Fiicele Timpului

Undeva, departe de lume, Timpul țese secunde împreună cu cele patru fiice ale sale.
Casa în care locuiește se află într-o pădure mereu înflorită, în care omul nici nu poate visa, nici cu gândul nu ar ajunge. Doar fiicele lui au voie acolo; fiecare la locul său. Un loc bine definit în Universul țesut de tatăl-Timp.
Era pe vremea Iernii. Ea stăpânea acum peste lume. Însă Timpul, privind gânditor la secunda ei, știa că se va mistui ca într-un vis. Și mai știa că, într-o zi, frigul și viscolul vor dispărea… până la următoarea iarnă.
Primăvara își aruncă ochii printr-o fereastră, admirând ghioceii abia mijiți. Lor nu le este frică de Iarnă, ba chiar, uneori, are senzația că-i zâmbesc din zăpadă.
Iarna îmbracă o rochie albă de ger, o pelerină din fulgi de nea, în urechi și-a prins cercei de țurțuri, iar pe creștet poartă o căciulă de gheață.
Toamna doarme liniștită, învelită în frunzele galbene ale copacilor, înconjurată de roadele pământului, care se pitesc de teama surorii mai mici.
Vara se imaginează când o rază de soare, când un țipăt de pescăruș, când un val de mare… are să vină și ziua sa, știe asta!
Trezit pentru o clipă din visare, Timpul își întreabă fiica cea mai tânără, Primăvara:
-Ce faci, draga mea?
-Vreau afară, tată! Să aud păsările cântând, să-i văd pe copii cum se joacă și pe oameni cum zâmbesc, să simt că bunătatea nu se lasă învinsă. Vreau mult soare și râsete! Mă gândeam să dau ghioceilor culoarea speranței și zâmbetul tău (zâmbetul Timpului), să alung frigul de-afară și din sufletele oamenilor posomorâți…
Timpul se uită la ea cu drag, apoi ordonă cerului o rază de soare. Iarna îi vede, însă tace. Parcă ar vrea să mai doarmă un pic, parcă ar vrea să plece. Primăvara o privește și ea.
-Mai lasă-mă să stau un pic, apoi voi merge la culcare, îi zise sora Iarnă. Până atunci, uite, ia acești cercei din ghiocei! Culoarea Speranței nu e la mine; poate o găsești tu. Și când se va-ntâmpla, să porți pe cap o coroană de narcise!
-Le e dor oamenilor de mine, de ce nu vrei să pleci? o întrebă tristă Primăvara.
-Pentru că mie îmi va fi dor de gheața pe care o vei topi cu florile tale, îi răspunse Iarna.
-Ne-ai înghețat destule luni cu geruri, mergi la odihnă. E vremea pentru un val înspumat de mare, pentru un cald apus de soare, de ce nu, chiar pentru un proaspăt răsărit! îi spune Vara, de felul său meditativă și foarte înțeleaptă!
Iarna iar o privește și iar tace. Anul acesta, mai mult ca niciodată, a uitat să plece. Și a împrăștiat mult frig! E frig și-n suflete uneori… poate și-n gânduri, dar ei nu-i place nicăieri. Florile ar vrea să înflorească, doar că le e teamă de ger.
-Și eu? Rândul meu când mai vine, dacă tu nu vrei să pleci? zise Toamna.
-Într-o zi am să plec! îi răspunse Iarna. Și vom fi toate fericite; fiecare la vremea ei.
Zâmbind, Timpul le ascultă în tăcere, apoi le scrie un răvaș, așa cum doar el știe a scrie:
“Fiecare dintre voi are strălucirea sa, dar uneori e vremea de odihnă. Tu, Iarnă, ar trebui să o faci deja, lăsându-ți surorile să hoinărească nestingherite prin lume. Toate clipele vin și pleacă! Nimic nu e veșnic. Nu e rece mereu! Tuturor patru v-am deschis ușa să coborâți peste Pământ, însă acum, pe tine te chem acasă! Lasă Primăvara să se plimbe, apoi Vara… Toamna și iar TU… Acestea sunt rosturile ce le-am găsit de-a lungul clipelor dăruite vouă, fiindcă uneori, timpul înseamnă și odihnă.”
Anotimpurile îi citesc cuvintele, apoi își așteaptă mulțumite rândul. Dintre toate, cea mai nerăbdătoare e Primăvara; clipa ei sosește prima.
-Atunci… ar trebui să plec, spuse încet Iarna.
Fiica Timpului care îmbracă totul cu zăpadă aruncă o privire-n zare. Doar munții îi mai poartă haina. Pe creste, neaua stă cuminte, iar de-acolo, sigur nu se va desprinde. Însă jos, la poale, Primăvara se instalează încetișor.
Dintre toate, ea este cea mai fericită. E vremea sa; celelalte mai au de așteptat.
Soarele e fericit și el, căci uneori, parcă și lui îi este frig de-atâta iarnă… și Lunii care se pitește după stelele înghețate.
Iarna își mai admiră o dată frumusețea, apoi pleacă să se culce…

sursă foto: arhivă personală

Articole asemănătoare

Răspunsuri

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *