 1996, a arătat că gradul de tensiune musculară și respirația unui dansator, într-un dans de două minute, este echivalent cu o performanță a bicicliștilor, înotătorilor și alergătorilor de cursă (în același timp). Finaliștii Cupelor Mondiale  efectuează în timpul competiției 30 de dansuri!

Disciplina și spiritul de echipă. Dansul Sportiv e sport de echipă.  Poate fi și doar o pereche. Echipa poate fi compusă din 16 membri (8 perechi), în competiția „Formation”. Cerințe pentru disciplina: 16 persoane care efectuează dans la 13 schimbări de ritm, în mod constant și coordonarea pozițiilor lor pe podea în raport cu ceilalți membri ai echipei este mult mai mare în comparație cu alte sporturi.

Gratie și stil. Ca și în patinajul artistic și gimnastică, în dansul sportiv se pune un important accent pe mișcările fluide și aspectul atractiv al perechii.

Când dansez zâmbesc. Sufletul e fericit atunci când dansează. Vorbim pe limba lui .Dansați pentru a alunga tensiunile, dansați pentru a fi mai fericiți!

Articole asemănătoare

Răspunsuri

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *