Primii pași spre un viitor de succes se fac la TAK

Cheia spre un viitor de succes se află în acțiunile pe care le facem în prezent. Tekwill Academy Kids a fost creat pentru a aduce viitorul mai aproape de copii și a le da posibilitatea să deprindă o meserie, încă de la grădiniță.

TAK a fost înființat pentru a le sprijini copiilor pasiunile și pentru ai ajuta să-și dezvolte primele abilități în robotică, programare sau arte digitale.

Ideea de a lansa un centru educațional în IT, care să poată instrui copii de diferite vârste, dar uniți de pasiunea pentru tehnologii, a prins contur în 2017. Cu o echipă mică, de doar două persoane, dar cu aspirații mari, a fost înființat TAK, academia IT pentru copiii, care a instruit peste 6000 de copiii în decursul a 3 ani.

Între timp, ghidată de entuziasmul și performanțele copiilor, echipa TAK a crescut și a continuat să dezvolte programe de instruire în domeniul IT. Pentru că viitorul este astăzi și pașii spre el trebuie făcuți tot astăzi, crede Diana Nanu, CEO TAK.

„Multe din profesiile actuale vor dispărea în următorii 10 ani. Să luăm, de exemplu, profesia de casier. Acum, aproape în toate magazinele găsim case de marcat automatizate. Peste 10 ani vor exista doar acestea. Noi trebuie să anticipăm progresul tehnologic, să înțelegem cum vor arăta meseriile viitorului și să fim pregătiți pentru asta. Tocmai acest lucru îl facem noi la TAK: pregătim copiii pentru o nouă configurație a viitorului. Tehnologiile nu sunt ceva de speriat, nu reprezintă „inamicii” dezvoltării armonioase a copilului, ci din contră. La TAK învățăm copiii cum să folosească instrumentele digitale pentru a crea lucruri utile și a explora lumea înconjurătoare”, afirmă Diana Nanu, CEO TAK.

Potrivit statisticii realizate de Socialbackers în 2019, TAK este Top 1 în educație IT și Top 1 ca cea mai rapidă creștere în domeniul educației.

TAK este mai mult decât un loc de învățare și explorare a lumii de către cei mici. La cursuri copiii socializează, fac schimb de idei și devin parte a comunității Tekwill Academy Kids. Abilitățile deprinse le formează bagajul de cunoștințe și experiențe pentru viitor.

Chiar dacă copilul tău va alege altă meserie decât cele din IT, cunoștințele de aici îl vor ajuta să obțină rezultate, îi va dezvolta memoria, logica, imaginația și gândirea spațială. Mai mult, la TAK, micul explorator își va dezvolta motorica, coordonarea, acuratețea, inclusiv – răbdarea și perseverența.

TAK este prezent offline și online la Chișinău și în regiuni. Din martie, TAK se extinde într-o nouă locație în centrul Chișinăului.

Cursurile TAK sunt destinate pentru copiii de la 3 până la 17 ani și le oferă posibilitatea de a studia meseriile despre care noi credem că sunt deja ale prezentului. Robotică, programare și arte digitale – combinate cu metodologii de studiu adaptate vârstei copiilor.

Mentorii TAK sunt antrenorii echipelor de TOP la competițiile naționale și internaționale, și olimpiadele în domeniul tehnologiilor. Aceștia sunt instruiți pentru a putea răspunde nevoilor copiilor și utilizează metodologii de studiu în conformitate cu standardele educaționale internaționale.

Dacă nu știi ce curs ar fi cel mai potrivit pentru copilul tău sau cel mic încă nu este sigur ce curs i-ar plăcea să urmeze, la TAK oferim și ghidare în funcție de felul unic al copilului, temperament și interesele sale.

Mai multe detalii despre cursurile TAK pot fi ăsite  AICI.

Semnează, cu drag de copii, echipa TAK.

Articole asemănătoare

Răspunsuri

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *