Victor Cobzac: LANSAREA NUMĂRULUI 2 AL REVISTEI „TIMPUL din ROMÂNIA”

     Lansarea revistei „TIMPUL din România” m-a adus iarăși la Chișinău, chiar dacă mă întorsesem la baștină de o zi în urmă. N-am vrut să ratez ocazia de a-mi revedea prietenii și colegii de pană de la Atelierul de scris „Vlad Ioviță” și să asist la o lansare a unei reviste în paginile cărei a încăput și umila mea ființă, cu un articol de critică literară, în premieră. O atmosferă cum nici nu puteam să-mi închipui de încărcată cu pozitiv. Într-o jumătate de oră, lansarea a avut loc la orele 18.05, spațiul Librăriei din Centru s-a umplut cu fețe mai mult sau mai puțin cunoscute, dar nu asta era important. Principalul era că toți au venit să savureze dintr-un succesul unei echipe de voluntari care plămădesc al doilea număr, o revistă pe care de la bun început nimeni nici nu a prea luat-o în serios. Cum a spus unul din vorbitorii pe care o să-i vedeți în poze, al doilea număr a ieșit de sub tipar și mai fain ca primul, ce e de așteptat de la al treilea… va fi sau nu și mai bun, mai calitativ, mai energizant. Aceste caracteristici se cer de la o revistă care împotriva faptului că se citește puțin, ea își scoate capul de sub negura de vremuri pandemice ca un firicel de iarbă, încă subțire, dar grațios și plin de mândrie că a răzbătut. Acum se bucură de soarele din ochii și de pe fețele celor care încă mai deschid ușa Librăriei din centru, intră șe se fac comozi pentru a asculta vorbitorii, unul mai bun și mai versat decât altul, de parcă ar fi fost o întrecere la retorică.

     În fața spectatorului, ași spune select, a ieșit echipa în frunte cu directorul, o fire simpatică și plină de rafinament ca și revista, Maria Ivanov, la moment plină de griji și emoții, Dumitru Crudu, cel care diriguiește cu Atelierul de scris ”Vlad Ioviță” și un șir întreg de Oameni cu literă mare care au muncit la acest număr: Domnii Virgil Botnaru, Vitalie Răileanu, Victor Fală și Domnișoara Cristina Dicusar, au mai fost pomeniți de bine și membrii acestei echipe de voluntari, care nu au avut posibilitatea să fie prezenți la acest eveniment: Nicolae Leahu, Oxana Gherman, Natalia Prodan și corespondenții externi: Vitalie Vovc, Lilia Bicec și Ciprian Măceșaru. Un grup, la prima vedere, destul de impunător, dar și de lucru a fost peste puterile omenești ca revista să iasă de sub tipar în timpii rezervați pentru adunarea materialului, machetare, redactare și scoaterea de sub tipar. Nu mai zic, dar numerele se tipăresc la Iași și mai necesită aduse cu forțe proprii. Bravo la toți cei care au pus mintea și umărul, folosind cu mare randament și la maximum timpul propriu ca acest  număr doi al Timpului Românesc să fie deja printre cititorii care-l răsfoiesc cu destul interes. 

     A urmat și un mic recital din poeziile proaspete ca apa de izvor care au răsunat chiar din gurile autorilor prezenți la lansare și plini de emoții care la unii au ieșit din albia firescului și au împrăștiat arome de divinitate a cuvântului. Printre ei au fost: Tatiana Grosu, Iraida Darmancev, Natalia Pîntea, Teodor Fusu, Sergiu Stati și neobosita Maria Ivanov cu poezia:

Borș 3

De când m-ai lăsat

se pare că te-ai născut a doua oară,

ți-ai pus papion la gât

și ești tot o sărbătoare

un Dionis de Moldova,

un fel de „malcic praznic”

care dă dintr-o prăvălie în alta.

Când te afunzi în spuma berii

șuieri și chiui de plăcere,

iar când puștoaicele experimentate

îți dau sângele în clocot,

le inviți la baie.

Dimineața, însă,

când ți se face foarte rău,

bați la ușa mea și mă întrebi:

„a mai rămas borș de aseară?”

     De pe prima pagină a revistei ne privește scriitorul Vladimir Beșleagă, cu tâmplele albe și ochi cuminți și plini de înțelepciune, Omul care a înfruntat KGB-ul și acum vine cu o rugăminte către cei tineri: „Autorii nașterii tineri trebuie să se bage în toate mașinațiunile, în toate mafiotizările și să urce, să scrie…” într-un dialog cu Dumitru Crudu care s-a înghesuit pe două pagini, 12-13. Acest Om al peniței, acest om cu tâmplele cărunte și privire în viitor, parcă nu are vârstă, din păcate nu a fost prezent să bucure spectatorul așa cum știe să o facă doar El.

     La pagina 15, puteți întâlni un material compact despre Eugen Cioclea, ieșit de sub penița Criticului literar Vitalie Răileanu și întitulat mai pe larg „Literatura bună este făcută de o plebe nebună”. Un titlu care din start te intrigă și arzi de nerăbdare să-l digeri la o țigară și o cafeluță într-o singurătate sacră. În vecinătate, pe pagina 14 savurăm ”Banii de pâine” de Virgil Botnaru care începe cu: Azi mănânc bătaie, la sigur! Ei și ce? Nu e pentru prima dată. Și cred că nici ultima… și se termină cu: Poate să sap în grădină, să am cu ce o îmbuna chiar și așa, dă Doamne să nu fie furioasă pe mine, dar nu cred. Presimt că diseară am să mănânc bătaie. Mare treabă! Nu e pentru prima dată. Și cred că nici ultima…

Miezul sau umplutura o aflați doar dacă găsiți o jumătate de oră și n-o să regretați. Pe ultima pagină vă veți ciocni față în față cu Eugen Doga, Omul-orchestră, unul din cei mai renumiți compozitori de care a fost în stare să nască acest petec de pământ, „Copilăria, cu ochii larg deschiși…” – un fragment din volumul în curs de apariție la Editura Cartier „Cine sunt eu” .

Toate 24 de pagini sunt înfrumusețate sau susținute de sculptura care a prins viață sub dalta Maestrului Alexei Vidrașco, de data asta pusă în valoare de Tatiana Râșchitor, o ființă care e doca în ale Artelor Plastice. Un material, atât text cât și fotografie care bucură ochiul cititorului însetat și flămând de frumos.

În niciun caz nu pot sări peste un material întitulat de Nicolae Leahu „SCURTMETRAJ CU  HEPPY END și ELENA PRUS: NOBELUL PENTRU LITERATURĂ”, un titlu care a emigrat de pe două volume de carte și vine să ne țină la curent cu ce se mai întâmplă prin lume.

Revista nu a uitat și de Diaspora noastră din Franța, cu Dana Banu, pagina 19, în care Poeta spune că este scriitor român oriunde merge. Indiferent de Țară, și-a păstrat cetățenia rămână și scrie românește. Un material care chiar merită citit și recitit, cu atât mai mult Poezia care chiftește de noblețe și adevăr, care intră în carnea vie ca o săgeată trimisă de mâna unui om trecut prin mai multe încercări.

     Ași mai frunzări revista, dar l-am văzut pe Dumitru Crudu cu mâna ridicată și n-am putut să mă prefac că u-l observ, printre altele este unul din vinovații care ne-au adunat la acest eveniment. Dumnealui ne-a citit câte un fragment din două romane, despre care rămâne să scriu și ne-a invitat pe Terasa Uniunii Scriitorilor din Moldova unde ne aștepta o cupă de șampanie la umbra copacilor și o discuție care dacă ar fi ținut ziua la nesfârșit, atâta timp am fi fost împreună. De câteva ori blițul a iluminat fețele celor adunați în jurul la trei mese lipite una de alta pentru a ne simți umărul unul la altul și am început să ne despărțim cu gânduri bune la următorul număr al Timpului din România.

Cu Doamne ajută și într-un ceas bun.

Vreți să aflați mai multe? Veniți lângă noi și citiți „TIMPUL din România”. Ajută !

VicCo

Articole asemănătoare

Răscoapte doruri printre foi

În noi vuiesc, În miez de noapte, Răscoapte doruri de imens Cu tine, Viaţa-i complicată, Dar fără tineN-are sens. Rătăcitoare jumătăţi, Suntem un strigăt mutual Al uneia Şi-aceleiaşi vieţi Într-un decor autumnal.  Şi nimenea Va bănui Că eşti…

La vatra neamului

Cânta cu foc O fată la vioarăȘi fulgii dansatori îşi anunțauO nouă  locuință sclipitoareÎntr-un colind Ce nunta și-o juca. Amorezați De  muzicalitate,Și de bătaia inimii supuși,Își redescopereau identiatea –Nu…

Răspunsuri

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *