Daria Sufrai: Opinii pe marginea eseului „Inventarea Timpului”, din cartea „CITIREA A DOUA nu ultima”, de regretatul scriitor Ioan Mânăscurtă

„Timpul poate fi privit din perspectiva fizicii, din perspectiva curentelor filozofice, istorice, dintr-o perspectivă legată de limbajul cultural specific Sfintei Scripturi, însă, cele mai profunde abordări ne sunt deschise de relaţia veşnicie – istoricitate”[1]

În studiul timpului apare termenul de ireversibilitate. Este un concept complex, care merită o amplă descriere. De aici – până la a spune că timpul nu este decât o iluzie, nu este decât un pas, pe care unii îndrăznesc să-l facă. La fel ca timpul, viața nu poate avea sfârșit, nu este un lucru, ci un proces, nu este ceva care începe sau sfârșește , nu are început şi nici sfârșit. Pentru om, moartea este un fenomen care duce lipsa timpului. Nu putem asocia timpul cu moartea sau viața, întrucât aceasta continuă sa existe cu sau fără noi. Așa cum afirma Emil Cioran: „Drama omului şi a timpului n-o trăieşte decât acela care a separat timpul de existenţă şi care în această disociere, fugind de existenţă, e apăsat de timp. Şi acela simte cum creşte în el timpul asemenea morţii”. [2]

Pentru a înțelege mai bine definiția a ceea ce numim timp, Aristotel oferă o definiţie a timpului mult mai acceptabilă astăzi, legând timpul de dinamismul lumii. Timpul este măsura schimbărilor şi transformărilor cu privire la „înainte” şi „după”. Aristotel afirmă şi legătura dintre spaţiu şi timp: „De altfel infinit în mărime, mişcare şi timp nu este acelaşi lucru ca şi cum ar fi una şi aceeaşi natură, ci între aceste noţiuni aceea care este posterioară se determină în raport cu mărimea în care are loc mişcarea, schimbarea sau sporirea, iar despre timp vorbim ca de ceva ce există în funcţie de mişcare”. [3]

Ce este veșnicia și cum o putem determina, timpul ne oferă o cunoaștere a ceea ce se intâmpla în jur, ne masurăm durata vieții prin ani și timp, este o stare a ființei, este cunoscutul și intregul, este ceea ce numește omul absolutul. Frica de necunoaștere de neștiință, îl face pe om să creeze o întunecime în adâncul lui. „Veșnicia este autoritară, nu are trecut nici viitor, este doar”. [4] Complexitatea termenului este obiectiv și tainic, există doar ca formă a cunoaşterii noastre și trebuie să-i atribuim o existenţă obiectivă, independentă, aproape de ființa.

Insetați suntem noi cei disperați de cunoastere, de pricepere. Timpul ne oferă o viziune asupra lumii, a universului nemăsurabil și enorm, dar nu în cele din urma a unei definiții propriu-zise, intrucât cum putem defini ceea ce nu poate fi? Este o continuă căutare de negăsire.

[1], [2], [3], [4] http://oglindanet.ro/timp-fizic-filozofic-teologic-si-vesnicie-1/

Daria Sufrai, studentă, anul I, Universitatea de Stat din Moldova, Facultatea de Litere, Specialitatea Traducere și Interpretare Engleză-Germană

Articole asemănătoare

Răspunsuri

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *