Tarsîna Gabriela: Mi-e dor…

La 16 ani, îmi vreau picioare julite. Aș arăta pe ele drumurile ca pe o hartă: uite, aici e dealul dinspre sat, aici e grădina casei, iar aici e Orheiul vechi. E bună ideea: să fii colecționar de zgârieturi. Până la urmă, tot „marcă” e și asta. Chiar acum m-am gândit că și notița asta mi-ar putea aduce senzații de durere. Dacă lâncezesc prea mult pe iarba asta, au să mă ia cu asalt căpușele. Caut fugitiv în agendă o fișă a lor. Sunt dezolată. N-aș avea scăpare pentru că nu știu cum li te opui! Mizez pe faptul că mama-natură mai tinde să mă vadă la ea, în toata izolarea ei, așa că nu mă va face să regret șederea mea chiar din prima zi din vara asta.
Mă uluiește că păianjenii priviți în mediul lor crează armonie.
Mașinile merg pe magistrala uitării. Poate că mi-ar prinde bine să împrumut din stilul companionului meu de a idealiza oamenii. Vreau să mi se pară că fiecare autovehicul nu e și o viață năpăstuită de muncă și de o familie de care te-apucă dorul să te duci pe lume. Fiecare transport e un număr de înmatriculare și alt număr de obiceiuri bizare. Oamenii ne par mai intriganți cu cât descoperim mai multe ciudățenii. Oamenii se simt mai bine cu oamenii care îi fac să pară deosebiți.
Fac o salată din sunete. Cu stânga tai mărunțel roțile de mașini, cântat de păsărele și brotăcei, iar cu dreapta „torn” muzică. Nu pot ghici ce „gust” ar crea tot ce am pus mai devreme cu migală. Sunt un bucătar strașnic!
Soarele apune într-un copac. Am răbdare cât să ajungă până la rădăcini, să se răcească pe noapte. La o adică, tot soarele e nucleul pământului.
Mă încântă mica mea descoperire.
Îmi vine să-mi cer iertare de la țânțari pentru că îi prigonesc. Așa se cade, vreau sa îi anunț, eu mă apăr de prădători.
Cu bicicleta subsuoară, mă mișc mai departe să căut vânătăi pe drumuri, așa cum aș căuta ciuperci, pe-ntuneric.

Articole asemănătoare

Răspunsuri

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *