Fracturi și Iluzii – In memoriam

[…] -Asta poate mânca la o masă o mămăligă cât roata carului, o felie mare de brânză și un cuibar de ouă. Nu vezi, mamaie, câta namila de femeie e? Dar e și muncitoare lelica Rada; prășește în urma calului un pogon de dimineață până seara și tot mai are putere să dea cu sapa pe la capetele lui, să scoată buruienile. Știi locul ăla, ăla de la Canton? Ne învecinăm pe palmele acelea de pământ, din primăvară-devreme până toamna-târziu… o văd aplecată la rădăcina porumbului.
-Și eu muncesc, Dănișor, nu că mă laud, toți mă cunosc că sunt la locul meu, harnică, și nici alt bărbat n-am mai cunoscut de când a crăpat Leleche, arză-l focul, că rău am mai trăit cu el!
Rada era aprigă, avea doi băieți care au apucat drumul orașului, nu le plăcea traiul la sat, nici mirosul de bălegar, nici să învârtească lespezile de pământ reavăn, moștenite de maică-sa din străbuni. Mă trimitea bunica de cu seară să îi spun să ne cheme și pe noi a doua zi dimineața, că altfel petreci drumul însoțită.
Strigam cu glas pierdut la poartă, o aschimodie de câine mă lătra printre uluci până scula și ceilalți câini din împrejurimi. Își trăgea gumarii prin țărâna din bătătură, da gură tărăboiului, îi huiduia ca să lase loc liniștii serii.
-Da, așa să-i spui lui mă-ta mare, că vă strig eu de aci, de pe podișca din răscruce! Da’ să fie înainte să răsară soarele, când s-o ridica de-o palmă, noi să fim deja pe câmp!
N-o striga pe bunica, pleca de nebună, singură, tot singură mânca mămăliga cât roata carului, brânza și ouăle, și lovea cu furie glia, încât de pe pământurile ei se ridica un nor de praf pe care îl vedeam de hăt-departe, din zăvoi, când îi duceam apă proaspătă.

sursă foto: arhivă personală

Articole asemănătoare

Răspunsuri

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *