Trauma transnistreană, între nostalgie și eroism. Interviu cu Viorel Covalciuc, participant la războiul pentru independența Republicii Moldova

Astăzi, 2 martie, marcăm Ziua Memoriei și a Recunoștinței, comemorăm eroii căzuți în conflictul armat pentru apărarea independenței și integrității  Republicii Moldova, dar, în același timp, le mulțumim și ne închinăm cu recunoștință eroilor care au ținut piept luptelor și au dat dovadă de patriotism și curaj.

Pentru că am dorit să aflu mai multe despre parcursul evenimentelor din anul 1992, am hotărât să discut personal cu unul din eroii războiului. Astfel, am reușit să primesc răspuns la unele întrebări și să aflu informații importante despre Conflictul din Transnistria de la Viorel Covalciuc, participant la războiul pentru independența Republicii Moldova. Pe această cale îi mulțumesc domnului Covalciuc pentru că a acceptat să-mi ofere acest interviu și să răspundă cu sinceritate la întrebările mele.

1. Istoricii au păreri diferite în legătură cu evenimentele din anul 1992, unii îl numesc conflict, iar alții război, dumneavoastră, ca participant direct, cum priviți aceste evenimente?

Cred că războaiele, conflictele au criteriile lor pentru a fi numite război sau conflict, dar pentru mine cât și pentru ceilalți participanți, acesta a fost un adevărat război cu jertfe și cu vărsări de sânge.

2. Conflictul era conceput încă din 1989, erau pe atunci autoritățile de la Chișinău conștiente de ce va urma, erau pregătite pentru un astfel parcurs?

Poporul nostru a fost întotdeauna un popor pașnic și nu a avut intenția de a ataca, dar a fost atacat pe neașteptate, drept dovadă este cazul din 13 decembrie 1991, când au căzut primii băieți din detașamentul Fulger, care au mers în ajutor la postul de poliție din Dubăsari și au fost atacați pe neașteptate. Nimeni nu s-a așteptat că în felul acesta vor demara mai departe evenimentele, nici conducerea de atunci a țării, nici cetățenii, cu toate că premisele erau evidente.

3. Chiar și după 29 de ani Războiul din Transnistria este un subiect controversat, ce a fost in realitate acolo?

Războiul s-a desfășurat pe mai multe direcții, s-au dus lupte și la Coșnița și la Cocieri, Varnița, Tighina. Cu toate că nu au avut loc atacuri directe, dar și pe Podul dintre Rezina și Rîbnița au fost instalate posturi. Nu pot să comentez desfășurarea evenimentelor pe toate direcțiile, pot să menționez doar că s-au dus lupte sângeroase, s-a dat dovadă de eroism, de simțul de camarazi, de patriotism și s-a luptat pentru integritate și independență.

4. Oficial, faza militară a acestor disensiuni este considerată perioada dintre 2 martie și 21 iulie 1992, s-au dus lupte și înainte sau după acest interval de timp?

Am mers la Cocieri în ajutor poliției locale, deja după conflict prin luna august-septembrie, într-o deplasare de serviciu, pentru că poliția de acolo avea nevoie de ajutor. Erau posturi la Corjova, la Dubăsari și nu puteam intra în aceste localități, dar era liniște. De aceasta se ocupau deja forțele de menținere a păcii, erau observatori responsabili de menținerea păcii.

5. Pe atunci erați angajat al poliției, v-au obligat să mergeți sau ați mers benevol?

Am mers benevol, dovadă este și perioada de până a fi în serviciul Comisariatului de Poliție din Sîngerei, pentru că fiind încă în serviciul civil, am participat la Marea Adunare Națională din 27 august 1989 alături de alți băieți din comuna noastră (Cotiujenii Mici, r. Sîngerei ). Chiar și în timp ce eram deja angajat al poliției, nu am stat mult pe gânduri nici când am mers în toamna anului 1990 în ajutor poliției de la Cimișlia și Basarabca, nici când am mers în ajutor poliției de la Criuleni în septembrie 1991 și mult nu am stat pe gânduri în luna martie când am mers deja la Nistru. Desigur, că pericolul aflării acolo pe poziții îl conștientizam cu toții, dar, înainte de a merge, fiecare dintre noi a fost întrebat dacă acceptă să mergem încolo și care nu au acceptat, desigur, nu au mers, dar au fost puțini, foarte puțini din aceștia.

6. Dumneavoastră personal, pentru ce ați luptat, ce ați aparat?

A fost un război pentru independență, un război pentru statalitate, cred că pentru aceasta și am luptat. Am vrut să fiu independent, să vorbesc limba fără frică, să ne putem întâlni liber cu frații de peste Prut și fără teamă, am luptat pentru statul independent Republica Moldova și, desigur, ținând cont de faptul că eram în serviciul organelor de drept, iar misiunea acestora este combaterea banditismului și criminalității, mi-am făcut direct obligațiunile de serviciu, luptând contra banditismului și criminalității transnistrene.

7. Aveți un moment din război care v-a marcat viața?

Momente au fost multe, grele și memorabile. Nu pot uita ultima întâlnire de la centrala de la Dubăsari cu locotenentul major, Iurie Bodiu, care a rămas singur să ne predea nouă postul de la centrală, permițându-le celorlalți colegi să plece în alte locuri de dislocare, aceasta a fost în luna septembrie 1991. Eram foarte buni prieteni cu Iurie Bodiu, iar aceasta a fost ultima noastră întâlnire, ca pe data de 15 martie să cadă cu moarte de erou la Coșnița. M-a marcat, de asemenea, mult măcelul de la Tighina în zilele de 18-21 iunie, când au murit băieți, chiar și de la noi din raion: Eugen Nacu de la Drăgănești, Veniamin Musteață de la Bilicenii Vechi. În luptă s-au aruncat tineri nepregătiți contra tancurilor Armatei a 14-a, care a jucat un rol hotărâtor, susținând pe alocuri fățiș, pe alocuri deschis, forțele separatiste.

8. Care a fost reacția dumneavoastră, dar și a camarazilor, când ați aflat despre semnarea ,,Convenției cu privire la principiile reglementării pașnice a conflictului armat”, care au fost speranțele?

Vestea despre încheierea luptelor ne-a bucurat, fiindcă încheierea oricărui război bucură, fie el de scurtă durată, sau de lungă durată, dar bucură. De acum speranțele sunt partea a doua a acestei bucurii, speram, totuși, că se vor adeveri năzuințele noastre pentru care am luptat, dar n-a fost să fie. Mizam că se va lua o hotărâre să știm că cele câteva sute de vieți puse pe altarul independenței nu s-au pierdut în zadar.

9. Cum credeți, putea fi evitat acest conflict?

Acest conflict trebuia evitat încă din fașă, odată ce s-a declanșat era greu de-l oprit, fiindcă tânărul stat, Republica Moldova, cu câteva zile de independență și suveranitate, nu era pe așa poziții ca să poată lupta. Un rol important aici l-a jucat și propaganda, atât separatistă locală, cât și cea rusă, ceea ce a și impulsionat desfășurarea ulterioară a evenimentelor.

10. Până în prezent conflictul transnistrean este deschis, oare e posibilă rezolvarea acestuia?

Posibil cu unele cedări din ambele părți să se rezolve, dar sperăm să se rezolve, sperăm…

Articole asemănătoare

Răspunsuri

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *