Basarabia în cadrul României Mari – perioadă de progres și reînviorare culturală

   Cultura este un element definitoriu al unui popor, prin care acesta se identifică și își evidențiază unicitatea, este o limbă universală, deoarece stă la baza tuturor relațiilor stabilite între națiuni, calitatea acestor relații fiind o demonstrare a valorilor promovate. Fără cultură, un popor este lipsit de perspectivă și este chiar dificil să-i identifici existența.

   Evoluția culturală a Basarabiei reprezintă un proces amplu și anevoios, deoarece acest teritoriu de-a lungul istoriei a avut de suferit cel mai mult dintre toate provinciile românești aflate sub dominație străină, perioada stăpânirii rusești reprezentând o ruptură majoră a continuității desfășurării culturii românești din teritoriul basarabean. Cu toate acestea, în istoria culturii Basarabiei există perioade de progres considerabil, exemplu pertinent fiind perioada interbelică, considerată ca ,,epocă de aur” a culturii românești, când Basarabia era parte componentă a României Mari.

   După 1918, scopul primordial al politicii culturale în Basarabia era de a infiltra în conștiința națională valorile culturale românești, care au fost distorsionate de către regimul țarist. În cadrul României Mari, Basarabia a cunoscut un intens avânt economic, politic, social, dar și o adevărată renaștere culturală. Setea de cultură a populației basarabene a favorizat un progres considerabil în toate domeniile culturale: învățământ, știință, literatură, arhitectură, sculptură etc. Totodată, în această perioadă s-au evidențiat adevărații titani ai culturii românești din teritoriul dintre Nistru și Prut (Ion Inculeț, Pantelimon Halippa, Constantin Stere etc.).

   Politica antinaționalistă promovată de regimul țarist a diminuat ponderea știutorilor de carte, în 1897 aceasta reprezentând doar 19,4% [1].Unul dintre sferele culturale care a cunoscut o evoluție progresistă a fost învățământul, în acest sens, administrația românească a depus eforturi considerabile. Principalele obiective ale acestuia au fost: derusificarea provinciei, lichidarea analfabetismului populației, prin reintroducerea limbii române ca disciplină obligatorie și a alfabetului latin, edificarea școlilor și asigurarea acestora cu cadre didactice calificate. Prin adoptarea Legii învățământului din anul 1924 au fost întreprinse un ansamblu de măsuri care au contribuit la uniformizarea sistemului de învățământ pe întreg teritoriul României Mari. Una dintre cele mai importante măsuri a fost instituirea obligatorie și gratuită a învățământului de 7 clase (până atunci era de 4 ani). Un rezultat al implementării acestei legi a fost creșterea numărului de instituții de învățământ, astfel în Basarabia numărul de școli a crescut considerabil de la 1 747 (1920-1921) la 2 718 (1938-1939) [2]. Pentru asigurarea unui învățământ calitativ au fost organizate instruiri pentru cadrele didactice, în același timp, un rol major l-au avut oamenii de cultură veniți din toată România. Aceste acțiuni reformatoare ale sistemului de învățământ au dus la creșterea numerică a învățătorilor, de la 2 746 (1920-1921) la 7 581 (1938-1939), dar și a elevilor de la 136 172 (1920-1921) la 346 747 (1938-1939) [3]. Legea din 1924 a cuprins, de asemenea, învățământul liceal și universitar, astfel în 1 926 a fost constituită Facultatea de Teologie din Chișinău, în 1 933 Facultatea de Științe Agricole, iar în 1936 exista Conservatorul Municipal. Reforma învățământului a deschis calea tinerei generații spre cele mai prestigioase universități din întreaga Românie (București, Cluj, Iași), precum și spre universitățile din vestul Europei.

   Biserica a reprezentat una dintre cele mai importante instituții, care a păstrat valorile spirituale românești și pe care regimul țarist nu a reușit să o anihileze în totalitate. După 1918, Biserica ortodoxă din Basarabia a rupt legăturile cu Patriarhia Rusă și s-a subordonat Mitropoliei Ungro-Vlahiei, care, în anul 1925, s-a transformat în Patriarhia Română. În anul 1927 a fost creată Mitropolia Basarabiei, în frunte cu Gurie Grosu, pe lângă care activau două eparhii: Cetatea Albă și Hotinului. Statul român a investit sume colosale în construcția lăcașelor sfinte, astfel, numai pe teritoriul Basarabiei au fost ridicate peste 100 de noi biserici [4]. Unul dintre cele mai reprezentative edificii sfinte este catedrala ,,Sfinții Împărați Constantin și Elena” din Bălți, construită sub patronajul episcopului Visarion Puiu. Mitropolia Basarabiei a depus eforturi considerabile în promovarea valorilor culturale românești, urmărind emanciparea spirituală, morală și intelectuală a basarabenilor. În acest sens, s-au redactat un ansamblu de reviste, ziare, cărți sfinte, care au fost valorificate de întreaga societate, acestea reprezentând adevărați piloni ai afirmării conștiinței naționale. Mitropolitul Gurie Grosu a contribuit esențial la renașterea culturală din Basarabia, fiind editorul revistei ,,Luminătorul”, precum și autorul unui abecedar în limba română (1917) [5]. În același timp, au fost susținute și celelalte confesiuni existente (evanghelic, penticostal, baptist etc.)

    Revenirea Basarabiei la Patria-mamă a facilitat dezvoltarea fructuoasă a artei, observându-se o înflorire deosebită a literaturii, muzicii, artelor plastice, teatrului și cinematografului. În domeniul literaturii s-au afirmat numeroase personalități (Liviu Deleanu, George Meniuc, Ștefan Ciobanu, Pan Halippa, Constantin Stere etc.), datorită cărora arta literară a cunoscut o evoluție progresistă ce a contribuit la informarea cetățenilor și developarea conștiinței de neam. Datorită efortului colosal al marilor oameni de cultură s-au înființat numeroase ziare, precum: ,, Viața Basarabiei”, ,,Basarabia noastră”, ,,Cuvântul Basarabiei”, ,,Școala Basarabiei” etc. În același timp, o frumoasă dezvoltare a cunoscut-o și muzica, acest lucru se datorează talentului deosebit și măiestriei muzicienilor basarabeni ca Maria Cebotari, Alexandru Cristea, Lidia Babici, Mihail Berezovschi, dar, nu în ultimul rând, s-a evidențiat marele compozitor, interpret și dirijor, George Enescu. Teatrul cult a apărut mult mai târziu în Basarabia comparativ cu celelalte provincii românești, cauza principală a dezvoltării lente a acestuia a reprezentat dezinteresul puterii țariste de a contribui la dezvoltarea culturală a acestui teritoriu. În anul 1920, la Chișinău, a fost înființat Teatrul Popular care, ulterior, a devenit Teatrul Național din Chișinău. Pe scenele acestui teatru au fost jucate piese renumite, scrise de marii dramaturgi universali (Sofocle, Shakespeare, Cehov etc), operele cărora au fost traduse și înscenate în limba română. Artele plastice, de asemenea, s-au evidențiat printr-un număr mare de picturi, sculpturi, noi elemente de arhitectură, astfel remarcându-se talentul oamenilor de artă basarabeni. De exemplu, Alexandru Plămădeală s-a făcut cunoscut prin monumentul lui Ștefan cel Mare din Chișinău, care este un simbol al sculpturii interbelice din Basarabia.

   Chiar dacă Basarabia era cea mai slab-dezvoltată provincie românească, datorită sârguinței, profesionalismului, efortului depus de marii promotori ai culturii românești, precum și datorită susținerii acordate de către administrația românească, aceasta a reușit să se încadreze perfect în cultura Patriei-mame. În perioada interbelică s-au creat condiții pentru o dezvoltare continuă a intelectualității, reducându-se considerabil analfabetismul prin construcția școlilor, bisericilor, susținerea literaturii, artelor plastice, teatrului, dar și a muzicii. Astfel, Basarabia a făcut un salt enorm spre progres, fiind parte componentă a sistemului cultural românesc. Cu părere de rău, anul 1940 a spulberat visurile populației basarabene de a încheia procesul de omogenizare a culturii Basarabiei cu cea din întreg spațiul românesc, deoarece teritoriul dintre Nistru și Prut, alături de Bucovina de Nord și Ținutul Herța, a intrat din nou în zona de ocupație rusească.

Bibliografia:

1. Ioan Scurtu, Învăţământul, ştiinţa şi cultura Basarabiei integrate în statul naţional unitar român, Limba română. Revistă de știință și cultură, nr 5-6 (203-204), Institutul Cultural Român, Chișinău, 2012, p. 96.

2. Ioan Scurtu (coord.), Istoria Basarabiei de la începuturi până în 2003, ediţia a III-a, revăzută și adăugită, Institutul Cultural Român, București, 2003, p. 257, 262.

3. Alexandru V. Boldur, Basarabia românească, Tipografia Carpați, București, 1943, p.141.

4. Gheorghe Duca. Marea Unire din 1918 și consecințele ei pentru dezvoltarea științei și culturii în Basarabia, Marea Unire a românilor de la 1918 : Contribuţii bibliografice, Tipografia. „Primex-Com, Chișinău, 2018, p. 44-49.

5. Ioan Scurtu, Învăţământul, ştiinţa şi cultura Basarabiei integrate în statul naţional unitar român, Limba română. Revistă de știință și cultură, nr 5-6 (203-204), Institutul Cultural Român, Chișinău, 2012, p. 101.

6. Larisa Noroc, Cultura Basarabiei în perioada interbelică (1918-1940), Monografie, Ediția a II-a, Universitatea Pedagogică de Stat Ion Creangă, Chișinău, 2011.

Articole asemănătoare

Răspunsuri

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *