Fracturi și Iluzii – Între zarzări

Visez cu ochii deschiși la iarna aceea din sat, cu serile reci, întunecate, umede și parcă văd aievea fețele livide, supte și obosite ale țăranilor.
Mă plimb printr-o iarnă cu viscol, cu vifor care urlă să rupă căpriorii casei și să scoată ușa din tindă din țâțâni, să dea buluc peste noi toți, încotoșmănați, strânși lângă căminul unde arde focul.
Dimineață am fost la moară, ningea liniștit, drept de tot, și nu bătea vântul, acum, abia mai zăresc felinarul din uliță împins în toate părțile, zguduit de gura înfometată a urgiei.
Morarul, un om iute la mânie, boier cu casă pe două caturi, ne-a măsurat pe bunica și pe mine disprețuitor, de sus până jos:
-Iarăși nu-mi poți plăti? Ce să fac eu cu uiumul tău? Îmi construiesc acareturi și-mi cumpăr lighioane cu uium?
Bunica se mânia tare pentru nedreptățile pe care le îndura, aduna cu pumnii făina sau mălaiul, îl îndesa în saci pe care-i arunca în spinare până la căruță.
-Or veni și zile mai bune de la Dumnezeu, maică! Uită-te doar în sus, El le vede pe toate! Hai, să mergem acasă, să-l lăsăm în grija Domnului pe slugoiul arginților, mai îngăima cu glasul frânt.
-Mâine, sigur va mușca gerul, uite cum sticlesc stelele pe cer, am mai auzit, cuibărită la pieptul ei, sub pătura mițoasă, în trosnetul ușor al lemnelor din sobă, seara târziu când își termina de depănat amintirile…

sursă foto: arhivă personală

Articole asemănătoare

Răspunsuri

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *