S-apropie Paştele, dar în suflet…

     ,,Paştele” – câte sentimente şi gânduri senine ne încercau la pronunţarea acestui cuvânt… mai înainte… mai înainte de această pandemie.
  Nu pot spune că acum mintea ar fi asediată de gânduri sumbre, dar, din păcate, melancolia, nostalgia şi dorul de viaţa precedentă, ne face în prezent să trăim,  visând trecutul, ascunşi după o draperie de lumina viitorului… a necunoscutului. Această frică, evident, conturează şi o mulţime de emoţii nefireşti şi nespecifice, în prag de sărbătoare.
    Paştele… o sărbătoare atât de importantă, şi totodată atât de frumoasă, nu va mai fi ca altă dată. Mereu  ne aduna la o masă rotundă, toţi grămăjoară… toţi uniţi. Anul acesta, la fel ca şi precedentul, va fi altfel. În singurătate…
    Pentru a aduce un pic de culoare, plăcere şi bucurie în prag de Paşti, am decis să ofer nişte gustări animalelor fără stăpân, pentru a le reduce din suferinţă, pentru a mă recreea şi a mă include în sânul naturii, uitând de realitatea ce ne înconjoară. Şi până la urma urmei, şi animăluţele au dreptul la o ,,atmosferă” specială… de Paşti, mai ales cele fără un loc stabil de trai.
    Totuşi, să nu uităm că-n pragul acestei sărbători, trebuie să fim mai buni, mai  înţelepţi şi mai  milostivi nu doar cu semenii noştrii, dar şi cu amicii noştri, necuvântători, care în perioada aceasta grea, ne readuc zilnic doza de energie şi zâmbet.
    Să aveţi parte de un Paşte cât mai cald!
    Hristos a Înviat!

Articole asemănătoare

Răspunsuri

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *