Corina Demenciuc: Cărți de suflet

,,Perfecțiune – numai opera e cea care poate fi perfectă, adică să se prezinte sub forma unei idei depline” scria Rolands Barthes. Într-adevăr, de câte ori ne apropiem de cărți, de atâtea ori pășim într-o lume vastă, complexă și, uneori, paradoxală, în care sunt personificate concepții despre viață, crize lăuntrice, reproșuri, revelații spirituale și chiar viziuni transcendentale. O carte bună trebuie citită, recitită, criticată, pentru că literatura constituie o hrană spirituală, o alinare, o copie a ceea ce mâine va fi istorie.

Din fragedă copilărie am descoperit frumusețea lecturii, mirosul paginilor uneori mă copleșeau, iar cartea prindea viață la fiecare atingere. Astăzi această pasiune a devenit dragoste în care investesc continuu. De fiecare dată simt cum lumina cuvintelor îmi cuprinde ființa, iar biblioteca mea rămâne a fi un paradis în care m-aș întoarce de fiecare dată când vreau să evadez din realitate.

Există foarte multe opere care m-au impresionat și, indubitabil, s-au cimentat de-a lungul anilor , marcându-mi devenirea. Totuși, am să amintesc de romanul psihologic de factură modernă: ,, Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război” de Camil Petrescu și romanul cu o ecranizare de excepție: ,,Hoțul de cărți” de Markus Zusak.

Consider că prozatorul, dramaturgul ,Camil Petrescu, a avut ceva consistent despre lume. Citind romanul, am înțeles că relațiile dintre oameni sunt misterioase, din fericire, nu ne ajunge o viață de om ca să înțelegem taina iubirii. Cred că noi ,oamenii, ne căutăm de-a lungul vieții. Cele două experiențe fundamentale de cunoaștere, dragostea și războiul trăite de protagonistul romanului, Ștefan Gheorghidiu, sunt experiențe ale căutătorului de absolut . Monologurile tulburătoare ale actantului pe frontul de Est, mi-au provocat spaimă și neliniște: ,,Nu mai e nimic omenesc în noi” ,o imagine demitizată a războiului, nimic eroic, nimic înălțător, moartea devenind un mijloc dureros de cunoaștere: ,,numai acolo, în fața morții și a cerului înalt poți cunoaște oamenii”. Din experiența dragostei , am concluzionat că cel mai greu să citești în lumea asta e o femeie. Există lucruri de care ne îndrăgostim și suntem siguri că sunt cele mai importante în viața noastră, dar pe care nu le putem înțelege până la urmă și probabil tocmai pentru asta le iubim. O femeie prea clară în fața unui bărbat nu este iubită, ea trebuie să-și păstreze misterul. Aș dori să trăiesc o experiență a dragostei în care să fiu convinsă că bărbatul ales e: ,,suflet din sufletul meu”. Secvența: ,,iubirea mare e mai curând un proces de autosugestie, trebuie timp și trebuie complicitate pentru formarea ei”, cât adevăr…

Mai mult, și în literatura universală, Zusak a ilustrat splendid puterea cuvintelor de a crea lumi. Am admirat cu ochii în lacrimi povestea despre dragostea de cărți și cuvinte a Liesel Meminger, fetița care învață să citească cu ajutorul tatălui ei adoptiv. Prima carte pe care a furat-o a fost  ,,Manualul groparului”, apoi va fura de la incendierile de cărți organizate de naziști, din biblioteca soției primarului, ce denotă dorința arzătoare de cunoaștere, care nu are limite. Ceea ce mi-a atins coardele sufletului este ideea că astăzi avem mii de cărți și acces liber la săli de lectură, librării, timp pentru nimicuri și paradox , nu citim, pe când Liesel din roman fura cărți cu prețul vieții.

Prin urmare, putem învăța ce înseamnă farmecul vieții urmând modele din viață sau din literatură. Vreau să cercetez și în continuare misterul cărților, pentru că acestea mă pot învăța să trăiesc din plin. Într-adevăr, cărțile rămân a fi o lume a tainelor ce așteaptă să fie descoperite.

Articole asemănătoare

Răspunsuri

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *