Vântul

Și nu e vânt să nu ne poarte
Prin ploi de soare ca un glas,
Ecou pe buze rătăcite,
Un codru măsurat prin pas.

În movul cerului din suflet,
Pe fruntea tainei de granit,
Castele bântuite-n umblet
Azi glasul lui cel tăinuit.

Așează peste tot o punte,
Ne naște nouă primăveri
Și nu e vânt să nu ne poarte
Un gând la timpul cel de ieri.

Atinge chipul printre frunze
Scăldat în doruri, ca un scut,
Fântână timpului pe buze
Pământul alb, păcat tăcut.

Pictează căi, poteci.. azi drumuri
În dansul pașilor pe tâmple,
Dezleagă vrăji din alte timpuri
Să fie azi… să se mai umple.

Dorința de a strânge ploi
În pumnii strânși cu apă vie
Și nu e vânt să nu fim noi,
Tăcerea fulgilor, o mie.

Al păsărilor cânt prin vise,
Prin visul nopții nevăzut
Și roua dimineții ninse
În timpul de albastru mut.

Culori de pomi printre ferestre
Aduce zorilor prin rouă,
Ne strigă și ne dă de veste
Azi vântul ne șopteste nouă.

Articole asemănătoare

Răspunsuri

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *