Pași

De undeva, din depărtare, se aude glasul strident al păsărilor ce survolează văzduhul. Aparent absent.
E un tril trist. Îl ascult, îmbrăcată în clipe, savurând o ceașcă de ceai de secunde efemere.
E fierbinte și dulce. Are un parfum atât de îmbietor!
Mă surprinde. Îl beau încet, strop cu strop, nu vreau să se termine.
Cu fiecare picătură ce-mi mângâie sufletul, pendulul sună a pustiu.
Trec prin timp, privind în urmă; inima îmi joacă feste. Bate, dar nu-i înțeleg bătaia sacadată.
În spate, rămâne doar un deșert de cuvinte ce-mi arde pasul care-l calcă cu încăpățânare.
Inima spune, gândul n-ascultă, totu-i un haos de simțiri.
Vântul se zbate. Dorul aleargă să mă cuprindă. Eu fug, căci nu vreau să m-ajungă.
Vărs ceaiul, pierd secundele. Mi-e frig. Fereastra vieții e deschisă. Prin ea intră un vis rece. L-am văzut printre neprevăzut; nu-l bag în seamă.
Mă îndrept spre neuitare, m-ascund în prezent, trăiesc momentul, aleg mătăsuri fine de clipe actuale. Mă las cuprinsă de un vârtej de senzații.
Caut esența, răscolind prin sens. O pierd din vedere printre trecătorii de ocazie.
Sunt vânzători ambulanți de (ne)înțelesuri.
Mă rătăcesc prin talcioc. Mă uit după înțelesuri, vreau să găsesc esența.
Mi se oferă cuvinte fine. Surâd. Au chip frumos. Sufletul, oare, cum le este?
Se lasă tăcerea. Îmi ies în față (ne)înțelesurile. La mine se uită furioase. E un tablou trist, însă îl accept, căci dincolo de ele văd înțelesurile pe care le căutam de multă vreme.
Plec. Sunt urmărită. Privesc în urmă cu teamă. Răsuflu ușurată. Sunt gândurile. Fac pași mărunți, dar siguri. Vor numaidecât să mă ajungă.
Mă opresc. Le aștept. Le dau ocazia să-mi spună ce doresc. Îmi șoptesc. Vor să devină litere. Se vor scrise. Vor să înceapă să trăiască. Să nu mai fie omise.
Le îmbrățișez strâns. Nu le pot refuza. Le-așez în fața mea. Nu vreau să mă pierd printre ele, nici ele să mi se piardă printre pași.
Sunt gălăgioase. Le fac semn să tacă. Nu vreau să le-audă nimeni, deocamdată.
Vor deveni litere, le voi îmbrăca în poveste… rând pe rând… dar când?… nu știu.
Vor zâmbi mândre de mine. Vor vorbi tare și răspicat.
Eu le voi privi dintr-un colț de viață. Voi trăi momentul îmbrăcată în clipe sfioase, cu o ceașcă de ceai de secunde efemere în mână.
Și voi scrie. În sfârșit, îmi voi face cunoscute gândurile care m-au urmat prin viață.
Se vor auzi. Le voi îmbrăca într-o altfel de poveste.
Le voi amesteca printre trecătorii dintr-o poveste cu un altfel de parfum, unul de existență neefemeră…

sursă foto: pixabay

Articole asemănătoare

Răspunsuri

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *