Ardei copṭi

Mi se strepezise sufletul de aguridă. I-aṣ fi injectat o doza de dulceaṭă să mi se-nfrupte simṭirea din mierea liniṣtii, să-mi alint întreaga fiinṭă în ritmuri molcome de toamnă românească.

Îmi miroase a ardei copṭi ṣi-a tihna din copilărie, printre blocuri decrepite, la umbra castanilor batrâni.

Două fete sar coarda. Le sar cosiṭele pe bumbii sânilor ce-abia mijesc ṣi-n ochi le luceṣte candoarea. Vâjâie sfoara corzii în aer, răspândind în lumina verii gata de ducă un miros de asfalt încins ṣi ardei copṭi.

Vreo trei băieṭandri îṣi pasează apatici o minge roṣie cu buline negre, cam dezumflată – ai zice o buburuză gargantuescă, uscată de soare. Miṣcarile li-s încete ca acele unui ceasornic stricat.

Prin geamurile bucătărioarelor modeste, doamne de mahala îṣi arată din când în când feṭele rumene, capetele încinse în basmale, braṭele durdulii, în căutarea unei unde de răcoare. Câte-o mamă grijulie îṣi întinde gâtul, căutându-ṣi de la etaj, din ochi, odorul. După ce ṣi-l găseṣte, îṣi fixează uṣurată ṣi cochetă un bigudiu insolent, ce vrea să scape de orânduială. De la o mansardă, un radio hârâit trimite în eter ritmurile domoale ale unei romanṭe vechi:

Să-mi cânṭi cobzar bătrân ceva, 
Să-mi cânṭi ce ṣtii mai bine, 
Că vin ṭi-oi da ṣi bani ṭi-oi da 
Ṣi haina de pe mine.
Să-mi cânṭi cobzar din cobza ta, 
Povestea de iubire, 
Ce m-a făcut ca să tresar, 
De-atâta fericire…

Cântăreṭul îṣi varsă nestânjenit oful, secondat de scârṭâitul balansoarului pe care doi cărăbuṣi de cinci – ṣase ani îl dau în sus, apoi în jos ṣi iar în sus, ṣi-n jos…  Umbrele zgâmboilor pâlpâie în lumina blajină a soarelui, tulburată inopinat de căderea unei frunze prematur îngălbenite.  Un câine bătrân doarme întins în uṣa blocului, la răcoare. Din când în când tresare uṣor în somn, aidoma unui bunic ce zâmbeṣte unei amintiri dragi din tinereṭe. Deschide-un ochi, îṣi miṣcă letargic de două ori coada, apoi recade toropit în lâncezeala înăbuṣitoare ce a cuprins toată firea.

Ṣi-acum, pe plita de pe terasă sfârâie câṭiva ardei: verzi, roṣii, galbeni. Miros frumos ardeii – a copilărie ṣi a sfârṣit dulce de vară! E un miros perpetuu ce aduce în prezent o lume ce s-a stins.

Ca-ntr-un tablou de Bruegel, fiecare detaliu, fiecare nuanṭă, fiecare umbră, căderea delicată a luminii se contopesc în acest miros domestic ṣi-n acordurile gingaṣe ale unei Nocturne de-a lui Chopin. Ṣi prin această fuziune de impresii olfactive ṣi acustice, de la sfârâitul bătrân ṣi prietenos al ardeilor pe plită până la căderea perlelor pe clapele pianului, o-ntreagă lume, fără graniṭe în timp ṣi spaṭiu, se cuprinde-n amintire.

Mi-era sufletul strepezit de agurida vieṭii. Ṣi i-am dat liniṣtea ardeilor copṭi ce vine din copilărie.

Îi răspund zâmbind, privind duios departe, peste ani si ṭări:

– O porṭie de copilărie!

foto: pixabay

Nicoleta Beraru este scriitoare şi publicistă.
Debuteaza în 2018 cu volumul de eseuri si povestiri pentru adulti ‘Ardei iuti. Povestiri la imperfect’ pentru care a obtinut locul 3 la concursul Distinctii Cartea Anului 2018 al Organizatiei Itaca Dublin.
În 2019 publica romanul ‘Luluta si Petrisor sau povestea cuiburilor parasite’, care s-a aflat pe lista de preselectii a Festivalului Primului Roman de la Chambéry, Franta, si pe locul 2 la concursul literar Distinctii Cartea Anului, Dublin.
2020: coautor – volumul colectiv de proza diaspora ’20.
2020: coautor – volum colectiv de proza Nuante de piper si ciocolata.

2021 – coautor – volumul colectiv ‘Români – Români europeni – Români belgieni’

Articole asemănătoare

Iarna

E iarnă iar,Şi ce frumoasă e zapadaCu miros rece și-ngheţatNe-aduce-atâta bucurieÎn suflete, de neuitat !Miroase a copilărieMiroase bine-a săniuşPe ulița din satCu nasul roşu….degeratUnde eşti…

Răspunsuri

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *