Până la urmă, toți suntem la fel

O bucată de plastic. Atât e necesar. O simplă bucată de plastic subțire, verde, dreptunghiulară, și viața ta se poate schimba definitiv. De la vânzătorul ambulant de pe plajă, care vinde pareos turiștilor plictisiți, toropiți de caldură, sau de la imigrantul nedorit, care trăiește de pe o zi pe alta, economisind cât poate pentru a trimite bani mamei, soției, celor patru copii, la imigrantul cu drept de muncă și reședință, care poate călători oricând acasă și care poate merge nestingherit pe stradă, fără a-i tresălta inima ori de câte ori vede un polițist.
L-am întâlnit pe Ali, un senegalez de 25 de ani, venit pe insula Lanzarote acum doi ani, în speranța unei vieți mai bune. Este cel mai mare fiu din familia sa și poartă pe umeri responsabilitatea celui care trebuie să își întrețină familia. Tatăl i-a murit acum mulți ani, lăsând în urmă o mamă iubită și respectată, dar mereu epuizată și împovărată.
Il faut respecter sa mère… et sa femme. Mais surtout sa mère…
”Trebuie să îți respecți mama… și soția, dar în special mama, îmi spune. E greu tare pentru mame. În Senegal, când femeile nasc, își riscă viața.”
C’est dure la vie. Il faut gérer.
”E grea viața, trebuie să o duci în spinare și să te descurci”, continuă el, după care, îmi povestește despre traiul printre europeni.
De fapt, nu îmi povestește, mai degrabă îmi răspunde la întrebări.
Poate e prima dată când un turist îi pune astfel de întrebări, diferite de obișnuitele: “Cât costă? Dacă iau două pareos, îmi faci o reducere? Care e ultimul tău preț?”.
Sau poate îmi răspunde sperând să mă impresioneze cu povestea sa, astfel să decid să îi cumpăr cât mai multe cearșafuri de plajă.
Însă eu i-am zis deja, de câteva ori, că nu am nevoie de pareos și că, dacă aș vrea unul, îi voi da de veste.
-Care este dorința ta cea mai mare? îl întreb la un moment dat.
El mă privește încurcat. Îmi spune că nu înțelege sensul întrebării. A auzit de cuvântul ”dorință” în franceză, dar nu prea îi înțelege sensul.
Încerc să îi explic dându-i alternative de exprimare, iar după un moment de gândire îmi spune:
-Îmi doresc ca familia mea să fie bine. Dacă familia mea e bine, eu sunt bine.
Prin urmare, nimic pentru el, doar pentru familia sa. De asta a riscat un voiaj cât se poate de periculos, de asta revine în fiecare zi pe plajă, sperând sa vândă măcar două, trei cearșafuri.
În zilele foarte bune poate vinde zece, chiar cinsprezece pareos, dar asta se întâmplă destul de rar.
În zilele rele, nici măcar unul.
Pentru familia sa însă, riscă deportarea și alege să trăiască cu frica în gât, cum au făcut-o atâția români cu ani în urmă, înainte ca România să facă parte din Uniunea Europeană.
Uneori uităm cât de privilegiați suntem, până și pentru simplul fapt că avem pielea de o anumită culoare.
De călătorit, Ali nu poate călători cu ușurință. Are nevoie de acte sau de mulți bani. Momentan, e prizonier pe această insulă, fără să știe dacă va putea vreodată să își revadă familia. Își reprimă durerea cât de mult reușește, afișând pe plajă toată jovialitatea pe care o are, ca să intre-n vorbă cu turiștii și, poate-poate, să vândă un cearșaf colorat.
De asta îl flutură în vânt, făcând piruete sau desfăcându-și brațele cu îndemânare, lăsându-l să plutească animat de briza oceanului: ca tu să îi poți admira modelul și să te decizi să îl cumperi!
Și ai de unde să alegi. Imprimeuri cu mandale și arbori, cu dungi colorate și scoici sau imprimeuri psihedelice.
Lui Ali îi place mult imprimeul ce imită blana de tigru. Eu nu am fost niciodată fana acestor imprimeuri. De fapt, uitându-mă la colecția lui de pareos, îmi dau seama că nu îmi place niciunul, însă mă întreb dacă poate ar fi bine să îi cumpăr unul, doar așa, ca să i se însenineze ziua.
Totuși nu vreau să cumpăr ceva ce nu îmi place, ceva ce am cumpărat doar pentru că în străfundul sufletului meu există o vinovăție pentru că eu am acces la un sistem din care el nu face parte, pentru că am extrem de multe facilități și o viață infinit mai bună decât a lui. Știu deja că dacă m-aș lăsa în voia acestei vinovății, aceasta mi-ar dăuna. Ba, cumva, m-aș autoflagela.
Prefer însă să îi acord atenție, bunăvoință, înțelegere și empatie. Da, știu, astea nu țin de foame, dar hrănesc inima și sufletul, ajutându-te să mergi înainte.
Dintr-una în alta, Ali a uitat că scopul său era să îmi vândă pareos, iar eu am uitat, la rândul meu, că scopul lui era să mă facă să le cumpăr.
L-am ascultat povestindu-mi despre Wally Seck, cântărețul său preferat, despre cât de mândru se simte când își câștigă banii – chiar și un euro pe zi, pentru că sunt banii câștigați de el. De altfel, mama lui i-a tot repetat în copilărie: sub nicio formă nu trebuie să fure sau să cerșească; mândria sa de bărbat și de cap de familie e cu mult mai importantă!
L-am felicitat pentru curaj. L-am întrebat ce opțiuni avea la dispoziție pentru a ieși din ilegalitate; i-am spus că, de exemplu, în Belgia există structuri care ajută integrarea celor care cer azilul și că poate ceva asemănător ar exista și în Spania. Dar că îmi imaginam că ar fi destul de complicat.
Și este. Am aruncat un ochi online, iar una dintre proceduri implică să lucrezi fără acte, apoi să îți denunți patronul care te-a angajat.
În cazul ăsta, cine ar mai avea încredere în tine să te angajeze? Cu siguranță, o astfel de lege nu încurajează nici legalitatea, nici umanitatea.
Prea mult pentru el nu puteam face. Nu aș fi vrut nici să mă transform într-un salvator, așa cum am tendința, chiar cu prețul bunăstării mele, nici să cumpăr ceva ce nu îmi doream. Astfel, am ales să îi ofer, la schimb, puțină umanitate.
Când s-a ridicat să plece, mi-a mulțumit. Mi-a spus că știa că dacă aș fi putut, i-aș fi întins pe loc acea bucată de plastic verde, subțire și dreptunghiulară, care i-ar fi redat libertatea. Libertatea de a fi văzut și acceptat într-un sistem.
L-am privit în ochi și am remarcat că în fizionomia lui ceva se schimbase.
O urmă de relaxare, o senzație discretă de bucurie, o ușurință aproape imperceptibilă.
Cine știe?! Poate și pentru că timp de jumătate de oră nu a mai fost doar un ilegal vânzător ambulant, respins de cele mai multe ori, ci pur și simplu o ființa umană care stătea de vorbă cu o altă ființă umană, pe o plajă, în timpul unei dimineți.

sursă foto: arhivă personală

Articole asemănătoare

Răspunsuri

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *