Am adunat

Am adunat poveste-n frunze
În toamne de sărut pribege,
Albastrul îl cerșisem pe buze
Departe pașii să-l dezlege.

Am construit nisip pe tâmple,
Castele bântuite, stropi,
Povestea unei vieți ne umple
Puterea de a plânge plopi.

Ne alintăm cu gust de vară,
O punte între timp trecut,
În așteptări de primăvară
Suntem pe drumuri fără scut.

Am adunat oglinzi spre soare,
Un gând de șoapte flămânzit,
Să fim lumină către zare
Pe chipul mării… infinit.

Ne scriem vise prin ferestre,
În ochi ce strâng albastre mări.
Cândva vom știi că lumea este
Nisip și stropi în depărtări.

Am adunat aripi de fluturi,
Ecoul dintr-un colț de deal.
Ne vom trezi visare-n muguri
În primăveri ce strigă-n val.

Albastre, reci, purtate-n brațe
Ne sunt o piatră de granit
Credința, cerul, mici păcate.
Am fost, suntem pământ, argint.

Articole asemănătoare

Răspunsuri

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *