Irina CHIRINCIUC: „Valsul Tancurilor” – o lecție de istorie

Spectacolul „Valsul Tancurilor” a început cu lacrimi și-un nod în gât. Mi-am rezemat emoțiile de scaun și le-am atenționat că urmează scene dureroase. Monologurile din prima parte a spectacolului au transmis durerea și chinul prin care au trecut oamenii din timpul războiului de pe Nistru din 1992. Fiecare istorie era diferită, dar același iz de suferință.

„Valsul Tancurilor”, semnat de Irina Nechit și regizat de Sandu Grecu, reflectă o serie de întâmplări dramatice care s-au petrecut în primăvara anului 1992, dar și urmările acestora asupra martorilor. Lupta pentru patrie, limbă, pământ a făcut ca românii de la Est de Prut să-și piardă membri ai familiei, dar și viața în războiul de pe Nistru. Acest spectacol, plin de durere, care s-a desfășurat pe 2 iunie, la Teatrul Național „Satiricus Ion Luca Caragiale” îl putem privi și ca un omagiu adus eroilor care și-au dat viața pentru patrie și neam.

De pe malul stâng al Nistrului au ajuns la spectacol Svetlana Jitariuc împreună cu discipoli ai liceului „Ștefan cel Mare” din Grigoriopol (cu sediul la Doroțcaia). Doamna Svetlana este profesoară de limba română care a văzut acest război cu ochii proprii și care ne-a îndemnat pe toți cei din sală să nu uităm niciodată cine suntem, ce limbă vorbim și încotro ne îndreptăm, pentru că doar așa vom reuși să ne regăsim locul și valorile de drept.

La sfârșitul spectacolului, Irina Nechit autorul acestuia și-a exprimat emoțiile: „Mesajul acestui spectacol este că vrem cu toții să scăpăm de aceste simboluri ale războiului, ale imperiului – tancurile monument. Să dea Dumnezeu să vină o zi când aceste tancuri monument vor dispărea.”

Să continuăm să luptăm pentru adevăr, pentru limba română, patrie și neam, căci numai astfel vom deschide poteca spre valorile naționale, spre lumină.

Articole asemănătoare

Răspunsuri

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *