Despre limbă și comunicare

Mereu am fost pasionată de limbile străine. Încă din clasele primare, când am prins drag de limba franceză, o limbă armonioasă și romantică în opinia mea. În clasa a cincea, am început să învăț limba rusă. Mi-a fost greu să o asimilez, probabil din cauza experiențelor mai puțin plăcute cu această limbă în anumite anturaje. Telenovelele englezești mi-au stârnit interesul față de limba engleză în adolescență, ca mai apoi să merg la meditații. Îmi plăcea engleza, astfel știam ce vreau să fac pe viitor, evident, Facultatea de Limbi Străine. Asta a fost până în momentul în care mama, însoțindu-mă la Chișinău, pentru a alege Facultatea, s-a întâlnit, din întâmplare, cu un psiholog, chiar în acea zi. Am ales, în final, Facultatea de Psihologie cu studii aprofundate de limbă engleză. Da, așa ceva a existat.

După cinci ani de studii, nu am regretat alegerea, ba mai mult, studiile de psihologie m-au ajutat mult în plan personal. În anul trei, am avut posibilitatea să plec peste ocean cu un program “work and travel”, ca apoi să revin și să încep ore de meditații la engleză cu copii și adolescenți. Am avut un succes neașteptat, iar această activitate, în timpul liber, devenise, în curând, un stil de viață.

Puțin despre limba norvegiană.

Limba norvegiană face parte din familia limbilor nord-germanice, deci, dacă cunoașteți limba engleză sau germană vă va fi un pic mai simplu să o asimilați. În prezent, în Norvegia, există două limbi scrise – „bokmål” și „nynorsk”. De regulă, persoanele din afară studiază „bokmål”. Pe lângă aceste două limbi sunt prezente și nenumărate dialecte, dintre care se deosebesc patru dialecte principale – „østlandsk”, „trøndersk”, „vestlandsk” și „nordnorsk”.

Cu trei luni înainte de a mă stabili în Norvegia, mi-am zis să văd cum sună limba și, de ce nu, să o și învăț. La prima vedere nici nu era obligatoriu să o cunosc, deoarece engleza este ca a doua limbă vorbită aici, în capitală există foarte multe organizații internaționale, care angajează personal cu engleză exclusiv, dar și cu încurajări din partea persoanelor de pe loc – în fine, raționalizări iraționale, să zic așa. Totul bine și frumos, am văzut că nu îmi sună plăcut limba, în special pronunțarea și scrierea absolut diferită a cuvântului – mă scuzați (unnskyld) și am renunțat pentru o vreme la ideea de a o prioritiza.

Aici, după cum scriam în articolele anterioare, cu toată lumea comunicam în engleză și totul mergea perfect. În semn de respect, totuși, am decis să îi dau o șansă acestei limbi scandinave. Cam după vreo jumătate de an de aflare pe pământ nordic, am mers la școală pentru a mă înregistra la cursuri. Domnul de la recepție m-a întrebat ce nivel de cunoaștere a limbii am, ce studii am făcut, după care mi-a zis să merg să mai învăț singură, pentru a reveni mai târziu, deoarece nu aveau clase la nivel începător. Timp de un an, am studiat singură, printr-o aplicație online, care m-a ajutat foarte mult și pe care continui să o folosesc în prezent. Problema constă în faptul că, în lipsa unui contact – practic deloc – cu limba vorbită, îmi este un pic dificil să comunic.

Am revenit la școală după o perioadă bună de timp, mi s-a testat nivelul de cunoștințe a limbii și am intrat în clasa de intermediari. Din cauza pandemiei, după doar o lună de studii, a urmat o nouă pauză. Cu toate acestea, învăț de sinestătător în continuare și chiar îmi face plăcere acest lucru. Deja, parcă sună mai bine această limbă.

Vorbirea și cunoașterea limbii norvegiene a devenit mult mai importantă atunci când am început să îmi caut un loc de muncă. Posedarea acesteia era un criteriu obligatoriu chiar și pentru pozițiile în care engleza era limba de lucru. Așa deci, am subestimat-o tare de tot și acum este una din prioritățile vieții mele. Planific să mă înregistrez pentru examenul din vară și sper să îl susțin, astfel îmi va fi mai simplu să găsesc un loc de muncă pe plac. Vreau să menționez aici că unii angajatori solicită certificatul de posedare al limbii, această cerință a intrat în vigoare de curând.

În concluzie, pot spune că este extrem de important, odată ce ai decis să te muți cu traiul în altă țară, să vorbești limba țării date și să nu cauți scuze sau să zici că o înveți din mers. Una e să înveți o limbă din auzite și cu totul altceva e atunci când o studiezi ca la carte. Nivelul stimei de sine crește odată cu învățarea și însușirea unei limbi și culturi noi. Nu trebuie să fii savant ca să realizezi acest lucru. Iar comunicarea este și va fi mereu cheia succesului, indiferent unde o faci și ce limbă vorbești.

Articole asemănătoare

Răspunsuri

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *