Feerie de iarnă

Cad fulgii cântându-și durerea,
Cu glasul și sufletul mut,
Se pierd prea devreme în haos
Și pier chiar la primul sărut. 

E vreme de iarnă și-i bine,
Crăciunul iar bate la uși, 
Copiii recită colinde,
Frumoși, și candizi, și supuși. 

Se-apleacă omătul sub ghete
C-un aer atât de smerit,
În case plutește magia,
Iar focul trosnește mocnit.

Potecile par pustiite,
Lipsite de chiot și griji…
Un câine-și mai lasă doar urma
Cu pașii lui leneși și triști. 

Crăciun e în suflet și-n minte,
Iar cerul străluce mai tare;
Nu-i timp pentru ură și pizmă, 
Ci dragoste de sărbătoare. 

Mai cad și acum fulgi în noapte…
Pământul întreg este nins,
De gene sunt prinse dorințe,
Iar focul în vatră e stins. 

Sursa fotografiei: https://www.tablouri-de-vis.ro/

Articole asemănătoare

Poetul

Poetul e stingher în lume,​Se naște și moare prin Cuvânt!​Lumina lui, caldă minune,​Încălzește -n cer și pe pământ.​​El a pus hotar la efemer,​Se-nalță întru nemurire​Și,…

Răspunsuri

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *