Când arta devine un cuib cald (1)

Recent, am avut plăcerea să particip, la invitația unui artist vizual român, Avdia Avrumutoae, la Warm Nest Expo, o expoziție care și-a deschis porțile pentru a reuni, în patru weekend-uri, peste 20 de artiști. Având ca locație Dacca Loft, Temse, evenimentul organizat între 7-29 august a montat o expoziție cu accent pe o temă profundă, care ne încurajează să căutăm lucruri și momente cu rezonanță emoțională și să vedem frumusețea în incompletudine și simplitate. Să lăsăm ușa deschisă ca să intre lumina. De asemenea, cum putem face unele lucruri cât timp avem energie și suntem aici, și cum putem căuta un punct comun în lucruri pe care să le împărtășim unul celuilalt. Lucruri care ne atrag, apoi ne leagă. O temă care îndeamnă să ne deschidem inima, indiferent de context, și să ne presărăm gândurile dincolo de tăcere. O abordare rară în lumea artei. Warm Nest Expo a fost un compediu frumos ilustrat, unde artiștii și-au reunit lucrările, și-au donat timpul și talentele pentru a arăta cât de departe poți merge cu o viziune. O viziune neobstrucționată, care vorbește despre: „tot ceea ce iubesc și cred”. A fost, de asemenea, povestea artiștilor despre o lume interioară nevăzută, într-o artă exterioară. Acea armonie și emoție, acea putere imaginativă care compune omul și strigătul său, oferind vizitatorilor ocazia perfectă pentru a interacționa direct cu artistul. Acest eveniment a fost în centrul atenției mele. Poate nu am ochiul unui pictor sau vocea unui poet, dar am apetit vizual pentru ceea ce mă „mișcă”. Am identificat o temă dorită, iar în mintea mea a curs ideea unui articol: să folosesc puterea condeiului pentru abordarea unei experiențe pe care am considerat-o compatibilă cu mine. Am ales să văd prin ochii, prin emoțiile și sentimentele artiștilor dar, să scriu prin ochii mei. În mod normal, vizitez un loc atunci când am intenția să scriu un articol de acest gen. Să am degetul pe pulsul unei expoziții. Când ești prezent, experiența te îmbogățește mai mult. Sunt întotdeauna atrasă de lumina și culoarea care se revarsă într-o galerie de artă, plină cu lucrări care permit o interpretare nelimitată, care dau loc și formă imaginației, lăsându-mă să absorb mediul. Să surprind contururile unei sculpturi, experiența unei piese și compoziția unei picturi. Să întâlnesc oameni de o măreție culturală.
O expoziție își spune povestea dacă o asculți. Îmi plac poveștile care îndrăgesc pereții galeriilor de artă, îmi place să cunosc sensul din spatele fiecărei piese sau lucrare, și modul în care se nasc. O expoziție este un atlas al sufletelor şi un compas al emoțiilor. Arta te duce într-un loc, fără să treci prin spectacol „gol”. Iar eu, am fost aici, să aud cu ochii o poveste pe care o voi împărtăși din unghiuri diferite. M-am cufundat în notițe mentale despre mediu, subiect, temă, pentru a descrie acest eveniment ca întreg. Nu voi scrie acest eseu în câteva propoziții primitive.
O expoziție este scena unor realizări minunate. A gustului de a fi și a mirosului de a crea. Este un microcosmos care oferă o experiență inegalabilă, unde artiștii creează acea lume în miniatură, în care un gigant se dezlănțuie și proiectează pentru a găsi și a transmite unicitatea. E plăcut să descoperi punctul de vedere al artistului, propriile reflecții și gânduri – în timp ce acesta vorbește despre lucrarea sa. Să poți scăpa în propria lume și să fii responsabil pentru asta. Există ceva în artiștii pe care i-am cunoscut în Temse: umor, farmec, căldură. Sunt extraordinari, fabuloși! Oameni care dau viață, energie, caracter. Artiști care doresc ceva diferit: o atitudine nouă, o încredere care să le împingă abilitatea și talentul în noi direcții, pentru a surprinde, a stimula, a încânta. Nu am pus întrebări. M-am lăsat ghidată de moment și am fost receptivă la ceea ce „mă atinge”. Acest lucru îți permite întâlniri grozave!
Arta îți permite să povestești. Sunt detalii care surprind frumusețea și esența interioară a sufletului. Sunt minuni comprimate în povești care întreabă și povești care răspund. Ei au reușit sa-mi arate asta, să mi-o transmită. Pentru că atunci când ești cu lucrările lor, revii la natură, ca o contemplare și o limpiditate a simplității, trecând dincolo de cuvinte.

Deci, de unde începe cineva?
În această incertitudine a vremurilor, într-o perioadă când viața e înlocuită cu un mediu torturat de o pandemie neinvitată, cineva a înțeles nevoia umană de conexiune și a transformat toate acele zile și emoții neexprimate într-o poveste vizuală. Un manifest al sufletului, din interacțiuni cu alții. Un proiect „semnificație și mesaj”, conceput și organizat de doi artiști belgieni: Véronique Verheyen și Leo Van der Heyden. În ciuda faptului că timpul nu trece neobservat, ei au luat decizia unui rol activ în acțiuni care generează valoare. Ideile lor sunt despre a pune oameni și culturi împreună, pentru a-i ajuta sa găsească direcții, pentru a arăta că lumea devine un loc mai bun atunci când compasiunea ne unește și ne definește.
Leo și Véronique au gestionat impecabil acest eveniment, având în centru o temă care să aducă bucurie și cultură, prin inițierea unor noi moduri de exprimare. Ei au demonstrat că nu este suficient doar să-ți pui numele pe un afiș, ci că trebuie să-ți transformi poveștile în expoziții, şi expozițiile, în poveşti. Tema expoziției din Temse a servit drept nucleu al evenimentului. Diversitatea care există în experiență, atitudine, viziune, imaginație a intrat într-un amestec cheie intraductibil, care a atras profunzimea și a atins extraordinarul. Un ansamblu de voci, imagini, oameni, emoții, desen, gravură, fotografie, sculptură, pictură, poezie, ceramică, sticlă, colaje, granit, a fost energia talismanică care a rapsodiat acest cuib cald. Un „Lasă-mă să-mi spun inima!”, într-o atmosferă de un maxim emoțional și vesel.
Fiecare lucrare are suflet, atunci când pui în cuib lucruri impregnate cu amintiri semnificative. Un cuib cald este acolo unde îl consideri „acasă”. Un pas spre undeva. Pământul este un loc plin de minuni.
Cu Warm Nest Expo, Véronique și Leo au deschis o cale pentru a înmuia duritatea acestei realități cu un fundal de imediatitate. Un cuib cald, unde trosnește sufletul să-ți recunoști prezența, o călătorie care leagă distanțe, întrebări ale identității, un accent pe viața noastră și a libertății de prejudecăți. Un vibrant al vieții, în diferite unghiuri, perspective, contexte. O bogată galerie de inventivitate. Un tur de forță, departe de un modest comentariu.
M-am uitat în ochii lucrărilor din Temse. Nu am văzut lucrări; am văzut picurând emoții. Sunt momente transformate în artă. O experiență umană în toate anotimpurile sale. Auzi profund sunetul fiecărei lucrări, al cărui rezultat personal susține bucăți din bucățile lor. O lucrare capătă personalitatea artistului, și invers. Fiecare artist își creează o lume personală unde își exprimă individualitatea. Caută să producă o interpretare metaforică a identității interioare: un univers în mișcare. Lucrarea unui artist este testamentul viziunii și manifestul imaginației. Unele lucrări nu sunt de vânzare, pentru ca reprezintă „expresia cea mai individuală a celei mai individuale emoții”, scrie Willem Klos. Păstrează adâncurile unui moment singular. Ceva dincolo, și totuși aici. Un artist gustă lucrurile lumii, nu ține lumea la distanță. O călătorie a ochiului e un imn al spiritului, unde ochiul nu uită, iar mintea transformă. Memoria este un lucru fluid. Mă încântă imperfecțiunile picurate în lucrări, și cred că acest lucru stă confortabil în fiecare moleculă, pentru a obține acea frumusețe și strălucire impalpabilă.
Arta este un purtător de emoții. Arta încurajează să creezi artă. Este o călătorie pe termen lung. Dar te face să pornești la drum.
Dincolo de asta, însă, care este povestea din spatele titlului?
În 2016, Véronique a intrat de mai multe ori în contact cu cancerul. Un prieten, un coleg, un student, apoi, ea.
Timp de 15 luni, arta a fost antidotul care a ajutat la recuperarea sa. Dar și modelele pozitive, pentru susținere și sprijin, cum ar fi Sophie Sabbage. A ajuns într-un cuib cald, cu colegi suferinzi, de toate vârstele și naționalitățile. Acolo unde iubirea a fost cuibul cald în care a găsit adăpost.
Împărtășind emoțiile, sub îndrumarea artiștilor Frederic Van Dyck, Bert Lezy, Jenny Van Gimst și colaboratorii, a rezultat un film stop motion „Art as Power”, prezent pe site-urile ATV și RTV. S-a făcut un apel către toți bolnavii cronici, pentru a-și exprima experiențele. Astfel, între 2018-2019, a fost creată o piesă despre „cum să faci față unui diagnostic greu și să obții în continuare lumină din el”. La sfârșitul anului 2017, Véronique a făcut cunoștință cu artistul ceramist Leo Van der Heyden, intrând într-un mediu cald de artiști și iubitori de natură. Au urmat cursuri de pictură intuitivă cu José Schuurmans și ideea unor expoziții.
Poveștile studenților săi multiculturali, nevoiți să renunțe la rădăcinile lor, și întânirea cu oameni care și-au pierdut drumul, au avut un impact profund asupra ei.
„Cum i-ar putea ajuta, împreună cu alți artiști, să-și redescopere puterea interioară? Cum ar putea artiștii să aducă un mesaj de speranță unei lumi în derivă, migrând între speranță și disperare?”, au fost întrebările sale.
Concentrându-se pe visul, pe creativitatea și talentele ei, împreună cu cei dragi, a creat acest cuib.
Véronique și Leo continuă să mențină un punct de sprijin folosind lumea artei.
„Creezi un cuib cald cu cei dragi din jurul tau, cu lucruri familiare, cu martori tangibili ai amintirilor frumoase, într-un mediu în care ești acceptat și apreciat pentru cine ești tu cu posibilitățile și limitele tale”, transmite mesajul lor.
Încurajată de întrebări precum: „Ce ne datorăm reciproc? Ce vom face din asta?”, Véronique a căutat să organizeze un eveniment care să puncteze răspunsul, iar în august, l-a realizat. În acest context, Véronique și Leo au reunit peste 20 de colegi artiști, cu diferite lucrări și materiale, pentru a crea o legătură cu oamenii, departe de experiențele și de viețile lor insulare. Un proces minuțios despre atingerea reală a omului, a vieții, a spiritului. Cu această expoziție prietenoasă, ei au demonstrat că există multe opțiuni pentru oamenii pe care îi întâlnim și au arătat cum să ne angajăm pe deplin în viața noastră, fără gesturi fragile.
Dincolo de expoziția în sine, proiectul s-a urmărit a fi unul de inspirație. În aceste vremuri, când bucuria se manifestă secvențial, provocarea este să nu ne pierdem în fața izolării, ci să ne ridicăm emoțiile la suprafață. Există putere în a ne imagina lucruri pe care ni le dorim, nu lucruri de care ne temem. Trebuie să fim inspirați de ideea de mobilitate pe care suntem capabili să o obținem. Creativitatea nu se naște din zone de confort. Toată lumea va găsi o culoare cu care să rezoneze, cu condiția să rămânem fideli sinelui autentic…

sursă foto: arhivă personală, artist Avdia Avrumutoae

Articole asemănătoare

Răspunsuri

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *