Radiografie

De multe ori, viața ne constrânge să devenim puternici sau, din contră, ne frânge.
Nu știu dacă fericirea e scrisă-n stele ori dacă alinierea planetelor poate influența destine; moștenim genele înaintașilor noștri cu prea puțină grijă față de ce însămânțăm viitorului.
De prea multe ori ne spunem că ne naștem în țara ce-o visăm, uitând de ceea ce stă în puterea noastră. De fapt, cred că echilibrul universului interior dă glas, putere și viață viselor, drumul spre tine însuți fiind, de fapt, călătoria vieții.
Cele mai sincere gânduri nu le știm nici măcar noi. Şi poate nici nu merită menționate, scoase la lumină, dezvăluite, învățate. Nu cer de mâncare, nu au nevoie de recunoaștere, nu se vor în centrul atenției şi nici nu au pretenții.
E vorba despre demnitate, despre apartenență, despre curaj, despre dorinţă, despre credinţă şi speranţă. Doar aşa pot exista, rezista, înflori, pot fi înţelese şi, mai ales, se pot perpetua în timp.
Cele mai sincere gânduri sunt cele care fac viaţa mai frumoasă, în stare să vibreze doar la adierea sufletului şi gata să răstoarne o lume întreagă. Clar, unic, definitiv şi ireparabil.
Viața e o cunună ce, odată, ai avut-o pe cap. În rest, trăiești cu acest gând al irealului, al inefabilului şi al irepetabilului.
Orânduim propriile greșeli în ordinea faptelor nenăscute de către predecesorii noștri. E un ciclu în fiecare poveste de viață, capitole fiind doar vremelnic închise, sufletul manipulând suprafața lui după cum se răsucește în propria-i teacă.
Destinul e în mâinile creatorilor de iubire. Păcat să nu fie sărutate de către cine este așteptat… Nu?

Nu știu să fiu altceva, decât ceea ce sunt. Am încercat „variante” ale existenței, am dat share pe motoarele de căutare ale sufletului, am restartat diminețile trăirilor nopții, am suflat în lumânarea destinului pregătit să aprind o torță, am dat frâu liber imaginației, construind lumi paralele pe post de simulatoare existențiale.
Ce duci cu tine, te marchează chiar fără să prinzi de știre, balastul sufletului fiindu-ți deopotrivă aliat în fața furtunilor, dar și frână în urmărirea dorințelor. Vise ce sunt precum siajul unei nave în largul mărilor: durează atât timp cât trăiești clipa, valurile închizând ermetic tot ce n-ai trăit încă! Oceanul planetar al omenirii fiind o perpetuă tresărire a rutelor maritime, îmbrățișând fiecare carenă a sufletului ca într-o poveste cu sirene.
Furtuna, ca şi fenomen, e modul în care natura înţelege să-şi echilibreze universul. Orice „desfrâu” va fi în final potolit şi orice exces va sfârşi în ecuaţia vieţii, „pedepsind”, e drept, adesea pe cine nu trebuie…
Sunt manifestări fără scop şi fără motive aparente, complexitatea fiind cea care decide brownian istoria lor. Doar omul este în stare să creeze furtuni sufletești, adeseori gratuite sau fără motive temeinice. Bineînțeles „udând” pe neașteptate alte suflete. Nu avem mereu cu noi umbrela de vreme rea şi oricum, furtunile transformate în uragane mătura tot din calea lor! Aşa să fie oare stabilit echilibrul dintre oameni?
M-am întrebat, nu odată, care sunt temerile noastre în viață. Normal, teama zilei de mâine, frica de boală, neajunsurile financiare, certurile ce ne transformă în neoameni, grija pentru copii și/sau părinți, neîmplinirile și visele spulberate – toate ne produc anxietate, frica de a pierde ceva, neîncredere în forțele proprii… există și altele; cred însă, cel mai mult și mai mult, e lipsa de încredere. Atât în ceilalți, cât, mai ales, în noi înșine.
Istoria fiecăruia ne dă lecții, însă ne și înfrânează apetitul de a trăi, frângând nu odată aripile zborului, unul către celălalt.
Hai să trăim fără teamă! Și să avem încredere în dragoste, atunci când vine pe strada noastră!

Sursă foto: bp.blogspot.com

Articole asemănătoare

Răspunsuri

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *