Corina POTCOVARU: Poezii

Mama

 Floare, mamă, primăvară
 Cu ochi senini și chip blajin,
 Icoana mea de pus în ramă
 Să te sărut, să mă închin.
  
 Purtată ești de vremuri reci și grele
 În astă lume trecătoare,
 Dar până-n ultima secundă
 Pe chip ți-e zâmbetul parfum de floare.
  
 Nici norii cei mai negri nu se-ndură
 Să-mi facă umbră atunci când tu veghezi,
 C-așa a fost lăsat de la natură
 Să vindeci tot, nimic să nu rănești.
  
 Și vei pleca și tu în neființă
 Dar nu vei lua cu tine ce-i al meu
 Un chip blajin și o privire caldă,
 Duioasa mângâiere de-altădată. 
 Cad frunzele iubito

 Cad frunzele iubito
 Și cad și lacrimi grele
 Din ochii mei ca toamna 
 Lipsiți de mângâiere.
  
 M-apasă-n suflet dorul
 Și inima mi-o frânge,
 Durerea mă apasă
 Tot corpul mi-l atinge.
  
 Calc pașnic printre frunze
 Și-mi amintesc de tine
 Când scuturai un ramur
 Cădeau toate pe mine.
  
 Îți simt mâinile calde
 Ce-mi atingeau obrajii,
 Privindu-ți ochii verzi
 Cum sunt în munte brazii. 
 Trecut-au anii peste noi

 Trecut-au anii peste noi, 
 Ca neaua cea topită
 Răsare suflet nou din ploi
 Și viață asfințită.
  
 În altă lume ne-au chemat
 Și ne-au cerut răsplată,
 Vom merge noi, vor merge ei
 Nu mergem toți deodată.
  
 Bătrâne timpuri au apus
 Iar noi, statui de gheață,
 Lăsăm în urmă muguri noi
 Și rădăcini de viață.
  
 Tot ce-am trăit în infinit
 S-a stins într-o secundă,
 În altă lume ne-au chemat
 O lume care-i mută. 
 În pădurea-nmiresmată

 În pădurea-nmiresmată
 Printre foșnete de frunze,
 Căutam singurătatea
 Și cu gândurile mute.
  
 Numai greierii îngână,
 Susurul apelor reci
 Iar sub frunzele picate
 Cutreieram pe poteci.
  
 Sufletulu-i dam odihnă
 Și parfum de tămâioară,
 Printre ramurile-nalte
 M-atingeau raze de soare.
  
 Graiul cucului mă duce
 Pe tărâmuri de cleștare,
 Rezemat de-un trunchi bătrân
 Cad în adâncă visare.
  
 Pițigoii mă dezmiardă
 Cu cea dulce simfonie
 Iar mai jos lângă izvoare
 Fluturi mii sunt pe câmpie. 
 Primăvara

 A-nverzit codrul pe poale,
 Și pădurea-i toată crudă 
 Pe câmpii și peste vale, 
 Totu-i viu, cât vezi în zare.
  
 Un covor de floricele,
 Se așterne pe câmpie; 
 Păsările mii și mii, 
 Într-un cor de veselie. 
  
 Cântă cucul pe un ram, 
 Rândunelele la geam, 
 Fluturași ce zboară-n sus, 
 Iepurași sar prin văzduh. 
  
 Jos în vale cânt de dor, 
 Fluierul ciobanilor, 
 Căprioarele ce bea 
 Apa rece din vâlcea.
  
 Curg izvoarele la vale, 
 Într-un murmur liniștit 
 Și sub razele de soare 
 Viață nouă-a răsărit. 
 În vârf de deal

 În vârf de deal, șezut pe spate,
 Privesc la luna cea înaltă
 De ți-aș vedea și chipul tău
 Ar fi o noapte minunată!
  
 De m-aș întoarce-n sat acum,
 Și tu m-ai aștepta cu dor,
 Să vezi cum inima-mi tresaltă
 Și simt că sunt nemuritor!
  
 Foșnește codrul și îmi pare,
 Că te aud pășind în grabă,
 Iar vălul tău îl simt pe față
 Și îți cuprind mâna firavă.
  
 E o noapte tristă, de coșmar
 Lumină luna pe cărare,
 Nu văd venind nici pașii tăi
 Nici tu nu ești nemuritoare! 
 O steluță luminoasă

 O steluță luminoasă
 Stă retrasă sus pe cer
 Undeva în depărtare, 
 Ce să credeți, este EL!
  
 Licărind de bucurie
 O întreabă cu sfială:
 -Tu, steluță luminoasă,
 Vrei să fii a mea mireasă?
  
 Hai să fim priveghi la lume,
 Noaptea, bolta s-o cernim
 Și din miile de stele
 Noi să îi călăuzim.
  
 Fermecată îi șoptește:
 -Vreau să fiu pe-al lumii cer,
 Povestea noastră să fie
 Învelită în mister. 

Articole asemănătoare

Răspunsuri

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *