Călător prin țara mea (2)

Ziua 2


După un mic dejun copios și o cafea bună, ne putem începe plimbarea prin ținutul Moldovei de odinioară. Pașii ni se îndreaptă spre Mănăstirea Humorului, cum i se spune în popor.
Mănăstirea a fost construită în 1530 de logofătul Toader Bubuiog, îngropat aici cu soția sa Anastasia. Ruinele acelei mănăstiri se pot vedea și azi, foarte aproape de biserica nouă, în care s-au transferat câteva dintre picturile vechiului locaș – pe rămășițele din dreapta, pictura se deslușește doar în partea de sus.
Logofătul Toader Bubuiog a îndeplinit funcții diplomatice în perioada domniei lui Petru Rareș (1453-1546), domnitor al Moldovei, demonstrându-și supușenia și lui, și succesorului său.
Biserica poartă hramurile Adormirea Maicii Domnului – sărbătorit în fiecare an pe 15 august, și pe cel al Sfântului Gheorghe, sărbătorit pe 23 aprilie.
În 1993, Organizația Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură (UNESCO) a inclus biserica, împreună cu alte șapte locașuri sfinte, în grupul Bisericile pictate din nordul Moldovei, iar din 2015 este trecută în Lista monumentelor istorice din județul Suceava.
Părăsim zona încărcată de istorie și de spiritualitate, îndreptându-ne spre Pietrele Doamnei, Valea Moldovei și Valea Bistriței, urmând Transrarăul, noua șosea de peste munte. Urcușul începe din localitatea Pojorâta, iar după primul kilometru, își fac apariția serpentinele și peisajele de vis. Este un drum asemănător Tranfăgărășanului și Transalpinei, doar că ceva mai tânăr.
Povestea despre Pietrele Doamnei din munții Rarău, care poartă numele domnitorului, se leagă de a doua sa domnie. În 1541, fugind de tătari, Petru Rareș se ascunde în munți, într-o peșteră, împreună cu familia și cu o parte din avere. În timpul unei ambuscade, doamna Elena și fiul lor, Stefăniță, au început să se roage, pentru a scăpa de cotropitori, iar la un moment dat au auzit un puternic zgomot: bucăți de munte s-au desprins, căzând peste hoți!
”Aceasta este plata pentru salvarea noastră ”, se crede că ar fi spus doamna Elena, în timp ce o parte din tezaurul Moldovei se pierdea printre stâncile care se prăvăleau peste hoți.
La o altitudine de 1643 m, pietrele sunt de o frumusețe rară, așa cum o prezintă și Geo Bogza în scrierile sale despre Rarău:
Apele curg la vale, munții urcă spre cer, culorile lumii sunt vii, iar zvonurile ei clare. Mesteceni ard, asemeni unor lumânări albe, în enorma catedrală a pădurilor. La intervale rare, clinchetul tălăngilor pictură în auz, fiind curgerii timpului cea mai dulce măsurătoare. O tinerețe a firii, ce nu se trece măcar cu o clipă, suie din văi spre cele mai înalte culmi.”
Ajungem pe drumul ce duce spre Pietrele Doamnei, dar vremea neprietenoasă ne obligă să facem cale întoarsă. Ne îndreptăm spre lacul Colibița, sperând ca măcar el să ne fie prieten. Trecem prin Pasul Tihuța, care leagă Transilvania și Moldova.
Lacul Colibița! Marea de la munte!
Casele ce se aflau odată pe locurile acelea au fost mutate în 1979, pentru a crea un lac artificial de alimentare a barajului. O singură locuință a rămas să păzească apele, pe o colină.
Deși, probabil cu timpul și ea va fi înecată.
Înconjurat de munții ce străjuiesc întinderea lacului, peisajul întrece orice vis. Liniștea este singura stăpână a tot ce există aici.
În autocar, o doamnă așezată în spatele meu face o remarcă plăcută auzului tuturor:
-Avem o țară pictată cu pensula!
Ne plimbăm, apoi, cu vaporașul; vreo 30 de minute.
”Călătorului îi stă bine și cu barca”, îmi spun, mai ales că eu și apa suntem bune prietene. Înconjurând lacul, aflăm de la tânărul cârmaci, care ne însoțește, o mulțime de povești. El însuși pare încântat de frumusețea locului și de ceea ce face. Istețul flăcău al timpului deapănă istorisiri de altădată, aflate de la bunicii plecați în lumea celor drepți…
Seara ajungem la Reghin, unde ne și cazăm. Din păcate, hotelul e amplasat la stradă, și orice mașină care trece prin zonă îți năruie somnul.
Dar mai surprinși am fost de căldura din cameră. După numai două zile de ploaie, caloriferele erau deschise.
Gândesc: ”Pentru o noapte, se poate suporta.”

Ziua 3

Dimineață, micul dejun.
Ce-mi mai place bufetul suedez în călătorii! O cafea bună, și pornim spre Sighișoara, în județul Mureș, un alt loc inclus în patrimoniul UNESCO.
Orașul cu iz medieval păstrează tradiții străvechi.
Ca o coincidență, șoferul parchează autocarul în același loc de anul trecut. Unii dintre noi vizitează cetatea, alții au program de voie.
Prima atestare documentară a Sighișoarei aparține anului 1307.
Cetatea ce străjuiește orașul a fost transformată în școală din 1854. Scara Școlarilor, construită în 1654, avea inițial 300 de trepte, doar 175 în prezent.
De data asta, am vizitat totul la pas. Poate 40 de minute, poate o oră! În trei zile, știi de unde pleci, nu și unde ajungi.
Am aflat că în decursul anilor, cetatea a fost asaltată de mulți năvălitori, prima mare încercare având loc în anul 1241, când cetatea nu era fortificată. Zidul ei măsoară în lungime 900 de metri și în înălțime, 4 metri. A avut cândva 14 turnuri, fiecare aparținând câte unei bresle, și 4 bastioane. Astăzi se pot vedea doar 3 bastioane și 9 turnuri, cel mai cunoscut fiind Turnul cu Ceas sau Turnul Orelor.
Părăsind Sighișoara, dăm o fugă și la Viscri, un sat săsesc din comuna Bunești, Brașov, colonizat de sași în sec. al XIII-lea. Azi, cunoscut poate doar pentru faptul că prințul Charles vine aici câteodată. Un sat unde vezi câte un căluț, o rață, un mânz și multă natură verde. Zona e frumoasă, liniștită; aflăm că în trecut nu se putea ajunge decât cu mijloace proprii și că toate casele poartă inscripții cu data când au fost construite. Cea mai veche, surprinsă de camera telefonului meu, era din 1836.

Drumul spre București se vede în zare. Ploaia ne-a fost prietenă vreo două zile; doar în ultimele ore a dispărut, lăsând cerul să zâmbească.
Totuși, orice drum are un sfârșit.
Întoarsă în capitală, nu mi-a rămas decât să caut curcubeul în urma ploii, iar pe viitor, alte plimbări. Mai lungi sau mai scurte…

sursă foto: Sighișoara, arhivă personală

Articole asemănătoare

Răspunsuri

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *