Fragment din DACIADA – GETICA – DAVA

„Oceanos potamos”
„…ultima terra.”

 

De la Homer aflăm că regii dintâi ai lumii vechi au fost
Din părţile din nord de Istru, de-unde croiră-al lumii rost.
Oceanos Potamos ce fost-a părintele zeilor mari,
Conform străvechilor legende, antichităţii făurari.

„Ultima terra”, de Ovidiu, mai e numit acel meleag,
Ce fost-a leagăn străvechimii şi-al străvechimilor toiag.
Meleagul unde-Atlas trăieşte cu Saturn şi cu Prometeu,
„Gardines mundi septentrio” „Rhiphaeus axis”, mare zeu.

Pe umeri el ţine tot cerul şi-i împietrit în gandul lui,
Din somn trezi-va omenirea şi din temniţa visului.
Steaua din palme e departe, aproape-i noaptea din priviri
Şi inima e rătăcită-n a beznelor destăinuiri.

„Hyperborei axes” veciei, „Geticus polus”, calea e
Spre-acea măreaţă revenire rugii luminii vedice.
Şi Dacia doar din ruine, reînviată în noi toţi,
Fi-va lumina devenirii destinului şi sacrei sorţi.

Din Ţara Zeilor, spre stele, pe drumul gândului suprem,
Prin risipirea rătăcirii, spre al sfinţeniei poem,
Să făurim, cu îndrăzneala ninsorilor de stele-n vis,
A liniştii desăvârşite şi-a păcii rugi, un Paradis.

Multe imperii de atunce s-au ridicat şi au căzut,
Din rătăcire-n rătăcire, din început în început.
Au fost Uran, Saturn sau Joe, Jupiter, Typhon, Prometeu
Şi alţii, mulţi, răpuşi ce fost-au-n-a vremurilor Colloseu.

Toţi se-ascunseseră-n a lor temniţi,-nălţând hotare-ntre lumini
Şi rătăciri pictând pe zare, de-orgoliu toţi fiind haini,
Împărţind roci de întuneric, tăind sacrele rădăcini,
S-au risipit pe vântul nopţii în pustiitele trăiri.

Articole asemănătoare

Răspunsuri

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *