„Cămașa lui Isus” : o lecție importantă de religie, o pildă extraordinară despre viață

Date despre carte (pentru prezenta ediție):
Autor: Lloyd C. Douglas
Editura Constantin Brâncuși
Bacău, 1990
Genuri: roman, ficțiune istorică, ficțiune creștină
Traducere de Liana Gheorghe
480 de pagini

„Cămașa lui Isus” este o lucrare minuțios realizată care, în întreg cuprinsul ei, tratează mult mai mult decât o complexă și controversată problemă religioasă. Publicată inițial în anul 1942, cu o acțiune plasată în Roma și Iudeea, la începutul erei creștine, cartea urmărește consecințele crucificării lui Isus văzute prin ochii lui Marcellus Gallio, un tribun roman, și ai lui Demetrius, sclavul său grec. Numărul mare de pagini îi permite lui Douglas să-și construiască personajele într-un peisaj extins, conferind protagoniștilor săi un profil psihologic bine analizat și realizând un fir narativ care se înlănțuie asemenea unei povești tulburătoare, dar și impresionantă din punct de vedere conținutistic și structural.

Acțiunea romanului debutează cu imaginea Luciei, fiica venerabilului senator Gallio și sora mai mică a lui Marcellus. Tânăra își contemplă importanța vârstei și-a statutului ei la umbra unei pergole, urmărind totodată „pasul lung și măsurat” al celui mai credincios slujitor al familiei, Demetrius, „întotdeauna grav și respectuos, nedepășind niciodată rolul său de sclav.” Demetrius îi anunță stăpânei sale intenția lui Marcellus de-a lua dejunul în compania fetei și, obținând confirmarea tinerei, se retrage cuviincios. Puțin după aceasta, tribunul i se alătură Luciei și-i istorisește acesteia despre banchetul din seara respectivă, petrecere în cadrul căreia l-a ofensat pe prințul Gaius, care, beat fiind, a reușit să stârnească amuzamentul nereținut al lui Marcellus, fapt care o îngrijorează pe Lucia. Conștient că lipsa sa de tact poate determina consecințe neplăcute nu doar la adresa personală, ci și a familiei, tânărul intenționează să-i prezinte prințului scuzele sale. Gaius nu așteaptă, însă, regretele tribunului, ci îl expediază pe acesta într-o misiune dificilă la fortul din Minoa, în apropierea cetății din Ierusalim. Marcellus știe că în interiorul fortului lipsa disciplinei și a regulilor va produce haos și îi va îngreuna activitatea, astfel încât și-l ia pe Demetrius ca ajutor de nădejde și partener într-o aventură imprevizibilă.

Ajungând la destinație în pragul sărbătorilor pascale, soldații din Minoa primesc însărcinarea de a stăpâni mulțimea aflată în drum către Ierusalim. În timpul călătoriei spre cetate, Demetrius este luat cu asalt de evreii care, în agitația lor, strigă fără încetare un nume pe care sclavul grec nu-l înțelege: Mesia. Cuprins de curiozitate, Demetrius își face loc printre oamenii care smulg ramuri verzi, fluturându-le cu exaltare înaintea unui „evreu frumos, cu plete castanii, călare pe un măgar alb”. Fanatismul mulțimii care îl înconjoară îl uimește pe grec, care nu înțelege cum poate un personaj atât de pașnic să ațâțe într-un asemenea fel puhoiul de oameni. Totuși, sclavul observă cu surprindere că cel ovaționat pare a fi întristat de tot acest vacarm, primind uralele înălțate de mulțime cu un soi de durere vizibilă pe chip. Cercetând înfățișarea tânărului evreu, Demetrius îi întâlnește acestuia privirea, care exercită asupra lui „o puternică și nemaiîncercată atracție”.

Profund marcat de incidentul petrecut în apropierea Ierusalimului, slujitorul grec se interesează adesea de soarta evreului cu chip blând și află că acesta a fost arestat pentru că ar fi întărâtat populația, fiind declarat vinovat de trădare. Curând, Demetrius descoperă că execuția omului blajin este condusă chiar de către stăpânul său, pe fața căruia nu se citea „decât încurcătură și necaz”. Însuși procuratorul este surprins de atitudinea ostilă a mulțimii care, cu câteva zile în urmă, îl aclama pe cel căruia i se voia, acum, moartea: „Pilat își spălase mâinile de această afacere. Permitea poporului să facă ce va dori, dar îi lăsa, în același timp, și responsabilitatea judecății.” Întrucât decizia finală a mulțimii este răstignirea prizonierului, soldații din Minoa îndeplinesc ordinul cu o crudă indiferență. În timpul execuției, ofițerii romani joacă la zaruri cămașa celui condamnat, iar Marcellus o câștigă. Ulterior, în timpul unui banchet, tribunul este provocat să îmbrace cămașa omului răstignit. Constrâns de situație, Marcellus se supune: acesta este momentul care îi va marca definitiv viața tânărului roman. În mod inexplicabil, veșmântul cu urme de sânge și spini determină decăderea morală și spirituală a lui Marcellus; sufletul său devine inert, iar mintea – pierdută într-un soi de transă care tulbură semnificativ conștiința tribunului.

Atunci când Tiberiu, împăratul Romei, poruncește întoarcerea romanului și a sclavului său, Demetrius cere permisiunea senatorului Gallio de a pune la cale o călătorie în Grecia care să restabilească echilibrul psihic și emoțional al tânărului. După o perioadă îndelungată de zbucium interior, în care Marcellus întrevede suicidul ca pe singura sa cale de salvare dintr-un permanent chin lăuntric, tribunul ia din nou contact cu cămașa și, brusc, toată suferința lui se risipește, fiind cuprins de o nedefinită ușurare. În aceste condiții, Marcellus se vede nevoit să ia în considerare varianta existenței unui har divin care dăinuie în rândul noii mișcări creștine mult timp după moartea celui pe care-l răstignise și al cărui nume era Isus. Alături de sclavul său credincios, tânărul roman pornește într-o călătorie care-i va releva nu atât o cunoaștere lumească, cât una spirituală, descoperind că „a-l înțelege pe Isus nu-i o problemă de inteligență. Numai prin credință poți admite unele aspecte ale acestei istorii”.

„Cămașa lui Isus” constituie, indubitabil, o capodoperă a ficțiunii istorice și creștine și reprezintă o extraordinară meditație în cadrul căreia cititorul va supune unei analize mult mai atente și amănunțite propria viață, întregul traseu existențial parcurs până în acest punct, deplinătatea sufletului său… Fiind o pildă despre sacrificiu și iubire, cartea de față propune trezirea spirituală a celui care o parcurge (și, mai ales, o simte), lansând lectorului îndemnul de-a răspunde la o întrebare care, cu siguranță, îl va pune pe gânduri: știi ce înseamnă, de fapt, adevărata credință?…

Citate preferate:

• „Nu cu scuze fade recâștigi stima unui om rănit.” (pag. 19)

• „…oamenii și-au inventat brutalitățile fără ajutor divin.” (pag. 40)

• „Cauza necazurilor noastre nu se află în jilțul guvernului, ci în imediata apropiere, în trib, în familie, în noi înșine.” (pag. 73)

• „Acest om singuratic plătise un preț prea mare pentru scurta și zadarnica luptă împotriva răutății. Mâine, nimeni nu-și va mai aminti că el își pierduse viața pentru cauza dreptății. Sau poate că este preferabil să mori, decât să trăiești într-o lume în care se pot întâmpla astfel de lucruri.” (pag. 88)

• „Dacă vrei să realizezi ceva trebuie să-ți asiguri toate condițiile pentru a izbândi.” (pag. 124)

• „Curajul poate da numai puterea de a îndura. Isus nu numai că îndurase, el își privise supliciul în față! Îi ieșise în întâmpinare!” (pag. 137)

• „Nu se poate trăi pe înălțimi.” (pag. 145)

• „Când romanii vor fi nimiciți, se va întâmpla pentru că au crezut că toți oamenii sunt animale. Subjugându-i pe ceilalți oameni, ei au renunțat la propria lor demnitate spirituală.” (pag. 152)

• „În perioada marilor frământări, când o conducere energică ar fi fost necesară, poporul, demoralizat și agitat, nu ascultă decât vocea tunătoare a îndrăzneților și refuză să asculte vocea înțelepciunii, care este moderată.” (pag. 153)

• „Atunci când explicația este dificilă, nimic nu este mai bun ca adevărul.” (pag. 158)

• „… cel mai bun mijloc de a învăța un lucru bine este acela de a încerca să-l explici altcuiva.” (pag. 172)

• „… nu poți avea duhul adevărului atunci când inima este atrasă de lucruri.” (pag. 198)

• „Nimic nu-i mai rău pentru caracterul omului decât să fii mândru de faptele tale bune.” (pag. 222)

• „Cu cât prețul pe care-l vei plăti va fi mai mare, cu atât mai mult vei aprecia ceea ce vei obține.” (pag. 225)

• „E un mare ajutor să avem pe cineva aproape care să ne facă să devenim mai buni.” (pag. 286)

• „Legea lui nu va veni de sus; ea va porni de jos.” (pag. 304)

• „… uneori un om trebuie să-și piardă viața pentru a o câștiga.” (pag. 427)

Articole asemănătoare

Răspunsuri

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *