Între

Stau între două timpuri
și gândul meu se împarte
între azi și cândva…
Mă aflu între două hotare,
dintre acum și mâine,
între aici și acolo,
între așa și altfel…
Pacea mea își ia lumina
de la două stele,
una luminând aici,
lângă inima mea,
cealaltă, la ani-lumină,
în depărtare…
Stau între două lumi,
una albă, edenică,
alta neagră, infernală!
Și mă întreb,
unde voi găsi orizontul
pe care să-mi așez pleoapa
și să dorm, fără grijă,
pe treapta deplinei siguranțe?!
Stau între două sfere,
una trecătoare- aici,
alta perenă- dincolo…
Limitele mă strâng,
se apropie și se depărtează,
într-un joc de linii colorate!
Mă sugrumă două închisori,
una-spațiul,
cealaltă- timpul.
Una este sus, incomensurabilă,
alta, pe pământ,
țesută din zăbrele multicolore…
Apa mea se termină
dar setea rămâne
netulburată,
ca și cum
ar curge spre infinit…
Bilanțul deșertului mă cutremură
și mă silesc
să mă iau la trântă
cu necuprinsul,
cu binele,
cu răul,
cu predestinarea…
Dar tot eu sunt învinsul,
de milioane de ani…
Rătăcesc spre munte,
mă întorc în mare…
Tot sufletul meu e o rană
sângerândă,
veșnic căutând,
veșnic trezindu-se
între două limite
ce se strâng într-o colivie,
în care cântă o pasăre tristă,
inima mea!

Articole asemănătoare

Răspunsuri

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *