Florentin Streche: ,,Eseu despre orbire generală”

O dictatură perfectă va avea aspectul unei democrații, dar va fi, în esență, o închisoare fără ziduri, din care prizonierii nici măcar nu își vor dori să evadeze. Va fi un sistem de sclavie în care, prin consum și divertisment, sclavii își vor iubi stăpânii.

(Aldous Huxley)

Pentru cine nu înțelege părțile din cauza ansamblului cuceritor, România se află, deja, în Europa, târâtă în fața unui șantaj politic și economic care se repetă, hic et nunc, ca în anii ’80. În jocurile de alternanță autoritară, România stă cuminte, cu mâinile la spate și cu privirea șașie. Marea Britanie, prin autoritatea Reginei, a dat din piciorușe, revoltându-se și luându-și bagajele în proiectul devastator numit Brexit. Demnitatea Marii Britanii, autoritatea Rusiei, falimentul Greciei și alte „totalitarisme” locale – Ungaria, Polonia, Italia etc., vor fi înțelese ceva mai târziu, a posteriori, deoarece actuala „uniune europeană” este lipită, artificial, prin declarații și chipuri obosite, de un ideal al „părinților fondatori”.

Omul de stat Robert Schuman, jurist eminent și ministru francez al afacerilor externe în perioada 1948-1952, considerat arhitectul proiectului de integrare europeană, în colaborare cu Jean Monnet, a elaborat planul Schuman, pe care l-a prezentat la data de 9 mai 1950  (Declarația Schuman), considerată data nașterii Uniunii Europene. Planul propunea unificarea industriei grele a Europei occidentale, prin exercitarea unui control comun asupra producției de cărbune și oțel, materiile prime cele mai importante pentru industria armamentului. Ideea de bază era aceea că o țară care nu deține controlul asupra producției de cărbune și oțel nu va avea mijloacele necesare pentru a lupta într-un război viitor.

Razboiul, însă, a început, sub o formă mai puțin vizibilă, iar pandemia mediatică, de origine prea incertă, amplifică și confirmă imposibilitatea UE de a fi puternică, împreună. În schimb, România face, încă, piruete de lebădă neagră, înșfăcată de mrejele și amenințările junckeriene și cele din gura Ursulei von der Leyen, cu poli interni politici fără demnitate, între Scylla și Caribda, între partide la putere, în opoziție și un Cotroceni letargic. Falsa lor ceartă, de ochii lumii, este trădată de pionii plasați în România: mai ieri, Viorica Dăncilă – această doamnă de coafor, nici prea deșteaptă, dar nici foarte proastă, alternând erorile autentice cu cele voite, și K. Werner, nervos și tăcut laolaltă, bărbat și copilaș de „casă” europeană. Azi, garda s-a schimbat, însa inerția liderilor români este dezarmant de stângace. Toți sunt emisarii Europei, care pregătesc România nouă, „eternă și fascinantă„.

De fapt, liberalismul european s-a stângit, devenind o mască dezintegratoare, macabră, a unei forme noi de autoritarism continental – un amestec de comunism politic și economic, respectiv drepturi și toleranțe, în orice sens. Junii noștri români și europeni au protestat în Piata Victoriei contra comunismului din manuale și nu au înțeles că vor hrăni un monstru neo-comunist, neo-marxist cu multe „stele” în cerc. Ecoul versului eminescian răzbate peste secole ca un domnitor de gândire și limbă:

Ai noștri tineri la Paris învață

La gât cravata cum se leagă, nodul,

Ș’apoi ni vin de fericesc norodul

Cu chipul lor isteț de oaie creață.

Articole asemănătoare

Răspunsuri

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *