Victor Cobzac: „LANSAREA REVISTEI „TIMPUL DIN ROMÂNIA” № 3”

Și iarăși țin drumul spre Chișinău, de data asta la lansarea Revistei „TIMPUL din România” №3, care a avut loc în data de 22 iulie 2021, orele 18.30, incinta librăriei „Bestseller”, într-o atmosferă de invidiat. Un public numeros cu fețe cunoscute și mai puțin cunoscute, dar mereu însetate de cunoștințe. Un vraf de reviste de la care mai mirosea a vopsea tipografică își aștepta cititorii care, în scurt timp, au inundat spațiul nu prea larg al librăriei. După ce toți s-au făcut cât de cât comozi și deja au reușit să răsfoiască revista, doi oameni pe care am ținut să-i felicit în mod aparte, Directorul: Maria Ivanov și Redactorul-șef: Dumitru Crudu, au dat start evenimentului. Au urmat aplauze care au continuat pe tot parcursul acestui frumos eveniment, după fiecare vorbitor, care și-a expus părerea sau a dat citire unui poem din acest număr.

De pe copertă ne privește Maestrul Alex Calancea cu chitara în mâini, de la care Maria Ivanov a reușit să ia un interviu ce se întinde pe două pagini: 12-13 și e completat cu trei poze din arhiva Maestrului. „Lupii lui Alex Calancea”, mai frumos titlu nici nu avea cum să fie. Întrebări au fost mai multe, iată câteva din ele: Când și cum ai început relația ta cu chitara?, Care piesă ți-a adus primele succese ?, Care sunt maeștrii tăi în domeniul muzicii?, Cum s-a născut ideea de a îmbrăca folclorul în straie moderne?, Care crezi că sunt piesele tale de rezistență?, Ai avut turnee în mai multe țări, Unde ai simțit cel mai puternic feedback?, Care public te-a perceput cel mai bine? Răspunsurile sunt pe potriva întrebărilor și le găsiți citind TIMPUL din România.

A urmat un recitat de poezie de Radmila Popovici, care nu demult și-a lansat un volum de poezie ilustrat de Maestrul Lică Sainciuc, felicitări ambilor. Iată un fragment din poemul „la naiba”: […] ce-ar fi să nu ne mai/ amăgim cu mituri și/ nemurire să renunțăm/ la aspirații să fim realiști până la/ pierderea realității/ să nu mai cântăm/ să nu scriem poezii/ să nu jucăm teatru/ să nu pictăm să nu/ să nu iubim/ să ne dezicem de noi/ în numele viitorului/ e atâta tristețe în jur/ încât moartea/ asta și așteaptă. Cei care nu o cunosc pe Radmila Popovici și nu i-au auzit vocea, mai joacă și teatru, au avut ce pierde, e o fire talentată până la măduva oaselor și mai are un farmec de a atrage publicul ca un magnet. O găsiți în pagina 17 cu trei poeme „jos pălăria”.

Pe pagina 2 „Urme pe cerul inimilor”, un material critic de Artă în care Mihaela Ciubotariu din Botoșani, România, ea Miha și tot ea Bubu (buburuza) în care face o surpriză cititorilor și în primul rând umilei mele ființe, deoarece numărul este ilustrat cu creațiile celui care scrie acest material. „Urme pe cerul inimilor” acesta este titlul unui material proaspăt și amplu venit să pună în valoarea creația unui artist Plastic de la distanță.

Cu atât mai mult că la pagina 9 mai găsiți un material întitulat „ „PREMATUR”, o plachetă de versuri de Miruna Vlada, din care încerc să dezgrop ceva care să-mi fie de folos într-o relație”. Când am fost întrebat de Dumitru Crudu, cum m-am simțit citind un volum de poezie feministă, i-am spus că sunt din zodia fecioarelor și m-am simțit perfect, lucrând asupra acestui material.

În pagina 8 au fost supraetajate două materiale, unul de Natalia Pîntea, „Drame și confesiuni în poezia Lenei Chilari” care recent și-a vizitat baștina și s-a întâlnit cu cei de la Atelierul „Vlad Ioviță”. Un material care merită savurat din plin, un material parfumat cu fiori de trecut, le mai simt prezența, un motiv în plus ca eu să aștept, ca un băiat cuminte, cartea Lenei Chilari, arzând de dorința de a mă da cu părerea din alt unghi de vedere și de pe poziția unui bărbat, ar fi bine ca despre doamne și domnișoare să scrie bărbații și invers, despre bărbați… femeile.

Vitalie Șega, care a fost prezent la lansare a vorbit cu mari emoții despre creația lui Nicolae Popa, recunoscând că a rămas bulversat citindu-i creația. Un material pe care vă sfătui să-l citiți pentru a fi în pielea lui Vitalie Șega, dar și a lui Nicolae Popa. Mi-ar fi interesant și cred că nu numai mie, să-i vedem pe acești oameni frumoși la chip și la gândire la o cafea cu Revista „TIMPUL din România” deschisă la pagina 8 , dar până a trage cu urechea, citiți materialul și o să rămâneți plăcut surprinși de cele descoperite. Materialul începe cu: „la capătul coridorului e un scaun negru / pe care se așează / o frumusețe de nedescris în atât de puține cuvinte” Nicolae POPA și se finalizează cu o concluzie: Nicolae a încolțit un vlăstar de poeme, ce cresc și se dezvoltă nu doar din soare și ploi, dar din priviri și admirație a celor care citesc cartea sa: „Mitrofan Plângăciosul”: Vitalie Șega.

În pagina 6, dați ochii cu Nicolae Leahu care pune față în față două romane, unul de Lev Tolstoi, „Anna Karenina” și „Deșertul tătarilor” de Dino Buzzati. O analiză farmaceutică care ar trebui să-i intereseze pe elevii care ajung la BAC, dacă ar reține din cele scrise de autor măcar câte cinci propoziții, ar putea însăila cu puterile proprii un răspuns care le-ar aduce succes. Asta deloc nu înseamnă că cei cu tezele de licență ridicate n-ar trage foloase urmărind atent acest material, de ce nu științific?

Un moment culminant cu invitata Iraida Darmancev, care a citit câteva poeme, nefiind de data aceasta inclusă în revistă, dar omniprezentă la eveniment. Un mic confuz care a urmat cu un recital din poeziile autorului, ultima scrisă tocmai când se afla în Egipt, o vacanță petrecută cu părinții, care, la fel cum o bună parte din basarabeni, își câștigă existența după hotare. Un poem de zile mari în stilul Iraidei, care de fiecare dată uimește cititorul prin agresivitate a gândirii și felul de a nu se asemăna cu nimeni. Mare, apă, plajă, nisip și corali de pe fundul mării, doar câteva ingrediente folosite de autor pentru a simți scârțiitul nisipului printre degete și țipătul pescărușilor.

Cu Ștefan Susai vă întâlniți la pagina 23 cu „Scrisori către Ion Druță” și pe tot parcursul evenimentului, cu camera de luat vederi, fixând cele mai impresionante momente pentru istorie. Un ieșean care mai mult se află în Basarabia, oricum la el acasă, care de fiecare dată uimește publicul prin cadrele pe lângă care poți trece indiferent, nu și Maestrul, are un ochi ager și selectiv care știe a alege grâul din neghină și a-l aduce pe masă la cina de taină, unde se adună aleșii acestui popor trecut prin foc și sabie. Iată și începutul scrisorii: Dragă Ion Druță, Dumneata sigur ai fost la Călărași. L-ai cunoscut binișor pe Samson Șleahu. Ai și câteva fotografii cu el. Una chiar în volumul Căsuța de la răscruce, publicată la Cartier. Ce fel de om era? Azi e dat uitării, scos și din literatură, adus în atenție prin fotografii precum cele menționate ori prin critici dure privind scrierile lui tributate realism-socialismului. Dumneata ești cel mai în măsură să faci un portret al omului Samson Șleahu. În unele dicționare el este doar menționat în treacăt. Date seci care nu spun mare lucru. Îmi pare rău că nu te-am întrebat de el atunci când am discutat mult despre Kataev, înaintea publicării cărții dumitale, Despărțirea apelor. Iată câteva impresii: le aflați citind Revista TIMPUL din România, alături de Ștefan Susai. Apropo, odată întrebat dacă are de gând să se întoarcă de la Moscova acasă, Ion Druță a răspuns că da, doar că atunci când de aici, din Moldova, va pleca ultimul vorbitor de limbă rusă. Acum, Ștefane, dă-ți singur seama ce poate face și dacă vrea să facă Ion Druță pentru a reanima memoria lui Samson Șleahu??? E doar o întrebare nevinovată.

În ultima pagină, Tatiana Ciocoi vine cu un fragment din „China mea din viață și din cărți”. Toate drumurile duc la Beijing, Amintiri de la curtea cu dragoni”: Or mie chineza îmi sună ca un Kung-Fu lingvistic și în afară de câteva expresii uzuale, strictă și urgentă necesitate, nu mă vedeam în stare să pătrund secretele acelei sonorități marțiale. Pe de altă parte, nici chinezii de masă nu se remarcă prin cunoașterea vreunei limbi străine. Încercați, citind acest material de pe ultima pagină și poate de sinestătător pătrundeți în secretele sonorității marțiale și veniți cu un material proaspăt pentru următorul număr, spor la muncă și asiduitate!

Pagina 22 înserează două materiale supraetajate, la parter – Cristina Dicusar vine cu o traducere din Etheridge Knight (1931-1991) născut la Corint, Mississippi. O fabulă: Au fost odată ca azi, ca ieri, ca niciodată, 7 bărbați și femei / în celule de închisoare. Cum cei 7 bărbați și femei nu erau vinovați de vreo crimă, ei erau închiși aici pentru că pielea lor era neagră Haiku 1 Timpul de pază din est sclipește la apusul soarelui; condamnații se odihnesc ca șopârlele pe pietre. 9 Să facă jazzul să vibreze în Șaptesprezece silabe NU ESTE O muncă de poet onest. Dacă vreți să aflați sfârșitul fabulei, date biografice despre autor și încă 7 Haiku, citiți Revista TIMPUL din România nr. 3! Savurați din aceste minunate traduceri, prețuiți munca Cristinei Dicusar, merită!

De la parter ridicați un singur cat și vă ciocniți nas în nas cu Natalia Prodan care vă întreabă: „Ce facem? Mai rămânem în țara asta sau emigrăm pentru totdeauna?” – așa începe un spot publicitar la „Ionesco” care invită de la mic la mare la melodrama „Căldură în noembrie”, o piesă scrisă de Yana Dobreva, o scriitoare de origine bulgară. Regia este semnată de Maestrul Petru Vutcărău. Un spectacol care are în palmares mai multe festivaluri la fel și o mulțime de premii. Tânăra: aici niciodată nu se va întâmplă nimic important, aici nu există nicio speranță… Tânărul: Nicăieri nu există speranță dacă nu ți-o inventezi singur.

Mai expun două pagini față în față, pagina 20 cu Dumitru Crudu „Înfruntând KGB-ul (un interviu cu scriitorul Vladimir Beșleagă)”, care recent a făcut 90 de ani, multă sănătate Maestre. Doar câteva întrebări răscolitoare puse de Dumitru Crudu: (răspunsurile o să le găsiți în acest număr trei, iar dacă o să vă intereseze o să citiți și celelalte numere, materialul va urma) Maestre, dar parcă spuneați că au încercat și pe dumneavoastră. Maestre, vă mai întreb ceva. Vreun coleg de-al nostru scriitor v-a mărturisit vreodată că a lucrat pentru KGB? Sper că intriga a ajuns la temperatura de fierbere care o să vă facă să citiți acest număr.

Ajuns și la pagina oglindă 21, la etaj Vitalie Vovc cu „Două filme, două epoci, aceiași „fericire” ” Este vorba despre două filme: „Жила-была одна баба” – „A fost odată o muiere” de Andrei Smirnov, apărut pe ecranele cinematografice în 2011 (P:S.: Mi-ar place să găsesc o versiune franceză pentru un prieten de-al meu de aici, de la Paris, care mai crede și azi în Lenin) și „Zimna wojna” – „Războiul rece” de Pawel Pawlikowski, un film de dragoste care învinge istoria. Vitalie recomandă ambele filme ca unele pe care ar mai vrea să le privească.

Am ajuns cu bine și la parter, unde Vasile Gribincea ne vorbește despre „Firescul fantastic al lecturii”: cititul înseamnă, în fond, o trecere de la less (mai puțin) la more (mai mult). … O carte bună, la momentul potrivit, stimulează pasiunea și perseverența cititorului, atrage întâlnirea cu alte cărți. … / … linia de subiect a marii furtuni și a refacerii colective de după ea este relevantă pentru calitatea lecturii de a rămâne un sprijin, o zonă de menținere și de susținere a libertății psihologice în timpuri dificile. Din această perspectivă, filmul poate fi mai percutant la vizionare în ultimul an, marcat de criza pandemică și de izolarea în timpul căreia lectura cărților – e adevărat, masiv concurată și frecvent surclasată de internet – își actualizează însușirea de a asigura un refugiu.

Plină de emoții, avea și de ce, a fost Elena Ungureanu care a vorbit de la înălțime despre Eugeniu Coșeriu și despre creația lui, sfătuindu-ne pe cei prezenți la eveniment ca noi să le spunem și la alți că atunci când dăm de o carte de-a lui Coșeriu să nu ne fie lene să o coborâm de pe raft, să-i ștergem praful de pe ea și să o citim, pentru că avem ce învăța. Materialul se întitulează „O carte de referință cu și despre Coșeriu”.

Olesea Enachi a ținut piept la acest eveniment cu câteva poeme, o tânără poetă despre care Dumitru Crudu a vorbit ca despre una care deja s-a bucurat de succes la un concurs unde a ieșit învingătoare. XXX Precum un copil avortat/ Deschid Ușile necunoscuților/ Ca să-mi cau/t Amintiri amorțite/ Le deschid și le închid/ amintiri amorțite/ un copil avortat/ cu/ greu îmi desprind/ plasturii vechi/ de pe corp/ Cei mai mulți/ Dintre noi suntem/ Analfabeți emoționali/ Cred că acum l-aș putea îmbrățișa/ chiar și pe un boschetar. Ar fi o pomană cerească (părerea celui care trudește asupra acestui material despre lansarea Revistei TIMPUL din România №3.

Încă o persoană prezentă la acest eveniment, Oxana Gherman, cu un material amplu „Unsprezece tineri în căutarea poeziei”, pe care îl găsiți la pagina 10. O să divulg doar numele acestor tineri talentați: Ion Agaci, Roman Andriv, Artur Cojocaru, Patricia Cotlău, Cristina Dicusar, Tatiana Grosu, Victoria Iepure, Rafaela Malic, Dumitru Gargaliuc, Daniel Grama și încheie acest șir Vitalie Șega, despre care am mai vorbit un pic mai sus. Talente alese pe sprânceană.

O să mă mai opresc la o pagină supraetajată unde la etaj este Vitalie Răileanu cu „Vladimir Beșleagă și spectacole într-un fotoliu”: Dacă ați observat, Vladimir Beșleagă apare în mai multe materiale și epopeea aici nu se termină. Omul enciclopedie care merită tras de toate ațele, ceia ce fac mai mulți scriitori, istorici, critici literari, merită răsfoit cu atenție și analizat la justa valoare. În privința asta, Vitalie Răileanu este cel mai potrivit, cel care are harul de a răscoli, selecta, trece cu ochii prin cele adunate, dar și prin sită și pune pe masă istorii. Un material care merită citit cu atenție și o să-l găsiți în Revista TIMPUL din România, lectură plăcută!

E rândul Tatianei Grosu să primească oaspeți așa că-i bat la ușa paginii 11, parter. „Poeme alese, Anne Sexton” acest material am avut ocazia să-l aud chiar din gura Tatianei, la unul din Ateliere, acum am ocazia să-l pătrund cu ochii, să-l descos cuvânt cu cuvânt. Iată ce spune la încheierea acestui material vast de o jumătate de pagină autorul: Anne Sexton și-a câștigat existența cu cuvintele. Ea nu se miluiește, ci taie pe viu cu istoriile mărturisite, iar rugăciunile sale cele mai sincere către Dumnezeu sunt poeziile în care orice cuvânt e la locul său, iar greutatea versurilor diferă de pană până la o palmă.

Aici închei cu speranța că deja v-am intrigat și o să savurați din această scriere strop cu strop, până o să vă astâmpărați și sete și foame și somn. La treabă!

Victor COBZAC: Artist plastic,

Membru Titular UAP Republica Moldova

și Poet, Maestru în Artă,

Conferențiar Universitar UTM

Articole asemănătoare

Răspunsuri

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *