Vasilisk Donica: Dominus dei

Am întâlnit din întâmplare, duminica, în cale –
Se oglindea în apele unui lac cuminte,
Am speriat-o cu tristețea-mi și a fugit pe vale.
Susură acum în șerpuit vesel de izvoare
Am căutat să o revăd,
Mi-a văzut singurătatea și s-a ascuns printre ramuri,
Se leagănă acum în verdele crud al pomilor,
Departe de dureri și de doruri trecătoare.
Am mers la defrișat codri, poate că întâmplător, o zăresc:
Copleșitor, a zburat lin spre soare,
Pare că fuge de tot ce e lumesc.
Voi ascunde ca un balaur din basme, soarele –
Totuși vreau s-o reîntâlnesc…
Cred că și luna voi reuși să o umbresc,
Ca acea uimitoare duminică mare
Să-mi fie darul etern, ceresc.

Articole asemănătoare

Răscoapte doruri printre foi

În noi vuiesc, În miez de noapte, Răscoapte doruri de imens Cu tine, Viaţa-i complicată, Dar fără tineN-are sens. Rătăcitoare jumătăţi, Suntem un strigăt mutual Al uneia Şi-aceleiaşi vieţi Într-un decor autumnal.  Şi nimenea Va bănui Că eşti…

Răspunsuri

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *