Despre angajarea în câmpul muncii

Luna aceasta se face un an de când m-am înregistrat ca șomeră și am început să-mi caut un loc de muncă aici în Norvegia și un an de la primul lockdown al țării din cauza pandemiei COVID. Este foarte trist, atât pentru mine, cât și pentru o mare parte din populația globului, zic eu.

Experiența în căutarea unui loc de muncă începe cu înregistrarea unui profil personal pe diverse platforme de recrutare, dar și în baza de date a autorității responsabile pentru șomeri. Cea din urmă îți atribuie un consultant care te ghidează în găsirea unui loc de muncă. Din nefericire, eu nu am un istoric al unui loc de muncă pe teritoriul acestei țări, mai exact nu am plătit taxe la stat, respectiv nu beneficiez de o indemnizație din partea statului atât timp, cât sunt șomeră.

Nu este deloc ușor, mai ales în plină pandemie, să găsești un job. Deși am mai bine de zece ani de experiență în domeniul administrativ, aici regulile sunt puțin diferite. Săptămânal, aplic la cel puțin cinci posturi vacante conform CV-ului și experienței mele, însă fără vreun succes. Primesc răspunsuri precum că există o concurență foarte mare, de exemplu, de peste 100 de aplicanți și se contactează cei mai relevanți poziției anunțate. Evident, în primul rând, nu pot nega faptul că nu cunosc limba la nivelul cerut și nici nu scriu neadevăruri pe CV, dar având în vedere că aplic la poziții unde se cere engleza ca limbă de bază, am destul de multe incertitudini în acest sens. La școală m-a dat pe spate faptul că profesoara ne-a sugerat să ne schimbam numele, să sune mai nordic pentru a avea succes pe plan profesional. Ei bine, eu nu mă dau bătută, iar numele nu am cum să mi-l schimb. Următorul lucru sugerat a fost să ne implicăm în diverse activități de voluntariat, un lucru la fel de dificil din cauza timpurilor în care ne aflăm cu toții. Totuși, am încercat și rezultatul a fost unul surprinzător. Am primit un răspuns pozitiv în timp util și m-am apucat de lucru. Este ceva ce îmi place să fac, iar entuziasmul meu a fost receptat și apreciat, chiar am primit și încurajări din partea persoanelor cu care urmează să colaborez pentru un proiect foarte interesant în domeniul culturii. Despre organizarea festivalului vă voi povesti într-un articol viitor.

După cum spuneam, mă consider o persoană sociabilă și îmi place să mă implic în special în activități culturale. Mi-am zis că anume acum ar putea fi momentul pentru o schimbare. Actualmente, am posibilitatea și sunt foarte bucuroasă să fac ceea ce îmi place cel mai mult. Sunt convinsă, colaborarea cu casa de cultură din orășel îmi va deschide mai multe oportunități și poate că în acest mod experiența șoricelului de birou va fi sortită sfârșitului.

Articole asemănătoare

Răspunsuri

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *