Interviu cu artista Anca Codrea

După studiile de limbi străine și cursurile de asistență socială de la Universitatea din București, Anca realizează că arta o reprezintă cel mai bine și i se dedică cu toată ființa. În prezent, ea pictează, descoperă sculptura și, în calitatea ei de coach, ajută alți artiști să facă salturi gigantice în cariera lor artistică.

Îmi închipui că pictura este o pasiune care vă animă. Când ați simțit pentru prima oară că arta este calea potrivită? 

În primul rând, Mirela, îți mulțumesc pentru oportunitatea acestui interviu. Prima oară când am resimțit că arta este calea mea a fost la 7 ani. Scriam deja poeme și lucrul ăsta a continuat vreme de treizeci și cinci de ani. Arta a continuat pentru mine prin intermediul literaturii: romane, povestiri, poezii. La 14 ani am participat la Olimpiada națională de limbă română  – care a avut loc la Brăila – și am câștigat mențiunea. Ca urmare, arta a luat amploare în viața mea. În ceea ce privește pictura, a fost o așteptare mai lungă. Nu credeam că sunt talentată, chiar dacă profa de desen din școala primară mi-a spus odată, după ce pictasem cercuri în stilul Kandinsky, că aveam talent. În retrospectivă, e uimitor cum încrederea în sine este un factor atât de important în exprimarea artistică. Pictura a început să mă atragă din ce în ce mai mult în urma unei călătorii în State, la Key West, unde am vizitat atât de multe ateliere de pictori, încât am rămas foarte impresionată. Apoi, în 2010, a survenit în viața mea prin intermediul scrierii unei trilogii. A fost atât de intens, încât scrisul a trebuit să lase loc picturii. Era chiar în urma unei dezamăgiri profesionale. Din acel moment pictura a trecut pe primul loc în viața mea de artist, în paralel cu scultpura pe care am început să o studiez la academia Constantin Meunier din Etterbeek. Chiar am inventat un stil de pictură-sculptură al meu.

De câți ani pictezi? Ce tehnici folosești și în ce consistă puterea ta de artist?

Pictez de unsprezece ani. Am început cu ulei pe pânză și îmi amintesc de acest prim tablou, era un portret care, spre marea mea uimire, a suscitat reacții ca: „dacă continui în acest mod, picturile tale vor deveni fotografii veritabile”. La vremea respectivă mi-am dat seama că nu voiam să imit realitatea, ci, în schimb, să reprezint stări sufletești. Astfel, am experimentat și cu acrilicul, apoi cu cerneala pe hârtie de orez (Monalisa mea e realizată prin această tehnică) și mai apoi cu pastelurile. După care am adăugat obiecte pe pânzele mele. Mai târziu am integrat colage. Particularitatea mea, cred eu, este culoarea. Mi s-a spus de mai multe ori că sunt talentată la combinat culorile. Și este adevărat că îmi dau energie culorile puternice. Dintotdeauna am dorit să învăț cât mai multe, să mă perfecționez. Am urmat o școală privată de artă și am studiat sculptura începând cu anul 2012.

Care sunt subiectele sau temele tale preferate și cum au evoluat picturile tale de-a lungul anilor? Ce te inspiră?

Subiectele sau temele mele preferate? Cum spuneam, la începuturi am creat multe picturi abstracte. De asemenea, am avut o perioadă în care am creat tablouri semi-abstracte, tot în prima parte a vieții mele artistice. Subiectele și temele variază:  când e vorba de un tablou abstract, pictura e intuitivă. E adevărat că în ultimii ani pictura mea a integrat multe simboluri. În 2019 am expus picturi inspirate de arta stradală pop. Recent am început să creez tablouri inspirate de familia mea, de copiii mei și totodată o serie de picturi inspirate din visele mele.

Criticile, de orice natură, te influențează sau nu? Și în ce măsură?

Ah, criticile! Multă vreme am permis ca partea negativă a unei critici să mă influențeze. Dar e adevărat că în pictură criticile nu au fost foarte virulente. Avantajul unei picturi față de un roman este că pictăm ceea ce dorim. Dacă pictura e abstractă, nimeni nu-și dă seama. Pe când, un roman folosește cuvinte, deci e mai mult expus criticilor. Evident, un artist e o persoană de o mare sensibilitate. Dar când ai încredere în tine, când îți cunoști valoarea lucrărilor tale, criticile nu pot avea decât conotații pozitive.

Se spune că „picturile au o viață proprie care derivă din sufletul artistului”. Ai vreun pictor preferat? De ce?

Da. Cred și eu că picturile sunt o prelungire a sufletului artistului. Nu știu cine a spus lucrul ăsta, dar mă gândeam zilele astea la picturile mele din punct de vedere filosofic și am ajuns la aceeași concluzie. Când pictăm, punem suflet acolo. Un artist preferat? Nu am. Admir câțiva, da. Îmi amintesc când am văzut una din pânzele lui Monet într-un muzeu. M-a emoționat foarte tare.

Ai alte pasiuni în afară de pictură?

În afară de a fi pictoriță, sunt totodată scriitoare și sculptoriță. Desigur, e nevoie de timp pentru a continua să creez și, pentru moment, încerc să găsesc un echilibru între timpul dedicat vieții de familie și copiilor mei de vârste mici și timpul dedicat artei.

Ce sfat(uri) ai da celor care visează să devină pictori?

Celor care visează să devină pictori sau artiști le-aș spune: nu mai ezitați! Să-ți asumi să fii artist este o muncă fenomenală și cu cât o faci mai devreme, cu atât e mai bine. Este o aventură minunată să fii pictor fiindcă descoperi un alt univers care te încarcă de energie, îți dă aripi, te însoțește ca un amic fidel de-a lungul vieții și te ajută să te exprimi, să exprimi tot ce nu poți exprima în alt mod. Asta te ancorează în misiunea ta de viață, permițându-ți să observi lucrurile cu o altă viziune. Să fii artist este extrem de important, căci doar în acele momente devii una cu misiunea ta. Atunci când e recunoscută public. Am rămas multă vreme în umbră și mi-e familiară importanța de a ieși la lumină. Și aș mai spune: chiar dacă nu se vinde, nu este grav. Nu acesta este scopul. Scopul este să reușești să iei în serios dorința de a crea atunci când o resimți, pentru că asta înseamnă împlinire. Cunosc o grămadă de oameni talentați, dar care, din păcate, consideră talentul a fi doar un divertisment.

Pentru a remedia lucrul ăsta, ghidez în calitate de coach persoanele care au o fibră artistică și își doresc să și-o dezvolte. Când creăm artă, ne îmbogățim viața. Dacă ai ști de câte ori nu m-am întrebat de ce creez. Și răspunsul este: pentru a-mi face viața mai încântătoare. Când mă uit la tablourile mele din casă simt că și eu contribui cu ceva artistic pe lumea asta. Câteodată mă întreb: dar cum am reușit? Exprimarea prin artă este atât de înălțătoare că aș dori să-i conving pe toți să devină artiști:

Începeți să pictați! Începeți să scrieți! Vă va face viața mai frumoasă.

Traducere realizată de Monica Tonea.

Artista Anca Codrea alături de lucrările ei

Après avoir étudié les langues étrangères et suivi des cours d’assistance sociale à l’Université de Bucarest, Anca se rend compte que l’Art la représente mieux et s’y retrouve éperdument. À présent, elle peint, découvre la sculpture et aide les artistes à faire des sauts quantiques dans leurs carrières en tant que coach…

J’imagine que la peinture est une passion qui vous anime. Quand avez-vous senti pour la première fois que l’art était votre voie ?

Tout d’abord je te remercie Mirela pour m’avoir contacté pour cette interview.

La première fois que j’ai ressenti l’art comme étant ma voie, j’avais 7 ans. J’écrivais déjà des poèmes et cela a continué intensivement durant 35 ans. L’art a continué pour moi avec la littérature : des romans, des nouvelles, des poèmes.

À 14 ans, je participais à l’olympiade nationale de langue et littérature roumaine – qui a eu lieu à Braila où j’ai gagné la 4e place. L’art prenait par conséquent de plus en plus d’ampleur dans ma vie. En ce qui concerne la peinture, cela a dû attendre assez longtemps. Je ne pensais pas que j’avais du talent. Même si la prof de peinture de mon école primaire m’a dit une fois, après avoir peint des cercles en genre Kandinsky, que j’avais du talent. Quand j’y repense maintenant, c’est étonnant comment la confiance en soi est un facteur tellement important aussi dans l’expression de l’art. La peinture a commencé à m’appeler de plus en plus lors d’un voyage en Amérique, à Key West, quand j’ai visité tellement d’ateliers de peintres que ça m’a profondément impressionné. Puis en 2010, elle a finalement fait surface dans ma vie par l’écriture d’une trilogie. C’était si intense que l’écriture a dû laisser la place à la peinture. C’était aussi après un moment de détresse professionnelle. Depuis ce moment-là, la peinture a pris la première place dans ma vie d’artiste en parallèle avec la sculpture que j’ai commencée à étudier en 2012 à l’académie Constantin Meunier, à Etterbeek. J’ai même inventé un style de peinture-sculpture.

Depuis combien d’années peignes-tu ? Quelles techniques picturales utilises-tu et en quoi consiste ton pouvoir d’artiste ?

Je peins depuis 11 ans. J’ai commencé avec l’huile sur toile et je me souviens de ce premier tableau, c’était un portrait qui à mon étonnement a suscité des réactions telles que : « si tu continues comme ça, tes peintures vont devenir de véritables photographies ». À ce moment-là, je me suis rendue compte que je ne voulais pas imiter la réalité, mais plutôt représenter des états d’âme. Alors, j’ai expérimenté aussi l’acrylique, puis l’encre sur papier de riz (ma Monalisa est réalisée par cette technique), et par-après le pastel. Ensuite j’ai ajouté des objets sur mes toiles. Puis, j’ai intégré des collages. Ma particularité, je pense, c’est la couleur. On m’a dit plusieurs fois que j’ai du talent pour combiner les couleurs. Et il est vrai aussi que les couleurs fortes me donnent de l’énergie. J’ai toujours voulu apprendre plus, me perfectionner. J’ai suivi une école privée d’art et j’étudie la sculpture depuis 2012.

Quels sont tes sujets ou tes thèmes favoris et comment tes peintures ont-elles évolué au fil des années ? Qu’est-ce qui t’inspire ?

Mes sujets ou mes thèmes favoris ? Comme je disais, au début j’ai beaucoup créé des peintures abstraites. J’ai eu aussi une période où j’ai créé des tableaux semi-figuratifs- toujours au début. Les sujets et les thèmes varient : quand il s’agit d’un tableau abstrait, la peinture est intuitive. Les dernières années, il est vrai que ma peinture a intégré beaucoup de figuratif. En 2019, j’ai exposé des peintures inspirées de street-art pop-art. Récemment, j’ai commencé à créer des tableaux en m’inspirant de ma famille, mes enfants et j’ai également imaginé une série de tableaux inspirés de mes rêves.

Les critiques, quelles qu’elles soient, t’influencent-elles ou non ? Et dans quelle mesure ?

Ah, les critiques ! Trop longtemps j’ai laissé la partie négative d’une critique m’influencer. Mais il est vrai qu’en peinture les critiques n’ont pas été trop virulentes. L’avantage d’une peinture par rapport à un roman c’est que l’on peint ce que l’on veut. Si la peinture est abstraite, personne ne s’en rend compte. En revanche, un roman utilise des mots, donc c’est plus exposé aux critiques. Évidemment, un artiste c’est une personne d’une grande sensibilité. Mais quand on a confiance en soi, quand on connaît la valeur de son travail, les critiques ne peuvent avoir qu’une connotation positive.

On dit que « Les peintures ont une vie propre qui dérive de l’âme du peintre ».  As-tu un artiste-peintre préféré ? Pourquoi ?

Oui. Je crois, moi aussi, que les peintures sont une prolongation de l’âme de l’artiste. Je ne sais pas qui a dit ça mais je pensais récemment à mes peintures du point de vue philosophique et je suis arrivée à cette même conclusion! Quand on peint, on y engage une partie de son âme. Un artiste peintre préféré? Je n’en ai pas. J’en admire quelques-uns, oui. Je me souviens quand j’ai vu une des toiles de Monet dans un musée. Ça m’a tellement ému!

As-tu d’autres passions que la peinture ?

À part être peintre, je suis également écrivaine et sculptrice. Évidemment, il faut avoir du temps pour continuer à créer et, pour l’instant, je suis en train d’équilibrer le temps dédié à ma famille et mes enfants en bas âge et le temps dédié à l’art.

Quel(s) conseil(s) donnerais-tu aux personnes rêvant de devenir peintre ?

Aux personnes qui rêvent de devenir peintres et artistes, je leur dirai : n’hésitez plus ! Assumer être artiste : c’est tout un travail et, le plus tôt on le fait, mieux c’est. C’est une merveilleuse aventure d’être peintre, car on découvre un autre univers, qui charge d’énergie, donne des ailes, accompagne tel un ami fidèle tout au long de la vie et aide à nous exprimer, à exprimer tout ce que nous ne pouvons pas exprimer autrement. Cela nous ancre dans notre mission de vie, nous permet d’observer les choses avec d’autres points de vue. Être artiste, c’est hyper important car, c’est seulement à ce moment-là que l’on incarne sa mission. Quand on la reconnait publiquement ! Je suis longtemps restée dans l’ombre et je connais l’importance de sortir à la lumière. Et je dirais encore : même si l’on ne vend rien, ce n’est pas grave. Ce n’est pas ça le but. Le but est de réussir à prendre au sérieux le désir de créer si cela nous appelle, car cela veut dire que l’on s’épanouit. Je connais pas mal de gens qui ont du talent artistique, mais qui, malheureusement, le considèrent comme un passe-temps.

Pour y remédier, j’accompagne en tant que coach les personnes qui ont une fibre artistique et veulent la développer. Quand on crée de l’art, on enrichit sa vie. Sais-tu combien de fois je me suis questionnée pourquoi je crée ? Et la réponse a été : pour émerveiller ma vie encore plus. Quand je regarde mes tableaux dans ma maison, je sens que je contribue avec quelque chose d’artistique à ce monde. Parfois, je me demande : mais comment j’ai fait ça ? S’exprimer à travers l’art, c’est tellement enrichissant que j’ai envie de convaincre tout le monde de devenir artiste :

Commencez à peindre ! Commencez à écrire ! Ça vous rendra la vie plus belle !

Mirela Niță Sandu a urmat facultatea de Litere din București, secțiunea franceză-italiană. Este profesoară de limba română la Instituțiile Europene și vice-președinte al asociației EuropaNova Bruxelles, cadru în care promovează valorile, cultura, limba și literatura română. Este coordonatoarea cărții „Romania mea – ghid pentru micul roman de pretutindeni”, în colaborare cu alte două autoare, o inițiativă de suflet care vine în ajutorul copiilor români din diaspora să descopere istoria, geografia, tradițiile și cultura românească. A fost decorată de presedintele Klaus Johannis cu ordinul „Meritul pentru învățământ” în grad de Cavaler,de asemenea, în cadrul Galei „100 pentru Centenar” a fost premiată de Ministerul pentru Românii de Pretutindeni în parteneriat cu Ambasada României în Belgia, aflându-se printre cei 100 de români de succes din întreaga lume, premiați pentru activitatea lor din diaspora.

Articole asemănătoare

Răspunsuri

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *