Martie, vestitorul de primăveri, ascuns într-o felicitare

Primăvara înseamnă tradiție, istorie, amintire, bucurie. Venirea ei ne captivează an de an, prin frumusețe și unicitate. Florile își deschid petalele, păsările cântă… atât de vechi, și totuși nou mereu, fiecare anotimp adaugă vremurilor de ieri un strop de istorie. Primăvara astronomică începe pe 21 martie în emisfera nordică și pe 23 septembrie în emisfera sudică, dar, indiferent de orientarea geografică, este așteptată cu mult drag. Natura îmbracă o altă haină, redeșteptând și tradițiile dăinuite în timp. Obiceiul mărțișorului se află adânc înscris în amprenta trecutului. Deși nu se știe exact când a apărut, în baza cercetărilor arheologice efectuate pe teritoriul României, se presupune că s-ar fi cunoscut din vremea dacilor.
Un fir alb împreunat cu unul roșu, însoțite de un buchețel de ghiocei, sau de alți mesageri tăcuți ai naturii, anunță sosirea primăverii. Lăcrămioare, zambile, narcise, lalele, frezii, simboluri ale dragostei, ale prieteniei, ale purității, fiecare în felul său amintind povești din bătrâni și mituri legate de anotimpul renașterii.
Unul este cel al Babei Dochia, preschimbată de Zamolxis în stană de piatră, împreună cu turma ei de mioare (Balada Dochiei, scrisă de Ghe. Asachi în1838). Alte legende spun că Dochia avea un fiu, Dragobete, sărbătorit pe 24 februarie, care s-a însurat cu o fată, pe care mama sa nu o dorea de noră. Într-o zi, o trimite la râu să spele un ghem de lână neagră până ar fi devenit ca neaua. Fata se chinuie, dar nu reușește să-l albească decât după ce primește un trandafir roșu, de la un necunoscut pe care îl numește Mărțișor. Întoarsă acasă, îi povestește Babei Dochia ce i s-a întâmplat, însă aceasta nu o crede. Supărată și furioasă, pleacă în căutarea lui Mărțisor, în speranța că-l va întâlni. Pe drum, fiindcă vremea se încălzește, este nevoită să-și lepede, unul câte unul, cele nouă cojoace, dar, cum iarna nu se sfârșise, Dochia îngheață împreună cu oile sale, transformându-se în stană de piatră.
În amintirea cojoacelor Dochiei, de la întâi până pe nouă martie, românii își aleg baba. Astfel, dacă în ziua respectivă timpul este frumos, persoana care și-a ales-o va fi fericită, dacă e întunecat, va avea un an dificil. Un obicei amuzant, menit să dezghețe frunțile înghețate de iarnă, căci, odată cu venirea primăverii, căutăm parcă un surâs în povești, în flori, în legende sau într-o simplă felicitare primită cândva: Primăvara, început de viață și renaștere, leagăn de visare, văzduh de speranță și certitudine de împliniri!
Un gest însoțit de o urare pe un fundal cu ghiocei, cu lăcrămioare sau cu vreo două privighetori: Cu ocazia mărțișorului, să ți se îndeplinească toate dorințele. Cu drag…
Cuvinte scrise stângaci pe o felicitare, uneori strecurată în cutia de scrisori, cu tot cu buchețelul de flori.
Îmi aduc aminte cum de 1 Martie, odată, băieții dăruiau fetelor mărțișorul cu șnurul bicolor: un trifoi cu patru foi, o inimioară sau o potcoavă. De 8 martie, se oferea o floare sau o felicitare, care te surprindea cu mesajul din interiorul său.
Mărțisoare, flori, felicitări dăruite tuturor ființelor dragi: mamei, surorii, bunicii, prietenei și, bineînțeles, profelor. În anii de școală, atențiile se îndreptau spre doamnele profesoare ale căror chipuri se luminau în zilele acelea. Profa sau diriga intra în clasă să predea, doar că la catedră se făcea coadă, iar la sfârșitul orei ieșea cu pieptul și cu brațul încărcate de flori, de mărțisoare, de sublim. Uneori, și ele le ofereau elevelor, pentru că le apreciau mult, astfel, plecam acasă toate cu brațele pline; elevi și profesori!
Felicitările ilustrate nu au dispărut, se mai oferă și în zilele noastre, doar că mai rar. Cele vechi stau cuminți într-un sertar al noptierei, ca șoapte ale amintirilor.
Azi dăruim felicitări virtuale, cu aceleași intenții, însoțite însă, de maimuțele galbene, care de care mai vioaie… alte timpuri, alte vieți, fiindcă și omul, și generațiile se transformă! Și totuși, an de an, în ciuda vremurilor de odinioară, două lucruri rămân neschimbate: felicitarea cu zâmbete din suflet și primăvara, care vestește venirea lunii Martie.

De departe, de prin zare,
Martie, ușor, apare.
Din zăpadă, un ghiocel
Scoate capul ușurel,
Zâmbește nițel la soare.
Mic, dulce și stingher
Se pitește puțintel.
Colo sus, pe-o rămurică,
Se zărește-o rândunică.
Își face curaj să zboare,
Dar mai stă un pic, e mică…

sursă foto: arhivă personală

Articole asemănătoare

Răspunsuri

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *