Eu, între mare și cer

Ce minunați prieteni
îmi sunt marea și cerul!
La ei vin să îmi destăinui tăcerile
în fiecare vară și știu că taina mea
niciunul nu o va trăda.
Eu le vorbesc cu gândul,
marea îmi răspunde
mângâindu-mă cu valurile ei,
iar cerul mă ascultă în tăcere,
trimițându-mi mesaje din când în când
prin câte un pescăruș,
să mă asigure că mă ascultă,
că mă susține.
Mă uit doar la nesfârșita mare
și ea-mi poartă în depărtări
neliniștile toate.
Apoi privesc spre cer cu-ncredere,
iar el îmi trimite speranța nesfârșită,
să îmi ajungă în orice moment,
să mă însoțească în orice accident.

Articole asemănătoare

Ploi de mai

Speranța-mbrățișează vântul,Sub ceruri ape-și prind mirareCând ploaia îmi sărută gândul. În coruri stele-și prind colindulLuminii, în nuanțe-n careSperanța-mbrățișează vântul. Din nori cerești îmi scot cuvântulIar…

Răspunsuri

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *