Mă dor toate, Doamne!

Mă dor toate, Doamne!
A obosit ogorul sub mine.
Și coarnele boilor
au devenit cuțite care se răsucesc
în sărăcia sufletului meu.
Nici umbră nu mai am
și tu îmi spui să rabd.
Până când?
Prea puțină fiere se mai găsește
ca să-mi hrănesc
bruma de zile rămase.

Și mierea…
mierea are gust de țărână.
Prea se amestecă cu întunericul din mine.
În loc de suflet,
mi-a rămas o gaură neagră,
pe unde mi se scurg zilele.
Pasul îmi este rar,
parcă aș călca pe jăratic.
În urma mea
totul se transformă în tăciune.
Tălpile nu mă dor,
nu simt nimic,
am și uitat când am lăcrimat ultima dată.

Îmi aduc aminte,
m-am întâlnit cu Moartea.
Îmbătrânise și ea așteptându-mă,
cred că va trebui să o car eu.
Nu o pot lăsa în urmă.
Aștepți să plâng?
După cine, Doamne?
Mi-ai luat tot.
Doar bătrânețea și sărăcia mi-au mai rămas.
Cheamă-mă la cele sfinte, Doamne!

Articole asemănătoare

Răspunsuri

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *